MAE: Gestul unui înalt oficial ungar de a se pronunţa pe o decizie judecătorească din România, nepotrivit

Ministerul Afacerilor Externe apreciază ca fiind 'cel puţin nepotrivit şi neadecvat' gestul unui înalt oficial politic ungar de a se pronunţa asupra unei decizii definitive dată de o instanţă din România.
Alina Costache
27 nov. 2014, 13:43
MAE: Gestul unui înalt oficial ungar de a se pronunţa pe o decizie judecătorească din România, nepotrivit

‘Infracţiunea de abuz în serviciu se pedepseşte, conform legii penale române, indiferent de apartenenţa politică sau originea etnică a celui în cauză. Independenţa justiţiei este un principiu fundamental al oricărui stat european de drept, iar deciziile justiţiei trebuie respectate fără excepţie de către toţi. Mai mult decât atât, nu pot fi făcute conexiuni între acest dosar penal şi procesul de retrocedare a unor bunuri imobile aparţinând minorităţilor naţionale, în care statul român a soluţionat în număr semnificativ cererile depuse’, se arată într-un comunicat de presă al purtătorului de cuvânt al MAE remis joi Agerpres.

Guvernul ungar a fost ‘şocat’ la anunţul veştii că deputatul UDMR Attila Marko a fost condamnat la închisoare cu suspendare într-un dosar privind restituirea unei proprietăţi către Biserica Reformată, a declarat miercuri vicepremierul ungar Zsolt Semjen, potrivit MTI.

Încercările Guvernului român de renaţionalizare a proprietăţilor restituite unor organizaţii ecleziastice, inclusiv clădirea Colegiului ‘Szekely Miko’ din Sfântu Gheorghe în cazul Attila Marko, sunt inacceptabile, a mai spus Semjen.

Magistraţii Curţii de Apel Ploieşti au dispus miercuri suspendarea condiţionată a executării pedepsei de trei ani de închisoare aplicată de prima instanţă deputatului UDMR de Covasna, Marko Attila, în dosarul privind retrocedarea clădirii Colegiului ‘Szekely Miko’ din Sfântu Gheorghe.

Astfel, magistraţii au admis apelurile declarate de inculpaţii Marko Attila Gabor şi Marosan Tamas şi de Eparhia Reformată din Ardeal împotriva sentinţei pronunţate de Judecătoria Buzău în vara anului 2012 şi au dispus suspendarea condiţionată a executării fiecăreia dintre pedepsele de câte trei ani de închisoare aplicate de prima instanţă celor doi, pe durata unui termen de încercare de cinci ani.

De asemenea, s-a înlăturat din cuprinsul sentinţei atacate dispoziţia de confiscare specială a sumei de 1.137.856 lei de la Eparhia Reformată din Ardeal. Decizia magistraţilor este definitivă.

Marko Attila Gabor, fost subsecretar de stat la Oficiul Regional pentru Relaţii Interetnice din Ministerul Informaţiilor Publice, Marosan Tamas, reprezentantul Eparhiei Reformate din Ardeal, şi Clim Silviu, fost consilier juridic în Ministerul Justiţiei, au fost trimişi în judecată de procurorii DNA la data de 28 decembrie 2010, în sarcina lor reţinându-se infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave.

Într-un mesaj postat pe o pagină de socializare după pronunţarea sentinţei, Marko Attila susţine că respectiva clădire ‘a fost retrocedată în conformitate cu legile româneşti în vigoare’ şi că prin decizia instanţei clădirea a ‘fost renaţionalizată’. El mai scrie că nu există nicio îndoială că acest caz va ajunge la CEDO.

DailyBusiness
RO-Wine: Vinuri din 15 țări și trei zile în care Bucureștiul devine, din nou, capitala vinului internațional
Spynews
Iubita lui Andrei Ștefănescu a împlinit 37 de ani! Ștefania Ducă a sărbătorit alături de prezentator și de fiul acestuia
Fanatik.ro
Daniel Pancu, acord de principiu cu Dan Șucu pentru a o prelua pe Rapid. Când ar urma să fie prezentat antrenorul, care renunță la o sumă mare de bani. Update exclusiv
Capital.ro
Doliu în lumea filmului. Un actor din serialul Virgin River a fost găsit fără suflare: Ne va lipsi tuturor
Playtech.ro
Cum protejezi trandafirii de afide înainte ca insectele să distrugă bobocii și frunzele
Adevarul
Restaurantul lui Pescobar din Londra, închis din cauza restanțelor la chirie
wowbiz.ro
Rezultatele autopsiei lui Robert, elevul de clasa a VIII-a din Bacău, care a murit în curtea școlii. Ce spune mama băiatului
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mama lui Robert, adolescentul care s-a stins din viață în curtea școlii, susține că fiul ei putea fi salvat. Femeia neagă că băiatul ar fi avut probleme de sănătate: ,,Copilul mai avea puls”
iamsport.ro
Anamaria Prodan șterge pe jos cu Giovanni Becali: ”Nu mai are jucători nici cât negru sub unghie, dar vorbește de fiecare! Louis Munteanu era al meu, nimeni nu visa vreodată”
MediaFlux
Cum arată Andreea Marin fără strop de machiaj pe față și complet nearanjată: „La 51 de ani, mă simt mai femeie ca oricând”
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi