Traian Băsescu: În „regimul odios Băsescu”, Tăriceanu şi Ponta au fost premieri timp de 7 ani

Preşedintele României, Traian Băsescu, a caracterizat constituirea USL-2.0 drept "o înşelătorie", din moment ce Călin Popescu Tăriceanu conduce un partid ce nu a fost înregistrat la tribunal. În plus, Băsescu s-a arătat deranjat de remarca lui Liviu Dragnea, potrivită căruia ultima decadă a fost marcată de "regimul odios Băsescu". Şeful statului a arătat că în cei 10 ani de mandat, şapte i-a avut ca premieri pe Victor Ponta şi Călin Popescu Tăriceanu, la care se mai adaugă un an, 2009, în care PSD a guvernat alături de PDL.
Filip Stan
14 nov. 2014, 18:11
Traian Băsescu: În

„Azi am înţeles  că regimul Băsescu e un regim odios. Ce au făcut azi liderii alianţei de stânga este o înşelătorie odioasă. Cum poţi reînfiinţa USL cu PLR care nu este înregistrat la tribunal? Hai că dl. Tăriceanu a ajuns un soi de Agamiţă Dandanache, el crede că-i pe un pod şi e pe alt pod. Bun, vârsta la unii oameni produce efecte. Mă aşteptam însă ca ceilalţi să realizeze că omul ăsta nu are un partid. Mă deranjează înşelătoria, falsul”, a declarat Băsescu după ce liderii Alianţei PSD-UNPR-PC şi cel al PLR au semnat protocolul de constituire al USL 2.0.

Traian Băsescu a respins pretenţia că Victor Ponta şi Călin Popescu Tăriceanu ar constitui a alternativă la „regimul Băsescu” „Să vedem ce s-a întâmplat în regimul odios Băsescu: în 2004-2008 premier a fost Tăriceanu; din 2012, Ponta este premier. Deci patru de la Tăriceanu şi trei de la Ponta sunt şapte ani în care prim-miniştri au fost ei. Şi să mai punem anul 2009, în care PSD a fost la guvernare. Eu am putut face reformele structurale al statului în doar doi ani”, a spus şeful statului.

Acesta a spus că cei doi s-au opus, câtă vreme s-au aflat la Palatul Victoria, reformelor necesare României. „A trebuit să lupt cu ei să apară ANI, Tăriceanu a refuzat vreo 3 luni documentul prin care să apară ANI. A trebuit să merg eu la şedinţa de Guvern. În condiţiile astea, în care nu am negociat cu ei justiţia, sigur că li se pare un regim odios, dar este un regim în favoarea oamenilor, care a pus pe picioare instituţiile. Deci regimul Băsescu înseamnă şapte ani în care premieri au fost Tăriceanu şi Ponta, plus unul cu PSD la guvernare. Nu ştiu dacă acum li se mai pare aşa odios regimul. Lui Tăriceanu îi duduia economia în cap în pragul crizei, ne-a lăsat într-o situaţie financiară incredibil de dificilă şi azi de pupă cu Ponta. Ponta să zică bogdaproste că i-a lăsat Boc o ţară echilibrată economic„, a afirmat Traian Băsescu.

Alianţa Electorală PSD-UNPR-PC şi PLR au semnat, vineri, declaraţia politică de constituire a Uniunii Social-Liberale 2.0. Evenimentul a avut loc la Palatul Parlamentului, Sala I.C. Brătianu, nivel P.

Liviu Dragnea, preşedintele executiv al PSD, a deschis ceremonia de semnare a declaraţiei. „Un mesaj pentru cei 7,4 milioane de români care, cu votul lor, au spus că vor să se încheie un regim odios, un mesaj pentru românii oprimaţi de guvernul Boc-Băsescu, pentru cei rămaşi în acei ani fără locurile de muncă, pentru cei care la alegerile din 2012 au votat USL: Suntem azi aici pentru a garanta că obiectivele programulu social şi economic al USL continuă. USL s-a oprit pentru puţin timp, dar toate obiectivele au fost continuate de guvernul Ponta”, a spus Dragnea.

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Percheziții acasă la Cristian Pomohaci! Este suspectat de viol asupra unui minor
Fanatik.ro
Tatuajul impresionant pe care și l-a făcut un star din Premier League: pe corpul său apare celebrul Joker și mesajul ”Why so serious?”
Capital.ro
Alimentele de bază rămân mai ieftine? Decizia care poate prelungi plafonarea prețurilor până la finalul anului. Anunțul lui Tanczos Barna
Playtech.ro
Admiterea la liceele tehnologice se schimbă din 2026. Ce riscă elevii care nu dau Evaluarea Națională
Adevarul
Momentul incredibil în care un scafandru scapă ca prin minune de o balenă care aproape l-a înghiți
wowbiz.ro
Scena sfâșietoare cu soția polițistului din Piatra Neamț, ucis de propriul fiu. S-a așezat pe jos, la căpătâiul lui, împietrită de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cel puțin 21 de persoane și-au pierdut viața în urma unui foc puternic la un hotel din New Delhi
iamsport.ro
Nuțu Cămătaru, 2.000.000 de euro pentru apropiatul lui Gigi Becali! A fost interceptat: ”«Am greșit, data viitoare dau la altul»”
MediaFlux
Peste 30.000 de locuri de muncă în țară și străinătate. Cele mai căutate meserii
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți