A fost găsită DIVA COMUNISMULUI. De ce a dispărut din lumina reflectoarelor FOTO

Vă mai amintiţi de Natalia Guberna (56 de ani), cântăreaţa iubită din perioada comunismului care a lansat mai multe piese cunoscute, printre care şi "Valuri albe"? Acum lucrează ca referend artistic la Teatrul Excelsior, unde mai cântă din când în când în spectacole.
Iulian Tudor
25 nov. 2014, 12:02
A fost găsită DIVA COMUNISMULUI. De ce a dispărut din lumina reflectoarelor FOTO

Interpreta şlagărului „Valuri albe”, din perioada comnuismului, a povestit cu ce se ocupă în acest moment, de ce nu mai apare la televizor şi de ce este singură în acest moment, scrie click.ro.

„Sunt foarte bine, n-am fost niciodată plecată din ţară, aşa cum am mai auzit. Într-adevăr, după ’89 a fost o periodă în care am bătut la nişte uşi, la nişte oameni care mă mai ajutaseră până atunci în cariera muzicală. Mi s-a spus că e pe val tânăra generaţie, practic, nu mai era loc pentru noi, cei din cea veche. Şansa mea a fost că la vremea aceea colaboram cu teatrul Excelsior de varietăţi pentru copii. Aici la teatru sunt referend artistic, colaboreaz la spectacole pentru copii. Având specatcole pentru micuţi aceştia îmi spuneau ce frumos cânt şi de ce nu apar la televizor. Nu sunt recunoscută de copii, dar sunt placută. Şi sper să rămân aşa”, a povestit Natalia Guberna.

Citeşte şi ŞOCANT. PĂRINTELE ARSENIE BOCA ar fi fost omorât de Ceauşescu, după ce a aflat de la SFÂNT cum va muri

Deși era de o frumusețe răpitoare, Natalia nu și-a găsit perechea și nu a format o familie cu nimeni. „Nu am copii, nu am fost căsătorită, am doar nepoţi, dar nici ei nu sunt lângă mine, sunt plecaţi în străinatate. Pur şi simplu s-a întâmplat să nu am copii, nefiind căsătorită, e normal să nu ai. Am considerat că familia e sfântă şi înseamnă tată, mamă şi copil. N-a fost să fie şi destinul m-a adus într-un teatru pentru copii. N-am avut relaţii cu actori şi nici cu cântăreţi. Mi-a plăcut să cânt, îmi cunosc valoarea, nu e nevoie de compromisuri în carieră şi trebuie să recunosc că nici nu mi-a plăcut de cineva anume. Dacă mi-ar fi placut şi m-aş fi îndrăgostit, atunci nu te mai gândeai la altele, te gândeşti cum să vă fie bine. Nu m-a atras nimeni din lumea aceasta”, a mai spus artista.

Citeşte şi Constantinescu: Mulţumim tuturor celor care au reprezentat rezistenţa şi lupta împotriva regimului comunist

Pe vremea comunismului, artista era mai mereu prezentă pe la televiziuni şi înregistra emisiuni de varietăţi alături de colegii ei. A colaborat cu Titus Munteanu şi îşi aminteşte că la înregistrările pentru o emisiune a preferat să se decalţe şi să cânte în tălpile goale. Timp de două luni a cântat cu Trio Express, alături de Carmen Mureşan şi Zoe Câmpeanu, însă a renunţat la proiect şi nici n-a rămas prietenă foarte bună cu ele. „Am rămas foste colege şi atât”, a povestit Natalia.

DailyBusiness
Macron: Dialogul cu Putin ar trebui să aibă loc fără „prea mulți interlocutori, să fie un mandat clar”
Spynews
Top 10 cele mai sănătoase alimente din lume. Ele îți asigură aportul de vitamine de care ai nevoie
Fanatik.ro
Câți copii are, de fapt, Cătălin Zmărăndescu. Campionul participă la Power Couple
Capital.ro
Doliu în televiziune. Marele actor a murit. Lumea l-a iubit enorm și nu va fi uitat niciodată
Playtech.ro
Răsturnare de situație în cazul Jeffrey Epstein. Un medic legist spune că nu a fost sinucidere
Adevarul
Dezbatere aprinsă despre „legarea de glie” a medicilor. „Oare nu era corect să vă faceți studiile în țara în care doreați să emigrați?”
wowbiz.ro
Imagini cumplite de la priveghiul familiei moarte în accidentul din Iași! Diana va fi înmormântată ținându-și fetița în brațe: „Dacă te-ar fi cunoscut părinții tăi…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Au apărut primele imagini de la înmormântarea afaceristului Sorin Iacob, a soției și bebelușului lor. Cei trei au fost înhumați împreună
iamsport.ro
Cristi Chivu, făcut praf de legendarul Alessandro Del Piero după declarațiile făcute de antrenorul lui Inter
MediaFlux
Cum arată și cu ce se ocupă fiul Mihaelei Rădulescu la 21 de ani. Ayan seamănă izbitor cu mama lui
stirilekanald.ro
Diana va fi înmormântată cu onoruri militare. Viitoarea mămică a murit împreună cu fetița din pântec și cu soțul afacerist, Sorin Iacob, în tragedia din Iași
Cercei pentru ținute de seară: Cum să creezi un look sofisticat