Klaus Iohannis îşi lansează volumul autobiografic „Pas cu pas” la Târgul Gaudeamus

Klaus Iohannis, câştigătorul alegerilor prezidenţiale din 16 noiembrie, îşi va lansa miercuri volumul autobiografic "Pas cu pas" la standul Editurii Curtea Veche Publishing din cadrul Târgului Internaţional de Carte Gaudeamus.
Filip Stan
19 nov. 2014, 06:48
Klaus Iohannis îşi lansează volumul autobiografic

Klaus Iohannis prezintă, în cele peste 200 de pagini ale volumului, atât întâmplări din culise, cât şi momente mai puţin cunoscute din viaţa publică. Pentru prima dată, Klaus Iohannis vorbeşte deschis, într-un volum autobiografic, despre copilărie, adolescenţă, sora, soţia sa, despre studenţia la Cluj sau despre cariera în învăţământ.

„Am adunat în această carte momente din viaţa publică, încercând să refac, din ceea ce a selectat memoria, traseul profesional care m-a adus de la catedra de fizică la ipostaza de candidat pentru Preşedinţie. Am inclus în ea şi lucruri personale, dar nu am făcut-o neapărat pentru a răspunde curiozităţii celorlalţi. Am recuperat acele întâmplări, întâlniri sau detalii care au spus ceva despre felul în care m-am format, despre valorile pe care le-am preţuit. Identitatea mea personală a umplut, prin intermediul faptelor, dar şi prin aceste principii în care am crezut, rolul de persoană publică pe care l-am ocupat mai bine de paisprezece ani. (…) A venit timpul ca valorile performanţei să fie puse în acţiune tocmai pentru ca aspiraţiile de atâta amar de timp să se transforme, în sfârşit, în realităţi palpabile: stabilitate economică, bunăstare şi certitudinea că ne-am înscris, pas cu pas, pe drumul care trebuie”, spune Klaus Iohannis, potrivit Editurii Curtea Veche.

Volumul este disponibil pe www.curteaveche.ro şi la standul Curtea Veche Publishing de la Târgului Internaţional de Carte Gaudeamus, la preţul de 15 lei.

Târgul Gaudeamus Carte de Învăţătură 2014 se deschide miercuri şi în cadrul manifestării, ce se desfăşoară până la finalul săptămânii, va fi prezentat un număr record de 750 de evenimente, invitatul de onoare al acestei ediţii fiind Federaţia Rusă.

Târgul Internaţional Gaudeamus Carte de Învăţătură 2014 este deschis în Pavilionul Central (A) al Complexului Expoziţional Romexpo.

Ajuns la ediţia cu numărul 21, târgul este iniţiat şi organizat de Radio România, prin Centrul Cultural Media Radio România.

Aproximativ 320 de expozanţi vor organiza un număr record de 750 de evenimente şi vor acoperi integral cei 14.000 de metri pătraţi ai Pavilionului Central Romexpo.

Programul invitatului de onoare, Federaţia Rusă, cuprinde peste 30 de evenimente organizate în incinta târgului şi în alte spaţii din Bucureşti.

17 oaspeţi din Rusia – scriitori, critici literari, editori, jurnalişti şi muzicieni din peisajul cultural contemporan rusesc – vor susţine lansări şi prezentări de carte, sesiuni de autografe, dezbateri şi momente artistice.

Accesul publicului la târg se va face pe baza biletelor (în valoare de 5 lei) şi a abonamentelor de intrare (în valoare de 10 lei, valabile pentru toată perioada), care vor constitui totodată şi suportul pentru Tombola Gaudeamus, al cărei mare premiu va fi un autoturism Dacia Logan 10 ani, oferit de Automobile Dacia.

Ca şi la ediţiile precedente, vor beneficia de acces gratuit în incintă preşcolarii, elevii, studenţii, cadrele didactice, profesioniştii din domeniile editorial-educaţional, jurnaliştii, pensionarii, persoanele cu dizabilităţi şi însoţitorii acestora, grupurile organizate.

Programul de vizitare este zilnic între orele 10.00 şi 20.00.

Partener privilegiat al ediţiei este şi în acest an GADIF – Grupul Ambasadelor, Delegaţiilor şi Instituţiilor Francofone din România. Preşedintele de onoare al ediţiei, amfitrionul Târgului Internaţional Gaudeamus 2014, este Benoît Rutten, Delegat Valonia – Bruxelles.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Sabrina Voinea, Adelina Ionescu și Maria Ceplinschi: cele trei gimnaste române în finalele Cupei Mondiale Challenge de la Paris
Capital.ro
Titus Corlățean critică programul de guvernare al lui Siegfried Mureșan: Nu mai există un capitol de politică externă
Playtech.ro
Geamul termopan lasă frigul să intre în casă? Testul simplu cu o foaie de hârtie care îți arată dacă fereastra nu mai etanșează bine
Adevarul
Cât poți economisi dacă îți schimbi furnizorul de energie: diferențe de până la 90 de lei pe lună la curent și 380 de lei la gaze
wowbiz.ro
Iancu Sterp, dezvăluiri despre accidentul în care era să își piardă viața alături de frații săi: „Era să murim atunci”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Gică Popescu a propus un fotbalist român la Barcelona: ”A vorbit cu președintele”
MediaFlux
Cum s-a afișat Ilinca Vandici după ce a anunțat că este însărcinată la 40 de ani
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte