Guvernul a amânat pentru săptămâna viitoare proiectul de lege privind piaţa de capital

Guvernul a amânat pentru săptămâna viitoare aprobarea proiectului de lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital, premierul solicitând obţinerea unor puncte de vedere din partea CE, BNR, ASF şi Bursei de Valori, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Corneliu Calotă, marţi, într-un briefing de presă la Palatul Victoria, transmite Agerpres.
Filip Stan
21 oct. 2014, 14:43
Guvernul a amânat pentru săptămâna viitoare proiectul de lege privind piaţa de capital

‘Proiectul de lege privind piaţa de capital a fost într-o primă lectură. S-a amânat pentru săptămâna viitoare pentru că premierul a cerut formularea punctelor de vedere de către Comisia Europeană, BNR, ASF şi Bursa de Valori. Fiind un document foarte important cu efecte asupra pieţei de capital destul de semnificative s-a solicitat către toate entităţile interesate să-şi expune puncte de vedere ca să nu existe ulterior nemulţumiri pentru că, într-un fel sau altul, se poate distorsiona piaţa. Proiectul de act normativ nu s-a discutat pe fond, s-au cerut aceste puncte de vedere’, a declarat Corneliu Calotă.

Modificarea Legii privind piaţa de capital are ca scop încadrarea României în grupul pieţelor de capital emergente pentru asigurarea vizibilităţii în plan extern, reprezentând totodată şi o modalitate directă de a atrage noi categorii de investitori, preciza Ministerul Finanţelor Publice (MFP), într-un comunicat de presă pe 6 octombrie.

MFP a lansat, la acel moment, în dezbatere publică, proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr 297/2004 privind piaţa de capital, precizând că are în vedere adaptarea legislaţiei în domeniu prin eliminarea obstacolelor existente.

Proiectul de act normativ vizează, în principal, următoarele aspecte: facilitarea accesului la piaţa de capital românească; respectarea drepturilor fundamentale ale investitorilor, cum ar fi dreptul de vot sau dreptul la dividende; guvernanţa corporativă a emitenţilor şi transparenţa acestora, inclusiv raportarea informaţiilor relevante pentru participanţii la piaţă; simplificarea regimului ofertelor publice şi al listărilor de acţiuni şi obligaţiuni; creşterea pragului de deţinere a acţiunilor emise de operatorii de piaţă şi eliminarea pragurilor de deţinere a acţiunilor emise de Societăţile de Investiţii Financiare (SIF) în scopul îmbunătăţirii acestor entităţi şi cu efecte pozitive pentru piaţa de capital locală; eliminarea din cadrul actelor constitutive ale SIF şi ale operatorilor de piaţă a unor prevederi restrictive referitoare la condiţiile de întrunire a cvorumului şi de adoptare a hotărârilor adunărilor generale ale acţionarilor, care fac dificilă desfăşurarea acestora.

În acelaşi timp, conform MFP, se urmăreşte creşterea bazei de investitori instituţionali din România, şi motivarea populaţiei sa investească direct sau indirect în instrumente financiare listate. În acelaşi timp, sunt urmărite creşterea bazei de investitori instituţionali din România, precum şi motivarea investiţiilor în instrumente financiare listate.

DailyBusiness
Israelul și Libanul semnează un acord-cadru pentru o retragere minoră a IDF, după 4 zile de discuții la Washington
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Câți români s-au uitat la Istvan Kovacs arbitrându-l pe Lionel Messi. Antena 1 și-a demolat concurența și în Canada – Africa de Sud
Capital.ro
INS anunță schimbări importante în economie pentru vara lui 2026. Construcțiile cresc, iar comerțul și serviciile intră pe scădere
Playtech.ro
Canicula lovește și facturile. De ce plătește România cea mai scumpă energie din Europa, explicația simplă
Adevarul
Tunelul Maramureș, de 2,4 kilometri, săpat în timp record. Cum au fost construite cele mai lungi tuneluri feroviare din România
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Soția și cei doi copii ai fotbalistului Lucas Trejo au fost găsiți morți în urma cutremurelor din Venezuela
iamsport.ro
Cine a fost liderul ”din umbră” al Generației de Aur: ”Un jucător de o inteligență rară! Avea voce în vestiar, spunea lucrurilor pe nume”
MediaFlux
Horoscop 29 iunie 2026. O zi a schimbărilor și a deciziilor definitive pentru toate zodiile
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?