Care este cea mai persistentă emoţie şi de ce?

Emoţii precum ruşinea, surpriza, iritarea, chiar şi plictiseala, durează destul de puţin; tristeţea, în schimb, este remarcabil de persistentă, putând dura de până la 240 de ori mai mult decât orice altă emoţie, au descoperit cercetătorii.
Alina Costache
01 nov. 2014, 18:06
Care este cea mai persistentă emoţie şi de ce?

Tristeţea este, adesea, asociată cu evenimente negative cu impact foarte mare, precum moartea ori accidentele, şi e nevoie de mult mai mult timp pentru a accepta cele întâmplate şi pentru a găsi o cale de a suporta situaţia, au explicat autorii unui studiu recent asupra emoţiilor. Studiul, realizat de Philippe Verduyn şi Saskia Lavrijsen de la Universitatea Leuven, Belgia, şi publicat în jurnalul Motivation and Emotion, este primul care aduce dovezi clare pentru a explica de ce unele emoţii durează mai mult decât altele.

Cercetătorii belgieni au rugat 233 de elevi de liceu să-şi reamintească episoade emoţionale recente şi să spună cât au durat acestea. De asemenea, participanţii au răspuns la întrebări despre strategiile pe care le utilizează pentru a gestiona aceste emoţii.

Potrivit descopera.ro, din 27 de emoţii raportate de subiecţi, tristeţea s-a dovedit a fi cea mai durabilă, în vreme ce ruşinea, surprinderea, teama, dezgustul, plictiseala, iritarea sau sentimentul de uşurare piereau adesea foarte repede.

E interesant că sentimentul de plictiseala, aparent o emoţie durabilă, s-a dovedit a fi, de fapt, foarte trecător – printre cele mai scurte emoţii încercate. Chiar dacă timpul pare să treacă încet atunci când suntem plictisiţi, spun cercetătorii, în realitate, episoadele de plictiseală nu durează mult.

Durata poate fi un factor care diferenţiază între ele emoţii înrudite. De exemplu, sentimentul de vină persistă mai mult decât ruşinea, iar anxietatea durează mai mult decât frica.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Cum arată mormântul lui Gheorghe Moldovan. Antrenorul care s-a împușcat a fost condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
Mitică Dragomir dezvăluie discuția avută cu Gică Hagi: “Răzvan Burleanu i-a tras batista prin gură!”
Capital.ro
A muncit aproape 28 de ani, dar pensia lui a rămas la 1.088 de lei. Ce apare în decizia de recalculare
Playtech.ro
Câte zile de concediu medical poate da medicul de familie și câte poate da specialistul. Regulile din 2026
Adevarul
Câți bani cash ar trebui să avem puși deoparte. Diferenţa dintre „fondul de urgenţă” şi „fondul de rezervă”, explicată de un expert
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
Fostul jucător de la Dinamo: ”Era normal ca Hagi să își dea demisia după meci! A venit la națională ca să îl ia pe Ianis, care nu mai era convocat de alt selecționer”
MediaFlux
Primești bani de la părinți, prieteni sau rude? Când poate cere ANAF explicații și în ce situație se aplică impozitul de 70%
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte