Uniunea Europeană NU mai dă SANCŢIUNI economice Rusiei

Uniunea Europeană nu discută pentru moment noi sancţiuni economice împotriva Rusiei, a declarat marţi cancelarul german Angela Merkel, în contextul în care situaţia din estul Ucrainei s-a degradat de la organizarea de alegeri în regiunile separatiste, relatează AFP, citată de Agerpres.
Filip Stan
11 nov. 2014, 15:42
Uniunea Europeană NU mai dă SANCŢIUNI economice Rusiei

Angela Merkel a evocat posibilitatea de a extinde lista responsabililor ucraineni proruşi vizaţi de sancţiuni europene dar, ‘în afară de aceasta, nici o nouă sancţiune economică nu este prevăzută pentru moment’, a afirmat responsabilul german, în cadrul unei conferinţe de presă la Berlin.

‘Sancţiunile nu sunt un scop în sine, ci un instrument şi ele sunt încă luate în considerare’, a declarat la Berlin şefa diplomaţiei UE, Federica Mogherini, cu prilejul unei întrevederi cu ministrul de externe german, Frank-Walter Steinmeier.

‘Vom avea o reuniune ministerială luni la Bruxelles. Discuţia va avea loc cu privire la faptul că trebuie să crească sancţiunile dar mai ales cu privire la modul în care putem susţine Ucraina în aceste momente dificile’, a precizat Federica Mogherini, reafirmând poziţia sa din ultimele zile, potrivit Agerpres.

‘Cea mai mare preocupare cu care ne confruntăm nu este numai să reacţionăm la situaţia de pe teren care în mod clar se înrăutăţeşte, ci în principal să facem din Ucraina ‘o poveste de succes’, să arătăm că alegerea căii europene aduce rezultate bune pentru ţară şi oameni’, a adăugat şefa diplomaţiei europene.

Citeşte şi Uniunea Europeană, pe cale de a ÎNĂSPRI SANCŢIUNILE împotriva RUSIEI

Cinci soldaţi ucraineni şi-au pierdut viaţa în ultimele 24 de ore în estul separatist al Ucrainei, crescând la 1.052 de persoane pierderile totale ale armatei ucrainene de la declanşarea ostilităţilor în luna aprilie, a anunţat marţi un purtător de cuvânt al armatei ucrainene.

Situaţia din Est s-a degradat brusc după organizarea la 2 noiembrie de alegeri separatiste care au contribuit la subminarea procesului de pace asumat în septembrie. În ultimele zile, importante convoaie de arme grele, inclusiv tancuri şi camioane, au fost observate de ziarişti îndreptându-se spre oraş.

Confirmat de observatorii OSCE însărcinaţi cu verificarea aplicării acordul de încetare a focului de la 5 septembrie, acest aflux de întăriri a provocat teama de o recrudescenţă a unui război total în regiune. La 3 noiembrie, după votul câştigat de rebelii proruşi în estul Ucrainei, guvernul german a cerut autorităţilor ruse să respecte ‘unitatea Ucrainei’, fără a exclude noi sancţiuni europene împotriva Moscovei. AGERPRES

DailyBusiness
Un livrator din București a dus într-o singură zi toată mâncarea pentru un botez, comandată de părinții bebelușului printr-o aplicație
Spynews
Gina Chirilă, mesaj emoționant de ziua ei de naștere! Bogdan Vlădău i-a făcut o urare publică: ”Am trecut prin foc”
Bzi.ro
De ce s-a îmbrăcat în alb Mihaela Rădulescu la înmormântarea lui Felix Baumgartner: Care este semnificaţia spirituală ascunsă a acestei culori – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Rusia a construit un motor cu plasmă capabil să ajungă pe Marte în 30 de zile. Invenția devine o „amenințare” pentru SpaceX
Capital.ro
Șoferii români ce trebuie să repete școala de șoferi. Nu contează că au permis auto de 1 sau de 10 ani
Playtech.ro
De ce folosesc japonezii umbrele chiar și când e soare? Ce rol au aceste accesorii
Adevarul
Pachetul 2 de măsuri de austeritate majorează amenzile de circulație. Când este suspendat dreptul de a conduce
wowbiz.ro
Detaliul observat pe crucea lui Ion Iliescu! Lipsa de pe simbolul funerar face lumină în tot ceea ce s-a speculat despre fostul președinte al României
Evz.ro
Câți bani mai sunt, de fapt, pentru pensii. Detalii din culisele aplicării CASS
Prosport.ro
Aryna Sabalenka s-a pozat topless și i-a înnebunit pe fani! A publicat fotografia și i-a lăsat să-și imagineze restul
kanald.ro
Reguli noi pentru pensiile private. Beneficiarii nu vor mai putea să retragă toată pensia deodată
Cancan.ro
Gabriela Lucuțar spune cât a plătit statul pentru sicriul lui Ion Iliescu. Suma e uriașă
iamsport.ro
Și-a reconstruit viața după divorțul cu scandal de fiica lui Ilie Balaci: ”Multă lume nu știe, dar sunt însurat. Soția mea e frumoasă și deșteaptă”
StirileBZI
Cu un salariu de peste 39.000 de lei, vorbește despre supraviețuirea cu 2.000 de lei pe lună! Declarația ipocrită a deputatului PNL, Alexandru Muraru
stirilekanald.ro
Tragedie în excursie! 5 fete au murit pe loc într-un accident crunt ????
Apariție surpriză la înmormântarea lui Ion Iliescu. S-a așezat lângă Marcel Ciolacu