Templu faraonic descoperit din întâmplare sub o casă particulară din Cairo

Un templu faraonic vechi de 3.400 de ani, acoperit de pânza freatică, a fost descoperit cu ocazia unor săpături neautorizate efectuate sub o casă la sud de Cairo, a anunţat miercuri Mamdouh al-Damati, ministru al Antichităţilor.
Alina Costache
30 oct. 2014, 09:38
Templu faraonic descoperit din întâmplare sub o casă particulară din Cairo

‘Poliţia antichităţilor a primit informaţii conform cărora şapte persoane săpau’ sub casa uneia dintre ele, în regiunea Badrachine (40 km sud de Cairo), a spus ministrul, citat de 7sur7.be. Săpăturile au scos la iveală un templu acoperit de pânza freatică, la 9 m adâncime. De altfel, cei şapte oameni foloseau echipament de scufundare pentru a efectua săpăturile.

Monumentul datează din perioada faraonului Tutmosis al III-lea (1479-1425 î.e.n.). Printre vestigiile descoperite se numără şapte panouri murale acoperite cu hieroglife, o statuie de granit roz înaltă de 2,5 m, precum şi baze de coloane din granit roz. Ministerul Antichităţilor a anunţat că va continua lucrările de excavaţie.

Cele şapte persoane au fost eliberate fiindcă zona unde efectuau săpăturile nu este înregistrată ca sit arheologic, a informat ministrul.

La începutul perioadei celei de-a 18-a dinastii, în timpul domniei lui Tutmosis al III-lea, Egiptul a avut epoca sa de aur şi cea mai mare întindere (până la teritoriul actual al Siriei), de unde şi numele dat acestui faraon, de ‘Napoleon al Egiptului’.

Săpăturile ilegale şi traficul de antichităţi sunt des întâlnite în Egipt, mai ales în preajma siturilor arheologice, cu subsolurile pline de vestigii faraonice. Fenomenul s-a accentuat după revolta din 2011 care l-a alungat de la putere pe preşedintele Hosni Moubarak.

Citeşte şi GRANDIOS: TOPUL celor mai înalte statui din LUME GALERIE FOTO

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
În plin război, Dan Șucu și-a deschis academie de fotbal la doar 300 de kilometri de Iran: „Un parteneriat ce sprijină căutarea de talente”
Capital.ro
Harta zborurilor: cine domină plecările și sosirile din aeroporturile românești
Playtech.ro
Ce monedă trebuie să alegi la POS în străinătate pentru a evita costurile suplimentare. Cum poți evita cursurile dezavantajoase
Adevarul
Zelenski și-a schimbat aeroportul de plecare pentru vizitele externe. Liderul ucrainean a utilizat pentru prima dată aeroportul din Chișinău nu pe cel din Polonia
wowbiz.ro
Ce se întâmpla în viața medicului rezident găsit mort la Spitalul Floreasca! Lovitura pe care o primise cu două săptămâni înainte de moarte
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
Banciu a numit naționalele uriașe care ”vor dezamăgi total” la Mondial: ”Zero barat!”
MediaFlux
Putin a intrat în panică. De teama Ucrainei, președintele rus a făcut un gest extrem
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți