ACCIDENT în Suceava. Două persoane au ajuns la spital după au căzut cu maşina într-o râpă

Două persoane au ajuns, joi, la spital, după ce s-au răsturnat cu maşina pe un drum din municipiul Suceava, autovehiculul căzând, ulterior, într-o râpă, la o diferenţă de nivel de şase metri, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată.
Iulian Tudor
16 oct. 2014, 10:31
ACCIDENT în Suceava. Două persoane au ajuns la spital după au căzut cu maşina într-o râpă

Accidentul s-a produs în municipiul Suceava, în zona cu serpentine a drumului ce face legătura cu cartierul Iţcani, cel mai probabil din cauza neadaptării vitezei la un carosabil umed.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuţ Epureanu, vina aparţine şoferului, un tânăr de 19 ani, care luase permisul de conducere în luna aprilie a acestui an.

Bărbat rănit grav după ce o şoferiţă l-a călcat când acesta era la o pompă în benzinărie

Şoferul şi un pasager în vârstă de 26 de ani se aflau într-un autoturism Matiz, ei fiind duşi apoi la spital pentru îngrijiri medicale şi recoltarea de probe biologice.

Pompierii militari au intervenit cu autospeciala pentru descarcerare şi ambulanţa SMURD pentru a scoate din maşină şoferul care rămăsese încarcerat.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea la început de toamnă. La ce temperaturi să ne așteptăm
Fanatik.ro
Marius Șumudică, prezentat oficial la CFR Cluj. Cum arată staff-ul tehnic al noului antrenor al ardelenilor. Update Exclusiv
Capital.ro
Pensionarii cu pensii între 4.000 și 5.000 de lei pierd mii de lei prin CASS. Pensionarii ar putea recupera sumele doar dacă CCR declară măsura neconstituțională
Playtech.ro
De ce produsele par mai ieftine când prețul se termină în 99. Trucul vechi de peste un secol care încă funcționează
Adevarul
O escortă din Rusia este acuzată că ar fi provocat atentatul din Sevastopol, care a dus la moartea comandantului trădător ucrainean
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un incident cumplit a avut loc în apropierea Capitalei. O mașină a fost strivită între două camioane
iamsport.ro
Scouterii vin la derby-ul Rapid - Dinamo! Grameni, pe radarul unei echipe din Europa League. Există interes și pentru Alex Dobre
MediaFlux
Ce pensie primești dacă nu ai muncit nici măcar o zi în viața ta. Banii se acordă începând cu vârsta de 65 de ani
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat