Diniţă: Măsura arestării mele nu se justifică, privarea mea de libertate e cauzată de campania electorală

Deputatul PC Ion Diniţă a declarat că nu reprezintă un pericol pentru ordinea publică, apreciind că niciun indiciu nu justifică necesitatea privării sale de libertate, altul 'decât conjunctura nefastă a campaniei electorale', potrivit Agerpres.
Filip Stan
20 oct. 2014, 15:43
Diniţă: Măsura arestării mele nu se justifică, privarea mea de libertate e cauzată de campania electorală

‘Măsura preventivă a arestării este una excepţională, care se ia în anumite condiţii, pentru garantarea bunului mers al anchetei. În ceea ce mă priveşte, nu mă sustrag urmării penale, nu influenţez mersul anchetei, influenţarea probelor sau a participanţilor în procesul penal. Nu reprezint un pericol pentru ordinea publică. (…) Este greşită ideea că parlamentarii se bucură de o adevărată impunitate, respectiv de o imunitate generală şi absolută în virtutea căreia deputatul sau senatorul nu poate deveni niciodată subiect de drept penal. Dimpotrivă, deputaţii şi senatorii pot fi traşi la răspundere penală pentru fapte străine exercitării mandatului, şi în această situaţie mă aflu eu. Niciun indiciu nu semnifică necesitatea privării mele de libertate, altul decât conjunctura nefastă a campaniei electorale’, a declarat Diniţă, în plenul Camerei Deputaţilor, care discută despre încuviinţarea cererii DNA privind arestarea sa.

Deputatul conservator a explicat că i se reproşează fapte petrecute în 2007 şi 2010, pe vremea când nu era parlamentar, fapte petrecute în legătură cu activitatea comercială a societăţii unde era atunci administrator.

‘Aceste fapte constau, în concret, în semnarea a două contracte, a două acte adiţionale, în care se ajustau preţurile referitoare la lucrările puse în operă în temeiul a două contracte de achiziţie publică încheiate în judeţul Braşov. (…) În lipsa semnării celor două acte adiţionale, prin care se ajustau preţurile, interesele comerciale ale societăţii pe care o administram erau grav vătămate’, a spus Diniţă.

El a citat totodată articolul 193, alineat 1, din Regulamentul Camerei Deputaţilor, potrivit căruia deputaţii pot fi urmăriţi şi trimişi în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile exprimate în exercitare mandatului.

‘Împotriva mea se desfăşoară procedura de urmărire penală, căreia i-am dat curs prezentându-mă în faţa organelor de anchetă. Procurorul este liber să ia măsura controlului judiciar dacă consideră că administrarea justiţiei are de câştigat prin restrângerea libertăţii mele. Vă informez că, deşi se poate lua faţă de mine măsura amintită, aceasta nu a fost dispusă, considerându-se probabil să nu este necesară în scopul asigurări a bunei desfăşurări a procesului. Dacă această măsură nu a fost necesară până în prezent, de ce ar fi necesar măsura preventivă a arestării?’, a mai spus Ion Diniţă.

Plenul Camerei Deputaţilor dezbate luni cererea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) de încuviinţare a arestării preventive a deputatului conservator Ion Diniţă, în acelaşi dosar în care este cercetat şi preşedintele CJ Braşov, Aristotel Căncescu.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Cum arată mormântul lui Gheorghe Moldovan. Antrenorul care s-a împușcat a fost condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
Mitică Dragomir dezvăluie discuția avută cu Gică Hagi: “Răzvan Burleanu i-a tras batista prin gură!”
Capital.ro
A muncit aproape 28 de ani, dar pensia lui a rămas la 1.088 de lei. Ce apare în decizia de recalculare
Playtech.ro
Câte zile de concediu medical poate da medicul de familie și câte poate da specialistul. Regulile din 2026
Adevarul
Câți bani cash ar trebui să avem puși deoparte. Diferenţa dintre „fondul de urgenţă” şi „fondul de rezervă”, explicată de un expert
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
Fostul jucător de la Dinamo: ”Era normal ca Hagi să își dea demisia după meci! A venit la națională ca să îl ia pe Ianis, care nu mai era convocat de alt selecționer”
MediaFlux
Primești bani de la părinți, prieteni sau rude? Când poate cere ANAF explicații și în ce situație se aplică impozitul de 70%
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte