Tragedie în Italia. Un român a accidentat mortal un tată şi un fiu aflaţi pe scuter

O seară petrecută la meciul echipei favorite s-a terminat tragic pentru un italian de 38 de ani şi fiul său de 7, care nu au mai ajuns acasă după meci. Cei doi au fost accidentaţi mortal noaptea trecută, de un şofer român, la Roma. Românul, cu antecedente penale, abia ieşise din închisoare.
Marius Neagu
22 oct. 2014, 09:39
Tragedie în Italia. Un român a accidentat mortal un tată şi un fiu aflaţi pe scuter

Stefano di Amicis şi băiatul său, Cristian, fani ai echipei AS Roma, se întorceau acasă, după meciul de pe stadionul Olimpic. Cei doi se aflau pe scuter, iar la un moment dat, dezastrul s-a produs. O maşină a intrat pe sensul lor, într-o curbă, şi i-a spulberat. Copilul, care urma să împlinească 8 ani peste câteva zile, a murit pe loc, iar tatăl, în stare gravă, a murit câteva ore mai târziu, la spital.

La volanul maşinii sport se afla un român de 40 de ani. Potrivit anchetatorilor, românul are antecedente penale şi tocmai ieşise din închisoare, fiind implicat într-o reţea de proxenetism din Roma.

Momentan, nu se ştie de ce a pierdut controlul asupra autoturismului şi a intrat pe contrasens. În maşină se mai aflau alţi doi români. Cei trei au fost răniţi.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Andrei Rațiu, transfer spectaculos la Liverpool! Englezii aruncă bomba în mercato
Capital.ro
Nici nu s-a terminat anul școlar, dar un nou trend prinde contur: ce se întâmplă cu cumpărăturile pentru școală
Playtech.ro
Cât costă o vacanță în Bulgaria în 2026. În unele stațiuni mănânci cu 6 euro, în altele plătești 27 de euro pentru o cafea și o prăjitură
Adevarul
Naționala de fotbal a României la Mondialul jucat sub semnul fascismului. Dramatism și ghinion pentru ticolori în Italia 1934
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Claude Guillemot, cofondator Ubisoft, și-a pierdut viața în urma prăbușirii unui avion de mici dimensiuni, în Franța
iamsport.ro
Fără dubii! Pancu a recunoscut că ar fi refuzat-o pe Rapid dacă primea cealaltă ofertă la care spera: ”O dată în viață!”
MediaFlux
Solstiţiul de vară 2026. Urmează cea mai lungă zi din an
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?