Şapte persoane arestate într-un dosar de trafic de droguri, printre consumatori fiind şi copii de 11 ani

Şapte inculpaţi din Zalău au fost arestaţi preventiv joi într-un dosar vizând constituirea unui grup de crimă organizată având ca obiect traficul şi consumul drogurilor de mare risc şi a substanţelor cu efect psiho-active, printre consumatorii de etnobotanice numărându-se şi minori de 11 ani.
Iulian Tudor
27 nov. 2014, 14:32
Şapte persoane arestate într-un dosar de trafic de droguri, printre consumatori fiind şi copii de 11 ani

Potrivit datelor prezentate joi, într-o conferinţă de presă, de procurorul-şef în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Sălaj, Dan Buduşan, membrii grupului cumpărau droguri şi produse psiho-active prin intermediul unor firme de curierat, de la diferite persoane de pe raza municipiului Bucureşti, după care se ocupau, în diverse locaţii din Zalău, de amestecul substanţelor achiziţionate, pregătirea acestora prin porţionare, cântărire, împachetare în plicuri de dimensiuni mici şi sigilarea acestora, distribuirea acestor substanţe fiind efectuată de către membrii grupului fie direct, fie prin interpuşi.

Drogurile şi etnobotanicele cumpărate cu 15-20 de lei gramul erau mai apoi ambalate în plicuri de 0,25 grame şi vândute în Zalău, Jibou şi Şimleu Silvaniei, în plicuri de 0,25 de grame, pentru sume cuprinse între 30-50 de lei.

„Plicurile erau vândute în preajma şcolilor, a liceelor, în locuri ascunse, greu de monitorizat, între consumatori aflând-se şi copii cu vârsta de 11 ani. Este pentru prima dată în cariera mea de procuror când am dispus audierea unor copii de 11, 12, 13 sau 14 ani. Estimăm numărul consumatorilor la o sută de persoane”, a subliniat Dan Buduşan.

În data de 25 noiembrie, pe raza municipiilor Zalău, Cluj-Napoca şi Ploieşti, sub coordonarea procurorilor DIICOT Sălaj, ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate (SCCO) Sălaj şi Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj cu sprijinul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Sălaj şi Serviciului de Acţiuni Speciale Sălaj s-au efectuat 13 percheziţii domiciliare la persoane suspecte de comiterea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de mare risc şi trafic de substanţe psiho-active.

Cu ocazia efectuării percheziţiilor au fost ridicate de la locuinţele suspecţilor aproape 5.000 de euro, un pistol cu bile, trei cântare electronice, 100 de grame de substanţe psiho-active sub formă de pulbere, 500 de grame de substanţe psiho-active sub forma vegetală şi un număr de 60 de plicuri conţinând fiecare cantitatea de 0,25 grame de substanţe psiho-active.

După efectuarea percheziţiilor un număr de 18 de suspecţi au fost conduşi la sediul Biroului Teritorial Sălaj – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalităţii Organizate şi Terorism în vederea audierii lor şi luarea unor măsuri preventive, iar un număr de 60 de consumatori au fost conduşi la sediul Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Sălaj în vederea audierii acestora.

În urma acestor activităţi de urmărire penală procurorii din DIICOT Sălaj au emis ordonanţe de reţinere pentru 24 ore pe numele unui număr de şapte inculpaţi, fiind prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă pe o durată de 30 zile, respectiv Tribunalului Sălaj. În data de 27 noiembrie instanţa a dispus arestarea preventivă a tuturor inculpaţilor prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă pe o durată de 30 zile. Cei şapte riscă până la 12 ani de închisoare, aceştia beneficiind de prezumţia de nevinovăţie până la finalizarea procesului penal.

În continuare, se desfăşoară activităţi de urmărire penală, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale desfăşurate de către membrii grupului sau alte persoane implicate, pentru identificarea tuturor consumatorilor care au achiziţionat astfel de substanţe de la inculpaţi, între aceşti consumatori aflându-se şi minori.

Documentarea activităţii infracţionale s-a realizat cu ajutorul Serviciului Român de Informaţii.

CITEŞTE ŞI: FETIŢĂ de 11 ani, cel mai tânăr TRAFICANT de DROGURI

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Virginia Ruzici, prima reacție după ce Simona Halep a oficializat relația cu Dorin Mateiu: „Trăiește așa cum dorește”
Capital.ro
Locuiești la bloc? 10 reguli pe care mulți proprietari le înțeleg greșit și ajung să plătească mai mult.Ce spune legea
Playtech.ro
Ce ai voie să iei dintr-un hotel fără să plătești. Lista completă a obiectelor gratuite din cameră și a celor care rămân proprietatea unității
Adevarul
„Românii au ajuns să meargă la supermarket ca la muzeu”. Consumul scade de șase luni
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Atac devastator la Cătălin Moroșanu: ”Eu mi-am făcut numele în ring, tu la TV, pe chiloțăreală! Nu te compari cu mine”
MediaFlux
Horoscopul lunii august. Cine renaște după jumătatea acestei luni și cine trebuie să lase trecutul în urmă pentru a avea noroc
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat