Golul FANTOMĂ al lui Herve Kage. Cea mai mare NEDREPTATE a anului, în fotbal VIDEO

O scenă suprarealistă s-a consumat în Belgia, la partida dintre Genk şi Lierse, scor 3-0. Una dintre reuşitele gazdelor, validată de arbitru, relansează dezbaterea privitoare la introducerea tehnologiei video pentru linia porţii şi la nivelul competiţiilor interne.
Daniel Spătaru
29 oct. 2014, 18:07
Golul FANTOMĂ al lui Herve Kage. Cea mai mare NEDREPTATE a anului, în fotbal VIDEO

Genk a câştigat cu scorul de 3-0 întâlnirea cu Lierse, dar meciul a fost marcat de o secvenţă neobişnuită. La 1-0, Hervé Kage şi-a încercat şansa cu un şut de la distanţă, mingea a lovit transversala şi a revenit în teren şi chiar cel care a şutat s-a resemnat în primă fază că a avut ghinion.

Arbitrul de margine a fost însă de altă părere, el văzând că mingea a intrat în poartă, fapt cu totul neadevărat, după cum indică reluările.

Decizia incredibilă a relansat dezbaterea privitoare la introducerea tehnologiei video pentru linia porţii şi la nivelul competiţiilor interne.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Florin Gardoș, prima reacție după decizia justiției de a ridica sechestrul asupra firmei Nordis: „Nu mai vreau în România!”
Capital.ro
Salariile din resurse umane: cât câștigă un recrutor, un analist HR și un manager
Playtech.ro
Apartamentul este pe numele soțului, dar tu ai plătit ratele. Ce drepturi ai asupra locuinței în caz de divorț
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Covasna a fost atacată de urs în timp ce își ducea copilul la școală
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT