Anna Lesko a trăit COŞMARUL VIEŢII

Anna Lesko a trecut prin clipe de coşmar acum trei zile, în timp ce se afla într-o excursie în Munţii Bucegi, cu un grup de prietene. Fetele au dat nas în nas cu un urs, care le-a alergat jumătate din traseu.
Filip Stan
25 oct. 2014, 06:15
Anna Lesko a trăit COŞMARUL VIEŢII

„Am tras o sperietură pe cinste. Ursul cobora şi ne-am întâlnit. Am simţit şi am auzit cum crengile se rupeau, apoi un mârâit de urs. Ne-am speriat foarte tare, ne-am trezit cu el în spatele nostru”, a mărturisit Anna Lesko pentru Libertatea.

În acel moment, am făcut gălăgie, urlam, strigam şi ne mişcam foarte repede. Iar traseul nu este deloc uşor , nici dacă-l faci în condiţii normale, fără stres. Noi l-am parcurs într- un timp mult mai mare din cauza acestui urs. Am ajuns sus aproape de Cruce şi am făcut o pauză acolo, unde cică urşii nu prea urcă pentru că nu au ce mânca, dar noi tot şocate am rămas. În rest, totul a fost superb. Am mers echipate cu tot ce trebuie, iar excursia a durat două zile. La ora 7.00 eram deja pe munte”, a mai spus cântăreaţa.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Sorinel Copilul de Aur și-a dus soția în vacanță, după scandalul cu fosta amantă! Ce destinație au ales
Fanatik.ro
Gigi Becali a anunțat cum va arăta noua strategie de transferuri a FCSB: „Mă fac de râsul lumii? Gata! Bag 10 milioane de euro!”
Capital.ro
Consiliul Concurenței analizează scumpirile recente ale carburanților. Bogdan Chirițoiu: Așteptăm datele aferente ultimei săptămâni
Playtech.ro
Câți bani mai câștigă șoferii de Uber și Bolt după scumpirea motorinei şi benzinei. Sumele după taxe și carburant
Adevarul
„Soția s-a rănit într-un fier ieșit din saltea”. Vacanța de 2.380 de euro a unei familii de români într-un hotel de 5 stele din Turcia s-a transformat într-un coșmar
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Fotbalul românesc este îndoliat! S-a stins din viață Silviu Stănescu, fostul antrenor al Universității Craiova
iamsport.ro
Edi Iordănescu a numit cei doi jucători pe care regretă că nu i-a convocat la Euro 2024: ”Îmi pare rău, dar asta e situația”
MediaFlux
Amendă dacă vorbești pe speaker. Controale în autobuze
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România