Medicul suspectat că şi-a ucis pacienta cu care făcea sex s-a întors în sala de operaţii

Medicul din Bârlad care a ajuns pe mâna procurorilor după ce a fost acuzat că făcea sex cu o pacientă minoră dispărută ulterior în condiții misterioase s-a întors la locul de muncă.
Alina Costache
14 oct. 2014, 21:20
Medicul suspectat că şi-a ucis pacienta cu care făcea sex s-a întors în sala de operaţii

Dispariţia bizară a unei fete din Bârlad ridică şi acum semne de întrebare. La câteva luni după ce a fost scos de sub urmărire penală pentru omor, doctorul Octavian Marcu va fi cercetat din nou în același dosar. În urmã cu două zile, magistratii din cadrul Tribunalului Vaslui au admis plângerea făcută de Elena Motaş, mama minorei dispărute, astfel că dosarul a ajuns din nou pe masa anchetatorilor în vederea refacerii urmăririi penale. Procurorul care s-a ocupat de acest caz de dispariţie a declarat pentru SPYNEWS că a făcut cerere de abţinere şi că în foarte scurt timp un alt coleg va prelua dosarul Adrianei Elena Motaş, care a dispărut în urmă cu an şi patru luni, la vârsta de 16 ani. În timp ce familia fetei plânge neîncetat şi o caută peste tot, medicul Octavian Marcu îşi vede liniştit de viaţa lui. „Doctorul Marcu este în sala de operaţii şi are foarte multe intervenţii toată ziua”, a spus marţi pentru spynews.ro una dintre asistentele de la Spitalul Municipal de Urgenţă „Elena Beldinan” din Bârlad.

Anchetă reluată în cazul chirurgului din Vaslui suspectat că şi-ar fi ucis amanta în vârstă de 16 ani

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Mihai Pintilii, la mare căutare după despărțirea de FCSB! Ce club îl dorește pe fostul secund al roș-albaștrilor
Capital.ro
Mașinile electrice ar putea deveni obligatorii în Europa. UE pregătește o măsură care va afecta milioane de șoferi
Playtech.ro
Cât primești pe un gram de aur vechi în Istanbul. Unde ieși mai bine la bani, ce spun cei care au încercat în România şi în Turcia
Adevarul
Conflict de culise la Kremlin: Alina Kabaeva, amanta lui Putin, ar fi înlăturat-o pe „țarina” gimnasticii ruse
wowbiz.ro
Ce se întâmpla în viața medicului rezident găsit mort la Spitalul Floreasca! Lovitura pe care o primise cu două săptămâni înainte de moarte
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
Susține că unul dintre marile partide politice din România ar urma să se desființeze: ”Asta o să se întâmple!”
MediaFlux
O nouă facilitate de la ANAF pentru toți românii. Cum va funcționa noul sistem
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți