Roger Federer, la două degete de eliminare. CINCI mingi de meci salvate de elveţian, la Shanghai VIDEO

Doar două degete au lipsit ca Roger Federer să nu fie eliminat încă din primul tur al Masters-ului de la Shanghai, de argentinianul Leonardo Mayer. Elveţianul a salvat în total cinci mingi de meci, una dintre ele în mod miraculos, mingea returnată apoi de sud-american lovindu-se de banda fileului, doar câţiva centimetri lipsind ca ca ea să cadă în terenul lui Federer.
Daniel Spătaru
09 oct. 2014, 09:58

Roger Federer a obţinut o calificare miraculoasă în turul doi al Mastersului de la Shanghai, el salvând nu mai puţin de cinci mingi de meci în disputa cu argentinianul Leonardo Mayer. Cu 7-5 3-6 7-6(7) a câştigat elveţianul, victoria permiţându-i să-l depăşească pe Rafael Nadal în clasamentul ATP şi să urce pe locul 2 în lume.

La prima dintre cele cinci mingi de meci salvate, Federer a beneficiat şi de un ajutor din partea divinităţii, mingea trimisă de Mayer oprindu-se în partea de sus a benzii fileului. Chiar elveţianul a recunoscut că a avut o şansă incredibilă. "Trebuie să fiu sincer şi să recunosc că Mayer a meritat victoria. Prima minge de meci salvată a fost o nebunie. Eram, literalmente, bătut!", a recunoscut Federer. În turul următor el va juca împotriva spioniolului Roberto Bautista Agut, numărul 18 mondial.

Prima minge de meci salvată de Federer

Cele cinci mingi de meci salvate de Federer

Roger Federer a obţinut o calificare miraculoasă în turul doi al Mastersului de la Shanghai, el salvând nu mai puţin de cinci mingi de meci în disputa cu argentinianul Leonardo Mayer. Cu 7-5 3-6 7-6(7) a câştigat elveţianul, victoria permiţându-i să-l depăşească pe Rafael Nadal în clasamentul ATP şi să urce pe locul 2 în lume.

La prima dintre cele cinci mingi de meci salvate, Federer a beneficiat şi de un ajutor din partea divinităţii, mingea trimisă de Mayer oprindu-se în partea de sus a benzii fileului. Chiar elveţianul a recunoscut că a avut o şansă incredibilă. „Trebuie să fiu sincer şi să recunosc că Mayer a meritat victoria. Prima minge de meci salvată a fost o nebunie. Eram, literalmente, bătut!„, a recunoscut Federer. În turul următor el va juca împotriva spioniolului Roberto Bautista Agut, numărul 18 mondial.

Prima minge de meci salvată de Federer

Cele cinci mingi de meci salvate de Federer

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Cine este medicul român care a salvat viața unui străin în aeroportul din Florida. Elena era în vacanță și a acționat imediat
Fanatik.ro
Harta politică a peluzelor din Europa. Nazism, antifascism și războaie între ultrași. Ce se ascunde în spatele scandalurilor din cupele eruopene
Capital.ro
Proprietarii de apartamente trebuie să plătească și pentru aceste instalații. Ce cheltuieli nu pot refuza la întreținere
Playtech.ro
La ce temperatură să setezi apa din calorifere în octombrie. Centrala nu trebuie să funcționeze ca în mijlocul iernii
Adevarul
Revoltă în PNL. Mai mulți lideri nu vor să voteze pentru Luca Niculescu SURSE
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Covasna a fost atacată de urs în timp ce își ducea copilul la școală
iamsport.ro
Marius Șumudică a scos un titular din echipă și a declanșat un conflict: ”O mare nedreptate!”
MediaFlux
Procentul cu care cresc pensiile. Anunțul ministrului propus la Muncă, Florin Manole
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT