Iar NE PRINDE IARNA NEPREGĂTIŢI! Ministrul Transporturilor a făcut un ANUNŢ HALUCINANT în urmă cu puţin timp

Povestea iernii care vine şi prinde autorităţile nepregătite s-ar putea repeta şi anul acesta! Compania Naţională de Autostrăzi va deszăpezi drumurile cu utilaje închiriate. Şi cu acestea sunt însă prea puţine maşini pentru a face faţă ninsorilor. Utilajele achiziţionate luna trecută vor ajunge abia la vară.
Filip Stan
26 nov. 2014, 09:47
Iar NE PRINDE IARNA NEPREGĂTIŢI! Ministrul Transporturilor a făcut un ANUNŢ HALUCINANT în urmă cu puţin timp

Şoferii, dar şi autorităţile, vor fi din nou la mila vremii. 80% din utilajele cu care Compania de Drumuri şi Autostrăzi intervine pe timp de iarna sunt inchiriate.

„Daca maine este zapada in toata tara si nu putem muta de la Iasi la Vaslui sau de la Vaslui la Botosani avem o problema”, a declarat Ioan Rus, ministrul transporturilor.

În prag de iarnă, CNADNR a semnat un contract pentru achiziţionarea de utilaje. Mai exact, autofreze de mare capacitate şi utilaje pentru intervenţii speciale, de care am fi avut mare nevoie iarna asta. Acestea vor ajunge, însă, abia la vară când e cald şi bine.

„Nu exista fabrici care sa stea cu stocurile dupa CNADNR roman. Sa-si faca 100 de freze ca vine Neaga sau Rus sa cumpere freze. Deci le vom avea de la anul viitor ca sa fim foarte clari. Nu s-a facut nimic ani de zile nu ma critica pe mine ca de ce n-am facut eu. In octombrie acum am semnat pentru ca este imposibil ca aceasta companie sa nu aiba propriile sale resurse la rigoare”, a mai spus Rus.

Reprezentanţii CNADNR dezmint informaţiile şi susţin că nu vor fi probleme. Cu toate acestea, recunosc că drumurile şi autostrăzile din Bucuresti, Cluj, Craiova, Timisoara si Brasov vor fi curăţate în regie proprie.

Vezi şi: Armata, chemată la deszăpezire la Brăila

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) a atribuit, prin licitaţie deschisă, mai multe contracte pentru achiziţia de utilaje pentru deszăpezire în valoare totală de 118,23 milioane de lei fără TVA.

PROGNOZA METEO. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis prognoza meteo pe două săptămâni. Astfel, în următoarea perioadă fiind aşteptată o vreme rece şi deosebit de rece şi temperaturi negativ.

PROGNOZA METEO BANAT

Vremea se va răci în primele zile, astfel încât pe data de 26 noiembrie media regională a temperaturilor maxime va ajunge la 5 grade, iar cea a temperaturilor minime la -1 grad. Între 27 şi 29 noiembrie, valorile termice medii vor creşte cu 1…2 grade, atât ziua cât şi noaptea, apropiindu-se de cele normale pentru sfârşitul lunii noiembrie. În primele zile ale lunii decembrie, se va declanşa un proces de răcire, lent dar continuu, maximele diurne urmând să coboare spre o medie de 3 grade. Regimul mediu al minimelor nocturne va evolua tot descrescător, respectiv de la 1…2 grade pe 1 decembrie, spre -2 grade pe 7 decembrie.

Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor, predominant ploi, va fi mai ridicată în a doua săptămână de prognoză.

Citeşte şi VREMEA ÎN BUCUREŞTI: Fulguieli în Capitală! Ce ne aşteaptă în următoarele zile

PROGNOZA METEO CRIŞANA

În primele zile ale intervalului, media regională a temperaturilor maxime se va situa în jurul a 5 grade, iar în perioada 28 – 30 noiembrie aceasta va urca spre 7…8 grade. În cursul celei de-a doua săptămâni a intervalului de prognoză, maximele medii diurne vor scădea treptat, de la 7 grade la 3 grade. Regimul termic al minimelor nocturne va fi uşor sub cel normal pentru această perioadă. Astfel, se vor înregistra valori negative ale mediei temperaturilor minime de până la -2 grade în cele mai reci nopţi, iar în jurul datei de 1 decembrie această medie va putea urca spre 0…1 grad.

Între 24 şi 27 noiembrie, probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi redusă, dar ulterior se vor semnala precipitații predominant sub formă de ploaie, în general slabe cantitativ.

Citeşte şi Vine iarna, drumarii sunt pregătiţi: „Ne descurcăm cu ce avem”

PROGNOZA METEO TRANSILVANIA

Cu variaţii de temperatură în general mici de la o zi la alta, vremea se va menţine uşor mai rece decât în mod obişnuit. Astfel, media regională a temperaturilor maxime nu va depăşi 4 grade, iar între 26 şi 28 noiembrie şi din nou între 4 şi 7 decembrie aceasta va fi în jurul a 2 grade. Temperaturile minime vor avea permanent o medie sub 0 grade, iar în cele mai reci nopţi, estimate la mijlocul acestei săptămâni şi spre sfârşitul intervalului de prognoză, aceasta va coborî până în jurul a -5 grade.

Între 24 şi 27 noiembrie vor fi condiţii reduse de precipitaţii, însă în intervalul 28 noiembrie – 5 decembrie va crește probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor mixte, în general slabe.

PROGNOZA METEO MARAMUREŞ

Vremea se va răci treptat până în data de 28 noiembrie, având drept rezultat scăderea mediei regionale a temperaturilor maxime, de la 5 grade la 3 grade și a celei a temperaturilor minime, de la -1 grad la – 4 grade. În intervalul 29 noiembrie – 1 decembrie regimul termic va fi normal, cu o medie regională a valorilor maxime de 5…6 grade şi a celor minime în jurul a -2 grade. Pe parcursul celei de-a doua săptămâni a intervalului de prognoză, valorile termice vor scădea uşor şi treptat, astfel încât mediile diurne vor coborî spre 2 grade, iar cele nocturne spre -4 grade.

Începând cu 28 noiembrie, temporar se vor semnala ploi, lapoviţe şi ninsori, în general slabe cantitativ.

PROGNOZA METEO MOLDOVA

Vremea va continua să se răcească, devenind deosebit de rece în 26 noiembrie, când media regională a temperaturilor maxime va fi de doar -2 grade. Ulterior, valorile termice diurne vor creşte uşor, până la o medie în jurul a 1 grad, în 2 decembrie. Între 3 şi 7 decembrie, majoritatea temperaturilor maxime se va situa în domeniul 0…-2 grade.

Regimul termic al temperaturilor nocturne va fi, de asemenea, sub cel normal pentru sfârşitul de noiembrie şi începutul de decembrie, întrucât în intervalul de prognoză vor fi permanent medii negative ale temperaturilor nocturne, oscilând între -4 şi -7 grade.

Pe parcursul primei săptămâni, temporar va fulgui, iar după data de 30 noiembrie va crește probabilitatea de apariție a precipitațiilor mixte.

PROGNOZA METEO DOBROGEA

Vremea va fi mai rece decât în mod obişnuit în această perioadă din an. Media regională a temperaturilor maxime va scădea la începutul intervalului de la 4 la 2 grade, iar apoi va creşte până în jur de 6 grade (în 2 şi 3 decembrie). Între 4 şi 7 decembrie, valorile termice diurne medii vor reveni la 2 grade. Evoluția temperaturilor medii nocturne va fi asemănătoare, respectiv o scădere spre -3 grade în primele zile, apoi o creştere treptată spre 2 grade, în 2 şi 3 decembrie. Spre finalul intervalului va fi o revenire la valori sub 0 grade.

Probabilitatea de apariție a precipitațiilor, mixte, va fi mai ridicată în cea de a doua săptămână.

PROGNOZA METEO MUNTENIA

În prima săptămână, media regională a temperaturilor maxime va fi de cel mult 3 grade, ceea ce va determina o vreme deosebit de rece pentru sfârşitul lunii noiembrie, în contextul în care temperaturile nocturne vor coborî spre o medie de -3 grade. Între 28 noiembrie şi 3 decembrie, valorile termice vor creşte uşor, atât ziua cât şi noaptea, astfel încât media temperaturilor diurne va ajunge la 4 grade, iar cea a temperaturilor nocturne la 0 grade. Ulterior se va produce o răcire, urmând ca pe 7 decembrie media valorilor termice diurne să fie de 1 grad, iar cea a valorilor nocturne de -4 grade.

Intervalul 24-28 noiembrie va fi caracterizat prin precipitaţii slabe pe spaţii restrânse, predominant fulguieli şi burniţe. Începând cu 29 noiembrie creşte probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor mixte.

PROGNOZA METEO OLTENIA

Până pe data de 27 noiembrie, vremea se va răci, astfel că media regională a temperaturilor maxime va coborî spre 1 grad, iar cea a temperaturilor minime, spre -3 grade. Între 28 noiembrie şi 2 decembrie, valorile termice medii vor creşte cu 2…3 grade, atât ziua cât şi noaptea, apropiindu-se de cele normale pentru sfârşitul lunii noiembrie şi începutul lunii decembrie. În a doua parte a celei de-a doua săptămâni a intervalului de prognoză se prefigurează un nou proces de răcire.

Din 28 noiembrie şi până la sfârşitul intervalului de prognoză va creşte probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor mixte.

PROGNOZA METEO LA MUNTE

Până pe data de 26 noiembrie, media temperaturilor maxime se va situa între -1 şi -3 grade, iar între 27 noiembrie şi 2 decembrie, valorile termice medii diurne vor creşte uşor ajungând la 1…2 grade. Începând cu 3 decembrie, maximele medii diurne vor scădea uşor şi treptat spre -1 grad. Regimul minimelor nocturne va cunoaşte doar mici variaţii pe parcursul celor două săptămâni, astfel încât se vor înregistra valori medii ale temperaturilor minime sub pragul de îngheţ, cuprinse între -8 şi -5 grade.

În prima parte a acestei săptămâni se vor semnala ninsori slabe şi doar pe arii restrânse, dar, începând cu 28 noiembrie şi până la sfârşitul intervalului de prognoză, probabilitatea de apariţie a precipitațiilor, predominant ninsori, va fi ridicată.

DailyBusiness
VIDEO ALERTĂ pe Aeroportul Băneasa. Un avion de mic dimensiuni a ieșit de pe pista de aterizare. Traficul aerian a fost blocat
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
Victor Angelescu, uimit de forța Universității Craiova după derby: “E echipa care ne-a pus cele mai multe probleme!”. Dezvăluiri despre Costel Gâlcă
Capital.ro
A murit cea mai iubită cântăreață. A cucerit inimile a milioane de oameni. Generații întregi au crescut pe melodiile ei
Playtech.ro
Care sunt orele de linişte în România, în 2025? Nu contează dacă stai la bloc sau la casă
Adevarul
Când crește valoarea tichetelor de masă în România și cine beneficiază de majorare
wowbiz.ro
BREAKING NEWS! Accident CUMPLIT! Un autocar cu 50 de pasageri s-a răsturnat într-o prăpastie. Toți erau studenți
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
Un îndrăgit membru al trupei “Gașca Zurli” s-a stins din viață. Mirela Retegan a făcut tristul anunț: ,,A rămas la Zurli până în ultima clipă”
iamsport.ro
Ion Țiriac, 'achiziție' de 5 stele
MediaFlux
Cine este Octav Stroici, românul mort în urma prăbușirii turnului din Roma. Bărbatul era din Suceava și mai avea un an până la pensie. Ultimele sale cuvinte
stirilekanald.ro
Crima care a cutremurat Iașul. Bunicuța cu mulți amanți, găsită moartă pe câmp. Ucisă de doi tineri, iar ultimele clipe din viața sa au fost un chin
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai