Deputatul Ion Diniţă scapă de ARESTARE din cauza chiulului deputaţilor. Votul a fost amânat

Plenul Camerei Deputaţilor nu a votat, luni, cererea DNA de încuviinţare a arestării preventive deoarece nu a fost cvorumul necesar pentru acest vot. Opoziţia acuză puterea că a sabotat intenţionat şedinţa pentru că doar 33 deputaţi ai PSD au fost prezenţi.
Filip Stan
27 oct. 2014, 15:18
Deputatul Ion Diniţă scapă de ARESTARE din cauza chiulului deputaţilor. Votul a fost amânat

Raportul Comisiei juridice privind arestarea lui Ion Diniţă figura pe ultima poziţie a şedinţei de plen a Camerei Deputaţilor de luni. Înainte însă a fost programat votul pentru succesorul lui Viorel Hrebenciuc. Conform regulamentului, acest vot este unul secret, cu bile, procedură care durează mai mult şi care, potrivit unei „cutume” parlamentare, este urmat de plecarea în masă a aleşilor.

În momentul în care trebuia să înceapă votul referitor la deputatul PC Ion Diniţă, preşedintele Camerei Deputaţilor a constatat că, în sală, sunt doar 152 de deputaţi prezenţi, iar cvorumul de şedinţă este de 202 deputaţi. În urma verificării de două ori a cvorumului, Valeriu Zgonea a decis să suspende şedinţa.

Un nou vot ar putea fi dat pe marţea viitoare.

Decizia în cazul cererii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) de încuviinţare a arestării preventive a deputatului conservator Ion Diniţă a fost amânată şi pe 20 octombrie de către plenul Camerei Deputaţilor din lipsă de cvorum, în sală fiind prezenţi doar 116 deputaţi din totalul de 403, potrivit Agerpres.

Plenul Camerei Deputaţilor urma să decidă cu privire la cererea DNA de încuviinţare a arestării preventive a deputatului conservator Ion Diniţă, în acelaşi dosar în care este cercetat şi preşedintele CJ Braşov, Aristotel Căncescu.

Procurorul general Tiberiu Niţu i-a transmis ministrului Justiţiei pe 10 octombrie referatul DNA pentru a solicita Camerei Deputaţilor încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a deputatului Ion Diniţă, pus sub acuzare în dosarul de corupţie în care este cercetat şi preşedintele CJ Braşov, Aristotel Căncescu.

Anchetatorii susţin că SC Gotic SA, deţinută de deputatul Diniţă, era una dintre firmele „de casă” ale Consiliului Judeţean (CJ) Braşov, „calitate” rezultată din numărul contractelor atribuite, modalitatea de atribuire – cu modificarea ulterioară a preţului -, precum şi din conţinutul convorbirilor interceptate cu autorizarea instanţei în cauză.

Potrivit procurorilor, în schimbul contractului de achiziții publice nr. 8789/10.11.2006 și a contractului de lucrări nr. 69/20.09.2007, acordate de către Consiliul Județean Brașov, reprezentat de către Aristotel Căncescu, societății SC GOTIC SA reprezentată de către deputatul DINIȚĂ ION, societatea respectivă a virat în tranșe de bani, în perioada 15.11.2006 – 29.06.2007, ce au totalizat 384.750 lei, către SC CANARIS SRL, societate deținută de Căncescu Aristotel Adrian.

În cazul ambelor contracte, susţine DNA, achitate prin ordine de plată semnate de inculpatul Căncescu Aristotel, Consiliul județean a fost prejudiciat fie prin majorarea nelegală, abuzivă, a prețului contractelor, prin încheierea unor acte adiționale, fie prin decontarea unor lucrări neefectuate sau care au fost decontate de două ori.

Prejudiciul total cauzat bugetului Consiliului Județean Brașov prin achitarea în mod nelegal a unor sume aferente lucrărilor executate de SC GOTIC SA ca urmare a derulării contractelor nr. 8789/10.11.2006 și nr. 69/20.09.2007, este de 32.983.878,71 lei cu TVA, echivalentul a 7.672.228,32 euro.

Potrivit DNA, pedeapsa prevăzută de lege în cazul lui Diniţă este închisoare mai mare de 5 ani, iar cercetarea în stare de libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică, pericol derivat din modalitatea și împrejurările săvârșirii infracțiunilor, întinderea în timp a activității infracționale, urmarea produsă (consecințe deosebit de grave) și calitatea publică a persoanelor implicate în activitatea infracțională cercetată în cauză, care generează un mare impact în rândul opiniei publice cu privire la modalitatea în care unele persoane având funcții de demnitate publică, înțeleg să își exercite funcția.

„Încuviințarea cererii de arestare preventivă a fost formulată și în considerarea faptului că, lăsarea în libertate a inculpatului, ar influența negativ activitatea de urmărire penală, existând riscul real al influențării martorilor/suspecților, dovadă fiind calitatea acestuia, relația cu coinculpatul Căncescu Aristotel Adrian”, a informat DNA.

De asemenea, procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar față de Ispas Radu Petru, administrator public al județului Brașov, pentru săvârşirea a două infracțiuni de abuz în serviciu şi pentru instigare la tentativă la abuz în serviciu.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, Ispas Radu Petru trebuie să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori este chemat; să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinței; să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat; să nu depășească limita teritorială a județului Brașov, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului competent; să nu exercite funcția respectiv profesia, în exercitarea căreia au comis infracțiunile; să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar.

În acelaşi dosar, şeful CJ Braşov, Aristotel Căncescu, este acuzat de luare de mită, trafic de influenţă, cinci infracţiuni de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, instigare la tentativă la abuz în serviciu.

Potrivit unui comunicat al DNA, obiectul dosarului îl reprezintă fapte desfăşurate în perioada noiembrie 2006 – noiembrie 2014, fiind legate de activitatea lui Aristotel Căncescu şi Radu Ispas, care şi-au folosit funcţia publică pentru interesele proprii şi ale firmelor SC Gotic SA şi SC Ramb Sistem SRL, respectiv ale persoanelor care reprezentau aceste firme de casă, Ioan Pascu şi Gabriel Bâgiu.

DailyBusiness
Autostrăzile A7 și A8, scoase din PNRR. Guvernul caută urgent finanțare alternativă
Spynews
Soțul Cristinei Spătar, declarație de iubire pentru vedetă! Cât de îndrăgostit este Vicențiu Mocanu: „Cât timp ne ținem de mână...”
Bzi.ro
Inna, mai mult goală la „Beach, Please”! Cât a costat ținuta cu care a înnebunit internetul! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Clasament devastator! O companie low-cost preferată de români, în topul celor mai slabe linii aeriene
Capital.ro
Verdict pentru Călin Georgescu. Judecătorii au luat decizia definitivă azi, 15 iulie. Este oficial
Playtech.ro
România, sub cupola de foc în august! Va fi prăpăd, anunţă ANM. Zonele cele mai afectate de canicula extremă
DailyBusiness
Ce salariu are Dan Turturică, şeful TVR. În 2024, instituţia a cerut 32,2 milioane de euro la rectificarea bugetară
Adevarul
Cum sfidează nepotul lui Fidel Castro regimul de la Havana: „Eliberați diavolul”
wowbiz.ro
Mama Andei, tânăra ucisă și incendiată de Emil Gânj, primește amenințări halucinante de pe un cont cu numele criminalului din Mureș. Femeia se teme că va sfârși la fel ca fiica ei: „Îmi e foarte frică”
Spynews
Alex Marcu, mesaj tulburător după moartea Teodorei Marcu: ”Eu sunt tatăl...” | FOTO
Spynews
Cu ce se ocupă Ioana Ignat, după despărțirea de Sebastian Dobrincu. Cum își petrece timpul îndrăgita cântăreață: „Ești mai responsabil”
Evz.ro
Vremea se strică în România. Alertă de la ANM
Ego.ro
Ce au observat experții, la aparițiile fiului cel mic al lui Kate Middleton și al Prințului William
Prosport.ro
Gabriela Ruse a renunțat la inhibiții şi a postat imagini cu ea în costum de baie din vacanță
kanald.ro
BREAKING NEWS! Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit, în România
Cancan.ro
S-a aflat abia acum motivul pentru care Emil Gânj ar fi ucis-o, de fapt, pe Anda: 'El n-a suportat asta'
Playsport.ro
Cine este omul din umbra lui Selly, co-organizator la “Beach, Please”, cu care a făcut 10 milioane de euro. George...
Capital.ro
Decizie fără precedent pentru șoferi. Se suspendă imediat permisul. Trebuie să achitați banii neapărat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prințesa Kate Middleton a purtat, la câțiva metri de Simona Halep, o bijuterie primită cadou de la Prințul William acum 11 ani
stirilekanald.ro
VIDEO „Ne dă în cap și pleacă!” Emil Gânj a amenințat familia Andei. Criminalul din Mureș a băgat frica în localnici: „A spus că mai are încă două persoane de achitat”
Horoscop 14 iulie 2025: Norocul a dat peste Scorpioni! Au primit o veste care le va schimba complet viața
MediaFlux
Călin Georgescu, păzit bine la Tribunalul București! Imagini intrate în posesia Mediaflux de la declarații
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine stinge lumina de la NASA? Despre cum dispar schimbările climatice din fața ochilor publici