Premierul indian a numit un MINISTRU AL YOGA

Primul ministru al Indiei, Narendra Modi, a numit un ministru al yoga pentru a relansa această veche disciplină, în cadrul unei importante remanieri ministeriale vizând accelerarea reformelor după instalarea sa în funcţie în luna mai.
Iulian Tudor
10 nov. 2014, 13:16
Premierul indian a numit un MINISTRU AL YOGA

Primul ministru al Indiei, Narendra Modi, care este strict vegetarian şi adept fervent al yoga pe care o practică zilnic, a desemnat duminică seară un ministru însărcinat cu practicile tradiţionale precum ayurveda, yoga şi homeopatie, potrivit Agerpres.

Liderul indian naţionalist a cerut în septembrie Naţiunilor Unite să aibă în vedere declararea unei zile mondiale a yoga, iar în timpul întâlnirii cu preşedintele Barack Obama cu prilejul vizitei sale în SUA a lăudat meritele acestei discipline indiene tradiţionale.

În faţa Adunării Generale a ONU din septembrie, premierul Indiei a subliniat că yoga „permite descoperirea sensului unităţii între sine, lume şi natură”. Portofoliul va fi ocupat de fostul ministru al turismului Shripad Yesso Naik.

CITEŞTE ŞI: Demonstraţie senzaţională de yoga. Doi tineri fac mişcări incredibile VIDEO

DailyBusiness
Grindeanu îl atacă pe Bolojan după prăbușirea României în clasamentul competitivității: „Am fost depășiți de Kenya”
Spynews
Theo Rose, reacție după ce a fost acuzată că-și ascunde copilul de camerele de filmare: „Nu l-am pus să stea cu spatele”
Fanatik.ro
Gigi Becali, veste mare de la sfătuitorul său: „Mirel Rădoi s-ar întoarce la FCSB!”
Capital.ro
Ai nevoie de medic de familie, dar nu mai sunt locuri? Soluția pe care puțini pacienți o cunosc
Playtech.ro
Obiectul neobișnuit găsit de un șofer la cheia mașinii după ce a cumpărat-o. 'Tocmai ajunsesem acasă'. Angajații au explicat ce face
Adevarul
Fostul șef al armatei ucrainene avertizează: armele noi nu pot câștiga un război cu strategii vechi
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Mădălina Apostol, condusă astăzi pe ultimul drum. O ultimă serenadă de mariachi pentru ea, în ziua despărțirii de copii. Mama ei, răpusă de durere, s-a prăbușit peste sicriu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
EL este stomatologul din Timișoara găsit ÎMPUȘCAT în ca... Vezi mai mult
iamsport.ro
Bombă! Ladislau Bölöni a decis să se implice la o echipă de tradiție din România: 'M-a rugat cineva. Echipă, stadion, academie'
MediaFlux
Momente grele la înmormântarea Mădălinei Apostol. Cine a venit din Mexic pentru ea
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte