Pelicula lui Tudor Giurgiu: filmul în care Ponta NU-L UCIDE pe procurorul Panait

Promovată de o parte a jurnaliștilor, susținători ai lui Klaus Iohannis, ca o demascare a lui Victor Ponta, acuzat că l-ar fi ucis pe procurorul Cristi Panait, pelicula lui Tudor Giurgiu nu face nici o referire la actualul prim-ministru și candidat la prezidențiale

Mai jos redăm o recenzie a lui Doru Bușcu, unul dintre puținii care au avut ocazia de a viziona pelicula înainte ca aceasta să fie lansată.

„Un procuror tînăr se aruncă în gol şi moare pe asfalt. În aer rămîn doar porumbeii şi întrebările negre ale timpului scurs. Decorul politic al anilor 2000 absoarbe, prin toţi porii săi, urmele. Justiţia nu mai poate face nimic, aşa că a venit rîndul filmului să-şi încerce puterile.

Urmărește-ne în Discover

Adaugă-ne ca sursă preferată

Tudor Giurgiu a tras acest bilet jurnalistic şi a făcut un film riguros ca o anchetă. „De ce eu?” va dezamăgi juriile de festival, dependente de incoerenţă şi de interminabilele cadre fixe, dar va satisface publicul. E un film curat şi cinstit, care comite, pe deasupra, şi imprudenţa să emoţioneze.

Alte articole

Victor Ponta: „România este o ţară în derivă, jefuită şi umilită de o clică de impostori. Sărbătorim 23 august 2026 la fel ca pe 23 august 1989: cu propagandă şi prostie! Si cu o ampla dezbatere despre „merdenele”

EXCLUSIV Victor Ponta: „Avem un guvern ilegitim, pentru asta ar trebui să iasă oamenii în stradă. Credeţi că moare cineva de grija lui Fritz?”

Procurorul Cristian Panait e pus de şefi să-l înfunde pe Alexandru Lele, un procuror care îl arestase pe Adrian Tărău pentru contrabandă cu petrol. Cazul e celebru, faptele sînt reale, iar Giurgiu putea să păstreze numele personajelor intacte, fără să caute rime.

Tărău e fiul unui satrap din Bihor care pune lunar în puşculiţa PSD o parte din traficul cu hidrocarburi. Ca să fie salvat mafiotul, trebuie arestat procurorul Lele. De caz se ocupă însuşi Joiţa Tănase, instalat la conducerea Parchetului General de Adrian Năstase. Pentru execuţia lui Lele, Tănase cere un procuror tînăr, dornic de afirmare. Aşa apare bietul şi tînărul Panait, absolvent al Dreptului din convingere.

Procurorii Ovidius Păun şi Ilie Picioruş, şefii direcţi ai lui Panait sînt două animale cu epoleţi care trăiesc şi prosperă în labirintul otrăvitor al procuraturii politice. Panait primeşte cazul, i se promite o carieră la vîrf şi e trimis în misiune. Pe măsură ce avansează în cercetări, descoperă că lucrurile stau pe dos şi, cu toată presiunea şefilor, îl scoate pe Lele de sub acuzare. Asupra lui, structurile declanşează infernul. Meduza are pe rînd chipul procurorilor Păun, Picioruş şi Tănase. Tînărul e strivit psihologic, concediat şi pus sub urmărire. La tortură participă şi ministrul Justiţiei, Rodica Stănoiu, fostă turnătoare la Securitate.

Panait cedează nervos, cade în braţele moi ale depresiei pentru ca apoi să cadă de mai sus, de la etajul trei. Se sinucide. E împins în gol de mîna imaterială dar perfect vizibilă a sistemului. Cazul e devorat de bestia colectivă în ale cărei maţe coabitează miniştri, procurori şi servicii secrete.

Povestea poliţistă e spusă liniar şi împletită fin cu povestea de dragoste. Condamnatul Panait intră în tunelul paşilor fără întoarcere, iar oamenii care-l iubesc îi bat zadarnic în geam. Tudor Giurgiu ştie să-l omoare cu tandreţe. Stăpîneşte arta nodului în gît.

Şi totuşi, senzaţia care rămîne e alta. Giurgiu lasă să se întrevadă lîngă cadavrul acestui nefericit bombeul mafiei de stat. Umbra structurilor represive se prelinge peste caz ca o baltă de sînge. Vechea Securitate, domesticită de noii stăpîni, circulă nestingherită prin instituţii şi prin mintea victimei. Ea respiră pe toată durata filmului, odată cu spectatorul.

Giurgiu spune cu curaj ceea ce presa a scris fără speranţă. Statul e capturat de structuri, serviciile secrete îl ţin încolăcit, iar politicienii îi întreţin, prin demagogie şi corupţie, starea de prizonier muls.

E un film bun, cel mai bun de pînă acum al regizorului. Bine editat, cu o distribuţie potrivită, respiră o impreseie generală de corectitudine. E un film echilibrat, calm şi uneori sec. Sînt speranţe că şovăiala romånească a intrat într-o nouă etapă cinematografică.

Politica

Spre deziluzia unor jurnalişti ceva mai proşti ca media pe industrie, Ponta nu apare în film. Pe durata filmărilor şi în lunile premergătoare montajului, o poteră din partea „dreaptă” a presei a tot umblat cu crima în gură. Filmul lui Giurgiu avea să lămurească, cică, modul în care Ponta l-a îmbrîncit pe Panait. Ponta urma să fie demascat printre ucigaşii procurorului mort şi, astfel, să piardă tot ceea ce era de pierdut.

Ei bine, vorba lui Iohannis, ghinion. Ponta sau oricine altcineva care să poată fi asemănat cu el nu există în film. Poţi să te uiţi cu ochii lui Cartianu, cu ai lui Mircea Marian, şi tot degeaba. Giurgiu însă a intuit în această aşteptare publică o ocazie de a stîrni curiozitate pentru film şi a lăsat-o încurcată. A şi pus nişte vizionări pentru săptămîna viitoare, speculînd tocmai această curiozitate. Între turul unu şi doi al alegerilor în care Ponta e candidat, sînt şanse mari să umple sala.

Din fericire, filmul merită văzut chiar dacă Ponta nu joacă în el”, scrie Bușcu în Cațavencii.