„Locotenentul” lui Sile Cămătaru, dat în urmărire internaţională, s-a predat la Poliţia Capitalei

Adrian Panduru, considerat mâna dreaptă a liderului interlop Sile Cămătaru, s-a predat, vineri noapte, la Poliţia Capitalei, el fiind dat în urmărire internaţională, pentru a fi pus în executare mandatul de arestare preventivă emis de instanţă pe numele acestuia în urmă cu o săptămână.
Iulian Tudor
15 nov. 2014, 09:43

Adrian Panduru, zis „Limbă”, fost căutat la toate adresele cunoscute de poliţişti, care au discutat cu familia şi apărătorii acestuia, cărora li s-a adus la cunoştinţă că e urmărit internaţional.

În 7 noiembrie, Panduru a fost reţinut, alături de alte 21 de persoane vizate în noul dosar, de proxenetism, al lui Sile Cămătaru. Dintre cei 22 de reţinuţi, au primit mandate de arestare Sile Cămătaru, Teodor Ion, Julya Mazirov şi Adrian Panduru, printr-o decizie luată de Judecătoria Sectorului 1.

Mandatul de arestare pe numele lui Adrian Panduru a fost emis după expirarea ordonanţei de reţinere, iar acesta nu a fost găsit de poliţişti, pentru a fi dus în arest. În aceste condiţii, „locotenentul” lui Sile Cămătaru a fost dat în urmărire naţională, iar apoi şi internaţională.

Vineri, Tribunalul Bucureşti a respins contestaţiile faţă de arestarea preventivă făcute de Sile Cămătaru, Teodor Ion, Julya Mazirov.

În cazul contestaţiei formulate de Panduru, cauza a fost disjunsă şi a primit termen data de 19 noiembrie. Decizia de vineri a instanţei bucureştene este definitivă.

Celelalte 18 persoane vizate în noul dosar al lui Vasile Balint, zis Sile Cămătaru, se află în arest la domiciliu sau sub control judiciar.

În acest dosar, anchetatorii au făcut percheziţii în Bucureşti şi nouă judeţe, la locuinţele unor suspecţi de proxenetism şi la cazinouri din Capitală, unde aceştia ar fi racolat clienţi, majoritatea cetăţeni străini, de la care ar fi cerut între 100 şi 700 de euro în schimbul unor acte sexuale cu prostituate.

Citeşte şi: GEST EXTREM în familia lui Sile Cămătaru. Soţia şi fiica interlopului ameninţă că se sinucid VIDEO

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT