Iohannis: Ponta să-şi trimită partidul la vot pentru ridicarea imunităţii parlamentarilor cercetaţi de DNA

Candidatul Alianţei Creştin Liberale (ACL) la Preşedinţia României, Klaus Iohannis, a declarat luni, în cadrul unei emisiuni televizate, că liderul Partidului Social Democrat (PSD), Victor Ponta, ar trebui să-şi trimită parlamentarii la vot pentru ridicarea imunităţii celor suspectaţi de fapte de corupţie, transmite Agerpres.
Filip Stan
20 oct. 2014, 20:06
Iohannis: Ponta să-şi trimită partidul la vot pentru ridicarea imunităţii parlamentarilor cercetaţi de DNA

Referindu-se la dosarul de trafic de influenţă în care sunt implicaţi Viorel Hrebenciuc şi Dan Şova, Iohannis a spus că ”este excelent că DNA se preocupă de aceste lucruri”.

”Pe vremea USL acesta a fost unul dintre lucrurile pentru care nu a fost armonie. PSD încerca cu această lege a amnistiei şi a graţierii, noi am repetat că nu suntem de acord. (…) Se pare că în PSD există cercuri care au vrut să promoveze această lege pentru ei. Este un lucru excelent că DNA se preocupă de aceste lucruri, mie îmi convine şi cred că oricărui politician serios. Abia aştept să se finalizeze aceste dosare, să intre pe judecată, să vedem cine şi ce a făcut. (…) Chiar astăzi aţi urmărit că în Camera Deputaţilor trebuia să se voteze pentru încuviinţare şi cine credeţi că nu a venit la vot? PSD. Practic a boicotat şedinţa. Oare de ce? (…) Prim-ministrul are o poziţie foarte stranie. (…) E preşedintele PSD şi să facă bine să aibă o poziţie clară. Dacă doreşte o justiţie independentă şi un stat de drept atunci să îi trimită la vot să încuviinţeze urmărirea penală. Şi dacă nu, atunci să ne spună că nu doreşte ca DNA să se ocupe de oamenii din jurul lui. (…) Să aibă o poziţie clară, să-şi trimită partidul la vot sau să spună că vrea să-şi protejeze colegii de partid care au probleme cu DNA”, a mai spus Klaus Iohannis la B1 tv.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Un avion a rămas blocat sub podul din Otopeni. Totul a fost filmat
Fanatik.ro
Rapid l-a adus să fie titular, dar a ajuns a treia variantă pe postul său! Se anunță o plecare total neașteptată din Giulești
Capital.ro
Două camere încălzite la fel, dar cu temperaturi diferite. Ce a făcut diferența
Playtech.ro
Ce se întâmplă cu anii de pensie dacă ai fost șomer. Diferența dintre șomajul indemnizat și perioadele în care nu ai avut venituri
Adevarul
Ținuta Mirabelei Grădinaru, analizată de stiliști după ce a fost acuzată că a purtat-o cu fața în spate
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident rutier grav în județul Brașov! O persoană și-a pierdut viața în urma impactului devastator
iamsport.ro
Semeghin, luat la bătaie după ce a băut peste măsură într-un bar din București: ”Își făcuse Bachus efectul puternic!”
MediaFlux
Beneficiile menopauzei, confirmate de știință. Ce câștigă femeia după 50 de ani
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte