BLACK FRIDAY 2014. Românii au distrus conceptul zilei reducerilor împrumutate de la americani

BLACK FRIDAY 2014. Conceptul de Black Friday, o zi în care retailerii de electronice și electrocasnice lansează reduceri imbatabile, nu mai este funcțional în România.
Iulian Tudor
28 oct. 2014, 09:55
BLACK FRIDAY 2014. Românii au distrus conceptul zilei reducerilor împrumutate de la americani

BLACK FRIDAY 2014. Campania americană a reducerilor de toamnă Black Friday a fost preluată în România și organizată pentru prima dată în anul 2011, scrie money.ro. În SUA, Black Friday presupune ca, în ultima vineri din luna noiembrie, după Ziua Recunoștinței, retailerii să lanseze oferte, timp de câteva zile, marcând startul vânzărilor din sezonul de iarnă. Peste Ocean, cumpărătorii știu că reducerile încep în ultima vineri din noiembrie, iar magazinele își pregătesc cu grijă ofertele și le lansează în ziua stabilită.

Citeşte şi BLACK FRIDAY 2014. eMag dă startul la marea reducere de preţuri

BLACK FRIDAY 2014. După prima experiență care s-a dovedit un succes, Black Friday s-a organizat în fiecare an și în țara noastră. De fiecare dată, retailerii au învățat câte ceva din această experiență. Pe lângă concluziile menite să le eficientizeze activitatea, legate de stocuri, livrări, modalități de plată etc., magazinele noastre s-au gândit să acționeze românește: să lanseze campania de Black Friday mai devreme, pentru a eclipsa concurența.

După ce, anul trecut, eMag, cel mai mare retailer online de electronice și electrocasnice, a anunțat Black Friday neașteptat, cu o săptămână mai devreme, anul acesta, principalul concurent al eMag, evoMag, s-a grăbit cu o lună întreagă. evoMag a anunțat, ieri, lansarea „încălzirii pentru Black Friday” 2014, cu reduceri ce depășesc în unele cazuri 60% la sute de produse din aproape toate categoriile existente.

Citeşte şi MADE IN ROMÂNIA. Cea mai mică reducere din istoria hypermarketului FOTO

Această „încălzire” pentru Black Friday de la evoMag, numită „săptămâna bântuită de reduceri”, cu ocazia Halloween-ului, are loc în săptămâna 27-31 octombrie, timp în care, conform companiei, clienții vor putea achiziționa telefoane mobile, tablete, laptopuri, televizoare, imprimante, multifuncționale, roboți de bucătărie, aspiratoare, produse de îngrijire personală și multe altele.

BLACK FRIDAY 2014. Alături de evoMag, fără însă să prezinte campania de reduceri ca având legătură cu Black Friday, în această perioadă a mai lansat discounturi de până la 90% rețeaua de magazine Diverta. Nu s-au lăsat mai prejos nici retailerii offline, precum Flanco, Altex sau Media Galaxy, care propun, discounturi avantajoase. De exemplu, catalogul Domo pentru perioada 23 octombrie -5 noiembrie anunță „Începem sezonul marilor reduceri”, o serie de televizoare având prețurile reduse cu 1.000 lei.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Maria Covașa, ironie fină la adresa lui Dany Boy după ce i-a cunoscut actuala iubită! Fosta concurentă de la Insula Iubirii nu s-a putut abține
Fanatik.ro
Culisele celui mai scump transfer al verii: „Prietenul meu din copilărie m-a sunat nonstop și m-a convins să semnez”
Capital.ro
Comisia Europeană a aprobat noi ajutoare pentru agricultură. Fermierii din UE primesc subvenții pentru îngrășăminte
Playtech.ro
Obiectele banale pentru care hoții sparg mașini în Halkidiki și Salonic. Avertismentul poliției pentru turiștii români: ce nu trebuie să lași la vedere
Adevarul
„Cel mai bine păstrat secret din Europa”. Insula spectaculoasă din Italia, alternativa ieftină la Coasta Amalfi
wowbiz.ro
Andreea Ibacka a izbucnit în plâns! Ce a emoționat-o până la lacrimi pe vedetă: „Nu-mi mai e rușine să fiu vulnerabilă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Astăzi se împlinesc 9 ani de la decesul Denisei Răducu! Incredibil ce a apărut pe pagina regretatei artiste
iamsport.ro
AC Milan vrea să transfere ”perla” SuperLigii! Alte 3 cluburi importante din Europa stau la pândă
MediaFlux
Se închid spitalele! Grevă generală în sănătate
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România