Veste bună pentru BOLNAVII DE CANCER. La „Victor Babeş” se poate efectua de acum un set de analize

Bolnavii de cancer pot beneficia de acum de un tratament personalizat, graţie unui proiect implementat de către Institutul Naţional "Victor Babeş" cu sprijinul fondurilor europene, proiect derulat în cadrul unei campanii lansate de Reprezentanţa Comisiei Europene în România şi Consiliul Uniunii Europene.
Alina Costache
24 nov. 2014, 11:17
Veste bună pentru BOLNAVII DE CANCER. La

Proiectul PersoTHER a fost demarat în 2010 şi a primit o finanţare de 5,4 milioane de lei, din care peste 4,6 milioane lei sunt fonduri nerambursabile.

„Este un proiect de cercetare în care am experimentat metode noi pentru diagnosticul şi prognosticul tumorilor maligne, dar şi pentru a stabili care dintre pacienţi sunt potriviţi pentru un anumit tip de tratament. La ora actuală se urmăreşte ca tratamentul să fie personalizat. De aceea se cheamă PersoTHER – terapie personalizată – fiecare pacient are nevoie de un anumit tratament pentru că tipul lui de boală cere un anumit tip de tratament. Înainte nu se putea stabili acest lucru şi toată lumea primea chimioterapie, radioterapie, la grămadă. Acum este această tendinţă de personalizare a tratamentului şi noi în anatomia patologică, aplicând metodele de biologie moleculară, putem să stabilim ce pacienţi beneficiază şi tipul de tratament”, a declarat pentru AGERPRES Carmen Ardeleanu, manager ştiinţific al proiectului.

Ea a explicat că la nivelul institutului de cercetare „Victor Babeş” se poate efectua de acum un set de analize, parţial susţinute financiar de CNAS, care vor fi prezentate ulterior specialistului oncolog pentru a stabili schema de tratament.

„Noi facem numai diagnosticul, rezultatul îl duce la medicul oncolog care poate vedea că pacientul este sensibil la un anume factor şi aşa va vedea că nu are rost să dea toată gama de chimioterapie. Nu mai trebuie să ducem analizele în Ungaria, Austria, acum se pot face în România”, a spus Ardeleanu.

Prof. Giuseppe Bussolati, conducătorul acestui proiect, a arătat la rândul său că este nevoie de o standardizare a analizelor efectuate în România pentru ca pacienţii să beneficieze de cel mai bun tratament.

„Nivelul cultural al specialiştilor români este foarte avansat pentru că şcolile sunt bune, de cel mai înalt nivel. Ceea ce lipseşte este posibilitatea de selecţionare a tratamentului canceros. Analizele pot stabili cauza acestui diagnostic malign, poate fi din pricina hormonilor estrogeni sau alte cauze. Pentru a face acestea avem nevoie de anumite analize. Noi am făcut un test la nivel naţional pentru a controla dacă aceste analize se fac bine sau nu. Un control al calităţii este esenţial, necesar şi suntem de acord că dacă cineva dă un răspuns greşit, pentru că foloseşte tehnici greşite, atunci tratamentul va fi greşit. Avem nevoie de o standardizare a analizelor pentru cel mai bun tratament posibil”, a declarat pentru AGERPRES Bussolati, profesor în cadrul Universităţii din Torino.

Ministrul delegat pentru cercetare Mihnea Costoiu a mulţumit reprezentanţilor UE pentru acest proiect, subliniind că în ultimii doi ani România a reuşit să aloce bani şi din alte sectoare pentru cercetare şi să crească absorbţia fondurilor europene pe acest domeniu – 1,2 milioane euro.

„Institutul Victor Babeş a performat cu rezultate excepţionale şi indiferent de perioadele grele a reuşit să se menţină în top”, a completat ministrul.

Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a arătat că ‘în România sunt din ce în ce mai multe proiecte care încep să se finalizeze şi să se deruleze pe bani europeni’, anunţând că în domeniul sănătăţii mai multe proiecte vor fi finanţate din Fondul social european.

Şefa reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti, Angela Filote, a menţionat că se va axa pe alocarea fondurilor europene în cercetarea de vârf cu scopul ‘inversării fluxului de transfer de creiere dinspre România spre UE’.

„Finanţăm proiecte care îşi propun să păstrăm valorile în ţară sau să importe alte valori şi din statele membre”, a spus Filote.

La evenimentul de încheiere a proiectului au participat ambasadorii a 15 state membre UE, şeful Reprezentanţei în România a Comisiei Europene, Angela Filote, ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, ministrul delegat pentru cercetare Mihnea Costoiu.

DailyBusiness
Guvernul va declara situație de criză pe piața carburanților și urmează să adopte măsuri pentru protejarea economiei și populației
Spynews
Cheloo, Gabi Torje, Maurice Munteanu și Mirela Vaida, printre vedetele ce pornesc pe Drumul Mătăsii în noul sezon Asia Express
Fanatik.ro
Starul de la Dinamo care l-a supărat pe Andrei Nicolescu: „Dezamăgire foarte mare! Nu înţeleg de unde atâta lipsă de încredere”
Capital.ro
A murit marea actriță! A jucat în Supernatural. Era cunoscută pentru rolurile din filmele horror
Playtech.ro
Ce conţin cozonacii din Auchan. Sunt la preţuri bune, însă puţini citesc eticheta
Adevarul
Cum reușesc japonezii să aibă case lipsite de praf. Patru obiceiuri zilnice care îți ușurează curățenia locuinței
wowbiz.ro
Elena Gheorghe a anunțat despărțirea în lacrimi! Artista trece prin momente dificile: „Astăzi ne luăm rămas-bun”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Antrenorul Eugen Neagoe este îndoliat. Mama lui s-a stins din viață chiar înaintea unui meci important
iamsport.ro
Concurenții Asia Express 2026, sezonul 9! Gabi Torje și Alin Alexuc, pe Drumul Mătăsii într-o cursă fără bani și fără milă
MediaFlux
Răsturnare în Orientul Mijlociu. Trump oferă Iranului un răgaz de cinci zile înainte de a-și pune în aplicare amenințările! Liderul SUA vorbește despre un acord de pace
stirilekanald.ro
(P) Rolul farmacistului în consilierea pacientului cu probleme ale părului
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj