PROGNOZA METEO: Deşi a nins în România, în 2014 a fost cel mai cald octombrie din istorie

Octombrie, dar şi primele nouă luni ale anului 2014 au reprezentat, fiecare, cele mai calde luni înregistrate pe Terra de la debutul măsurătorilor de temperatură, în 1880, a anunţat, joi, agenţia americană National Oceanic and Atmospheric Administration (NOAA), citată de AFP.
Alina Costache
23 nov. 2014, 05:31
PROGNOZA METEO: Deşi a nins în România, în 2014 a fost cel mai cald octombrie din istorie

Cercetătorii susţin că a fost cea de-a 38-a lună octombrie consecutivă pe parcursul căreia temperatura Globului a fost mai mare decât temperatura medie a secolului al XX-lea, atingând valoarea de 14,74 grade Celsius, precizează NOAA.

Pentru perioada ianuarie-octombrie 2014, temperatura medie combinată la suprafaţa oceanelor şi a uscatului a fost de 10,3 grade Celsius, depăşind astfel cu 1,05 grade Celsius media secolului trecut.

Totodată, octombrie 2014 a fost a treia lună consecutivă din acest an cu o temperatură record pe Glob şi a cincea din ultimele şase luni care au stabilit un astfel de record.

Temperaturile cele mai ridicate au fost provocate de un aer mai cald, pe întreaga planetă, la suprafaţa uscatului şi a oceanelor, distribuit de o manieră egală între emisfera nordică şi cea sudică.

Emisfera sudică a avut, global, în octombrie, temperaturi record la suprafaţa uscatului, mai ales în partea sudică a Americii latine şi în vestul şi sudul Australiei.

Pentru emisfera nordică, octombrie 2014 a ocupat doar locul al treilea în topul celor mai calde luni octombrie de la debutul măsurătorilor meteorologice. Părţi din sudul continentului european, regiunile din vestul Statelor Unite şi cea mai mare parte din estul extrem al Rusiei au fost cele mai calde teritorii în octombrie 2014.

În schimb, părţi din centrul Siberiei au înregistrat în octombrie 2014 temperaturi cu 4-5 grade sub medie.

Temperatura de la suprafaţa oceanelor a fost în octombrie 2014 cea mai mare înregistrată pentru această lună, situându-se cu 0,62 grade Celsius peste media secolului al XX-lea.

De la începutul acestei serii de luni calde, care a debutat cu luna mai, octombrie a fost cea de-a şasea lună consecutivă pe parcursul căreia temperatura globală de la suprafaţa oceanelor a depăşit recordul precedent.

Aceste recorduri de temperatură s-au produs în absenţa curentului cald al Pacificului, El Niño, care apare în general la fiecare cinci-şapte ani, în medie, şi exercită o puternică influenţă asupra climei globale.

Potrivit NOAA, există aproape 60% probabilităţi ca El Niño să reapară în timpul acestei ierni în emisfera nordică.

Sursa: Mediafax

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Titular de la FCSB intrat pe „lista neagră” a lui Reghecampf: „Nu sunt mulțumiți de el!”
Capital.ro
Datoria guvernamentală a României a depășit 1.230 de miliarde de lei în august 2026. Cât a ajuns să reprezinte din PIB
Playtech.ro
Ce faci dacă un moștenitor nu vrea să vină la notar. Soluția legală pentru ca o casă să nu rămână blocată ani întregi
Adevarul
A renunțat la o carieră de succes în România și a luat-o de la zero în America. Povestea cofetarului care a cucerit New Yorkul
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Pintilii a plecat în Israel și a rămas șocat de ce a găsit în apartamentul primit: ”Se mai aruncă o bombă!”
MediaFlux
Răsturnare de situația în cazul lui Bruce Willis. Familia lui îi va dona creierul
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT