PROGNOZA METEO. Temperaturile SCAD simţitor şi apar NINSORILE. Cum va fi vremea în WEEKEND

PROGNOZA METEO. Pentru următoarele trei zile, meteorologii prognozează o răcire accentuată a vremii. Deşi precipitaţiile se vor restrânge, vântul va rămâne alert şi va spori senzaţia de rece.
Filip Stan
23 oct. 2014, 17:14
PROGNOZA METEO. Temperaturile SCAD simţitor şi apar NINSORILE. Cum va fi vremea în WEEKEND

PROGNOZA METEO. Vineri, vremea devine rece, chiar deosebit de rece pentru acestă perioadă din an în Molodova, iar la amiază în Bucovina abia dacă se atinge 1 grad peste limita de îngheţ. Şi doar în sudul litoralului maxima zilei mai atinge 16 grade la prânz, faţă de 15 în zori. Norii acoperă în continuare cerul în mare parte din ţară, plouă în nord şi în est, local şi în centru, dar numai izolat în rest, iar în zona Carpaţilor Orientali, precum şi în jumătatea nordică a Moldovei, predomină ninsorile. Vântul rămâne şi el alert, mai ales în sud-est şi la munte, unde vor fi rafale de peste 60 km/h.

În Bucureşti, vremea va fi rece şi vineri, temperatura aerului nu depăşeşte 10…11 grade peste zi, căci norii acoperă cerul şi, trecător, este posibil să mai lase câţiva stropi de ploaie. În plus, şi vântul se arată agitat, rafalele depăşesc 50 km/h, sporind senzaţia de rece.

PROGNOZA METEO. Sâmbătă, vremea se îndreaptă, cel puţin în privinţa precipitaţiilor care se retrag spre sud, dar şi aici numai pe alocuri mai cad câţiva stropi. Dar temperaturile continuă să scadă în sudul şi estul ţării, unde vorbim despre vreme deosebit de rece. Prin urmare, la amiază în nordul Moldovei nu se depăşeşte limita de îngheţ, minus 1 grad va fi maxima zilei în Bucovina, în timp ce în nord-vestul ţării, spre Maramureş, se ating 13…14 grade după prânz. Soarele se arată destul de generos peste zi, însă vântul încă puternic amplifică senzaţia de rece mai ales în Muntenia, Dobrogea şi în zona de munte, unde rafalele încă depăşesc 60 km/h.

În Bucureşti, răcirea vremii continuă şi la sfârşit de săptămână. Doar 6…7 grade vor indica termometrele sâmbătă la amiază, în condiţii de înnorări temporare, dar fără şanse de ploaie. Important însă rămâne vântul, care suflă cu peste 50 km/h, aşa că gradele din termometre vor fi resimţite ca mult mai puţine.

PROGNOZA METEO. Duminică tot rece rămâne vremea, chiar deosebit de rece în regiunile extracarpatice şi în depresiuni, deşi va fi cer senin în mare parte din ţară şi doar în sudul şi sud-estul extrem al ţării încă trenează nori ce lasă câteva picături de ploaie. Dar nu se face mai cald nici în ultima zi din săptămână, dimineaţa în mai bine de jumătate de ţară vor fi temperaturi sub pragul de îngheţ, iar în Bucovina şi în depresiuni chiar sub limita gerului. Mai mult, pe alocuri în zonele joase ziua începe cu ceaţă sau nori joşi, iar în sud-estul ţării vântul încă suflă cu putere, aşa că până la amiază nu se adună în termometre mai mult de 1…2 grade în nordul Moldovei, în timp ce în nord-vest vor fi 13…14 grade.

Şi în Capitală, duminică va fi frig, cu numai 7…8 grade la amiază şi rafale de vânt pe tot parcursul zilei, aşa că soarele, deşi prezent, nu ajută prea mult, deoarece senzaţia de rece predomină.

Luni tot rece rămâne vremea în toate regiunile, dar foarte frig va fi în regiunile extracarpatice şi în depresiuni. Şi aceasta în ciuda faptului că soarele va predomina pe tot parcursul zilei şi doar peste sud-estul ţării se mai plimbă câţiva nori, dar nu lasă precipitaţii. Prin urmare, după ceaţa dimineţii, posibil asociată cu depunere de chiciură, temperaturile rămân destul de modeste şi spre prânz vor fi valori de la 3 la cel mult 15 grade la scara întregii ţări. Iar în următoarele zile, deşi temperaturile nocturne nu mai coboară sub limita gerului, vremea tot rece rămâne. Nu vor mai fi precipitaţii, însă în cursul nopţilor şi al dimineţilor în zonele joase se va forma ceaţa. Vântul se mai domoleşte şi el.

Citeşte şi A venit iarna! Ninge ca-n basme în România. Vezi unde s-a depus deja un strat generos de zăpadă VIDEO

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Cadoul primit de Leo Messi de la cea mai bogată familie din India. Valorează peste 1 milion de dolari
Capital.ro
Vladimir Putin este îndrăgostit. Liderul rus și-a recunoscut public sentimentele: DA!
Playtech.ro
Legea chiriașului fără contract. Ce drepturi ai dacă nu ai încheiat un contract
Adevarul
Ce îl așteaptă pe Zelenski în scenariul cel mai negru pentru Ucraina
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ei sunt Diana și George, cei doi soți care și-au pierdut viața în Bacău, după un impact violent dintre două mașini. Tânăra de 27 de ani era însărcinată
iamsport.ro
A fost bairam! Supărarea ține puțin în Oltenia: jucătorii au aruncat cu bani în lăutari după eșecul din Conference League
MediaFlux
România sare în aer! S-au anunțat prețurile gazelor în 2026
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet