E.On şi Gdf Suez sunt interesate de activele Enel din România

Alături de chinezi, francezii de la GdfSuez şi nemţii de la E.On intenţionează să cumpere distribuţiile de electricitate ale Enel pe care italienii vor să le vândă. Preţul ar putea fi însă mai mic decât ce oferă chinezii.
Filip Stan
15 oct. 2014, 09:00
E.On şi Gdf Suez sunt interesate de activele Enel din România

Grupurile energetice E.On şi GdfSuez sunt interesate de preluarea unor active din sectorul distribuţiei de electricitate pe care compania italiană Enel le deţine în România şi pe care intenţionează să le vândă, au declarat pentru ECONOMICA.NET surse apropiate situaţiei.

„Gaz de France intenţionează să preia distribuţia din Banat şi Muntenia Sud, care acoperă Bucureştiul, iar E. On negociază achiziţia distribuţiei din Banat” au spus sursele noastre.

Ambele companii sunt active pe piaţa din România. GdFSuez deţine una dintre cele două distribuţii de gaze din România, iar E.On cealaltă distribuţie de gaze şi distribuţia de electricitate din zona Moldovei.

Francezii şi nemţii au concurenţă însă. Potrivit relatărilor din presă, State Grid Corporation of China ar fi interesată să achiziţioneze toate cele trei distribuţii de energie electrică (Muntenia Sud, Banat şi Dobrogea) deţinute de Enel în România.

Vezi ce sumă vor cei de la Enel pentru activele din România pe ECONOMICA.NET.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Răzvan Sava a luat decizia finală: vine la U Craiova? Anunțul făcut de tatăl său
Capital.ro
Salarii de până la 3.600 de euro pentru românii care vor să lucreze în străinătate. Domeniile în care se fac angajări
Playtech.ro
Românii care pot circula fără centură în 2026. Lista completă a bolilor acceptate prin lege, aşa nu primesc amendă
Adevarul
O bacterie „devoratoare de carne” se înmulțește rapid în Marea Neagră. Și turiștii de pe plajele din România se pot infecta
wowbiz.ro
„Folosea medicamente antidepresive puternice” Mărturia explozivă a mamei lui Ece Irtem. Prin ce trecea celebra actriță
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cine e Vozinha, portarul echipei Capul Verde care a devenit viral după meciul cu Spania. Mama lui nu a putut fi alături de el, deoarece nu a avut bani de viză
iamsport.ro
Boateng ar putea fi înlocuit la Dinamo de ”achiziția excelentă” realizată de club: ”Singurul care poate face asta! Vine dintr-o altă lume”
MediaFlux
Scad facturile la gaze naturale. Noile tarife aprobate de la 1 iulie 2026
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Din ce sunt fabricate brichetele de foc și cât de eficiente sunt în sezonul rece