Profeţia Părintelui Argatu: „Va fi pustiu peste tot și jumătate din București va fi sub dărămături”

Părintele Ilarion Argatu a făcut o serie de profeții despre România și viitorul ei. Credincioșii de pretutindeni s-au cutremurat când au aflat ce ne așteaptă.
Filip Stan
21 nov. 2014, 13:28
Profeţia Părintelui Argatu:

Părintele a vorbit despre viziunea pe care a avut-o despre Capitală. Se pare că jumătate din acesta va fi sub dărămături, iar străzile vor fi pustii. Cataclismul va face pagube în toată țara, iar oamenii vor fugi pe unde vor apuca.

„De la revoluţie încoace s-a întors totul pe dos. Nu mai este ruşine, nu mai este milă, dragostea s-a împuţinat şi va fi şi mai rău.”

Potrivit profeției, noțiunea de familie va dispărea. Respectul între membrii se va pierde, iar copiii nu își vor mai asculta părinții. Societatea va fi plină de obscenitate, iar sărăcia va fi din ce în ce mai mare. Tot mai mulți oameni nu vor avea un serviciu, iar bolnavii vor fi din ce în ce mai mulți. Oamenii se vor depărta de cele sfinte și de Dumnezeu și vor fi orbiți de slăbiciuni și păcate.

Vine PRĂPĂDUL. Profeţiile preoţilor români Justin Pârvu, Ilarion Argatu şi Arsenie Boca VIDEO

„Vin vremuri grele pentru că s-a împuţinat credinţa. Din cauza sărăciei, oamenii îşi vor vinde sufletul pentru hrană şi îmbrăcăminte. Lumea se va înrăi, va dispare dragostea şi mila dintre oameni. Se vor contopi preoţii cu mirenii şi nu va mai fi cine să conducă pe credincioşi. Credincioşii vor rătăci, că nu vor mai găsi nici păstorul şi nici calea. Va conduce banul şi interesul de a câştiga averi. Nu va mai avea milă şi grijă de sufletele credincioşilor, nimeni. Totul se va reduce la o simplă afacere. Nu vor mai pune preţ pe mântuire, credinţă, frică de Dumnezeu, datorie, obligaţie, răspundere şi conştiinţă ci pe bani. Se vor vinde unii pe alţii. Răutatea în lume va fi de nesuportat.

Citeşte şi Profeţii ale părintelui Arsenie Boca: Rusia va invada România

Frica de Dumnezeu se va împuţina. Vom trăi timpurile cele de pe urmă. Habar nu avem ce greutate vor avea. Habar nu avem ce ne aşteaptă pe noi şi pe copiii noştri. Pe copiii noştri, aceste timpuri îi vor prinde nepregătiţi să le înfrunte, pentru că părinţii din ziua de astăzi nu-şi mai educă copiii în frica de Dumnezeu şi ruşinea de oameni, scrie a1.ro.

Din cauza aceasta vor cădea victime multor răutăţi. Mamelor nu vă lăsaţi copiii în voia lor şi să-i ia valul acestui desfrânat veac. Veţi plânge veşnic, că nu v-aţi mântuit copiii şi ia-ţi făcut fii ai gheenei. Dacă lumea s-ar întoarce de la răutate, de la păcat şi necredinţă, aceste timpuri nu ar veni acum şi nu am fi noi cei care le-am trăi.”

Citeşte şi Nostradamus ar fi prezis Al Treilea Război Mondial, care ar începe în 2014 şi ar distruge Europa

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ce povesteau Gheorghe Moldovan, arbitrul găsit mort, și Irina despre căsnicia lor în urmă cu un an. Cât de îndrăgostiți erau: "Împreună putem..."
Fanatik.ro
Edu Corlat ar putea fi primul român de la echipa mare a lui Real Madrid după Gică Hagi
Capital.ro
Regulă importantă pentru proprietarii de apartamente. Se poate cere controlul primăriei la asociație în aceste cazuri
Playtech.ro
Temperaturile au coborât sub zero grade Celsius în mai multe localități din România. Cum va fi vremea în următoarele zile
Adevarul
Putin ar fi călătorit în secret cu amanta sa în Kazahstan. Ce au descoperit jurnaliștii în datele despre zboruri
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Se anunță noi scumpiri la raft. Fructele, legumele și pâinea ar putea costa mai mult în această toamnă
iamsport.ro
A plecat de la CFR Cluj în vară, dar deja nu mai este dorit de noul club: ”Vor să scape de el!”
MediaFlux
Acoperământul Maicii Domnului, sărbătoare cu cruce roșie. Ce nu ai voie să faci pe 1 octombrie pentru a nu aduce ghinionul asupra ta
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte