VICTOR PONTA, într-o ipostază în care nu l-ați mai văzut niciodată

Cornelia Naum, mama premierului Victor Ponta, s-a aflat alături de acesta în ultima emisiune la care a participat. Într-una din pauzele emisiunii, Victor Ponta a fost surprins de fotograful Ioana Moldovan într-o ipostază în care nu a mai fost până acum văzut vreun politician. Fotografia momentului spune totul despre relația dintre primul ministru și cea care i-a dat viață.
Filip Stan
15 nov. 2014, 16:35
VICTOR PONTA, într-o ipostază în care nu l-ați mai văzut niciodată

De altfel, Victor Ponta a afirmat de mai multe ori că își iubește mama foarte mult și că îi este profund îndatorat pentru modul în care a avut grijă de familie, atunci când actualul prim-ministru a fost copil și adolescent. Victor Ponta a susținut că doamna Naum a fost „stâlpul casei”.

Cornelia Naum este, cu fiecare ocazie, o apariție surprinzătoare în spațiul public, atrăgând atenția prin simplitatea ei, dar și prin faptul că își expune foarte clar părerile critice cu privire la fiul său, atunci când dorește să îi atragă acestuia atenția.

DailyBusiness
Rubio vizitează Bahrainul pentru a obține sprijinul liderilor arabi din Golf în legătură cu acordul de pace cu Iranul
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Cum l-a pierdut FCSB la marea rivală Dinamo: „E o investiție!”
Capital.ro
Se verifică banii din cont. Românii care intră în atenția ANAF. Se cer documente doveditoare
Playtech.ro
Criza schimbă tradițiile. Invitații renunță la nunți și aleg să își păstreze banii, se plânge o mireasă: „Caut nuntaşi, am nevoie de alţi prieteni”
Adevarul
CTP îl atacă pe Ilie Bolojan, după ce l-a susținut constant. Motivul supărării: promovarea liberalului Peiu, fost membru AUR și SOS, în funcția de șef al organizației Ilfov
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Un șofer a intrat cu mașina într-o mulțime de oameni, în Timișoara! Câte victime sunt
iamsport.ro
A răbufnit la adresa lui Gigi Becali, de ziua finanțatorului FCSB: ”La mulți ani... cu executare! E un hoț”
MediaFlux
Crește vârsta de pensionare din iulie 2026. Reguli noi și pentru pensionarea anticipată
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?