Verdicte ale Justiţiei egiptene: 25 de simpatizanţi ai lui Morsi, condamnaţi la ÎNCHISOARE pe VIAŢĂ

Un tribunal egiptean a condamnat joi 25 de simpatizanţi ai preşedintelui destituit Mohamed Morsi la pedepse cu închisoarea pe viaţă pentru violenţe comise în august 2013, însă a achitat alte 141 de persoane, a făcut cunoscut o sursă judiciară, potrivit AFP, citată de Agerpres.
Iulian Tudor
16 oct. 2014, 20:21
Verdicte ale Justiţiei egiptene: 25 de simpatizanţi ai lui Morsi, condamnaţi la ÎNCHISOARE pe VIAŢĂ

După ce armata l-a destituit pe preşedintele islamist Mohamed Morsi în iulie 2013, autorităţile au declanşat o represiune necruţătoare contra oricărui fel de opoziţie, islamistă sau laică.

Pe lângă cei 25 de condamnaţi pe viaţă, tribunalul din provincia Assiut (sud) a condamnat trei persoane la trei ani de închisoare şi alte două la doi ani, conform sursei amintite.

Citeşte şi Egipt: Liderul Fraţilor Musulmani şi 700 de militanţi pro-Morsi, condamnaţi la moarte

Inculpaţii au fost găsiţi vinovaţi că au incendiat posturi de poliţie şi clădiri guvernamentale din oraşul Mit Ghamr, pe 14 august 2013, la câteva ore după ce forţele guvernamentale au împrăştiat în forţă, la Cairo, două manifestaţii ale partizanilor lui Morsi.

În schimb, 141 de acuzaţi au fost achitaţi, printre care un responsabil al Fraţilor Musulmani, organizaţia politică a fostului preşedinte Mohamed Morsi, a adăugat sursa judiciară.

DailyBusiness
Isărescu avertizează: Tensiunile din Orientul Mijlociu cresc riscurile pentru economia României
Spynews
Probleme în Misiunea Artemis II! Ce s-a întâmplat la câteva ore după ce a decolat spre Lună
Fanatik.ro
Animalul sălbatic pe care un uriaș sportiv l-a luat la ”plimbare” pe stradă. Care a fost motivul
Capital.ro
Regulă pentru președinții asociațiilor de proprietari. Proprietarii de apartamente pot face contestație
Playtech.ro
Ce se face în sâmbăta de dinainte de Florii pentru belșug în casă. Obiceiul strămoşesc de care mulţi au uitat
Adevarul
„Indiana Jones al lumii artei”, omul-cheie în recuperarea Coifului de la Coțofenești: „Nu o fac pentru bani. Este o parte din sufletul României”
wowbiz.ro
Codruța Filip, dezvăluiri șocante despre divorț: „Tot ce am trăit în anii ăștia nu a fost real”. Reacția lui Valentin Sanfira: „Nu tac pentru că nu am ce spune…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Mircea Lucescu a făcut infarct. Anunțul făcut de Spitalul Universitar despre starea de sănătate a selecționerului
iamsport.ro
Banciu cere desființarea unei echipe din SuperLiga: ”O chestiune de prioritate națională, ai dovada clară!”
MediaFlux
Persoana secretă din spatele lui Donald Trump. I-a șocat pe toți când l-a comparat pe președintele SUA cu Iisus Hristos VIDEO
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj