S-a deschis un centru pentru suportul şi recuperarea copiilor cu afecţiuni grave

Asociaţia MAME a inaugurat Centrul Steluţelor, un centru de suport şi recuperare destinat copiilor bolnavi de cancer şi alte boli grave, unde aceştia vor beneficia, în mod gratuit, de consiliere psihologică individuală şi de grup, kinetoterapie, ateliere de terapie emoţională prin artă şi joc, precum şi de activităţi educative şi de socializare.
Alina Costache
28 nov. 2014, 11:19
S-a deschis un centru pentru suportul şi recuperarea copiilor cu afecţiuni grave

De-a lungul celor 5 ani de existenţă, Asociaţia MAME a derulat proiecte menite să contribuie la îmbunătăţirea calităţii vieţii copiilor cu probleme grave de sănătate şi a copiilor care provin din medii defavorizate.

„Experienţa ne-a arătat că, pentru a facilita vindecarea în cazul unor afecţiuni grave, este foarte important ca, pe lângă asigurarea serviciilor medicale necesare, să îi fie tratate pacientului şi problemele de natură emoţională, relaţională şi materială pe care le creează specificul acestor boli. Astăzi, ne bucurăm să vă anunţăm că vom putea să le oferim, în cadrul Centrului Steluţelor, suportul, consilierea şi atenţia de care au nevoie atât în perioada de confruntare cu boala, cât şi în perioada de recuperare. Peste 100 de copii vor beneficia anual de serviciile oferite în cadrul Centrului Steluţelor”, a declarat Maria Culescu, preşedintele fondator al Asociaţiei MAME, în cadrul evenimentului de inaugurare de joi, potrivit unui comunicat remis AGERPRES.

Centrul este dotat cu un cabinet de psihoterapie atât pentru cei mici, cât şi pentru părinţii lor. De asemenea, există şi un cabinet de kinetoterapie unde copiii care au dificultăţi motorii cauzate de perioadele lungi de spitalizare şi imobilizare la pat vor beneficia de gimnastică medicală de recuperare sub atenta supraveghere a fizioterapeutului. Centrul Steluţelor include şi o sală de art-terapie, unde cei peste 100 de beneficiari ai Asociaţiei MAME vor participa la ateliere de terapie emoţională prin pictură, modelaj, colaj şi alte tehnici creative, astfel încât impactul provocat de boală să fie diminuat.

„Centrul Steluţelor vine şi în sprijinul părinţilor prin oferirea de consultanţă juridică şi consiliere pe teme medicale: îndrumare prin desişul sistemului medical din România, consultanţă privind accesarea formularului E112, traducerea actelor medicale, precum şi contactarea şi menţinerea legăturii cu clinicile din străinătate pentru acele cazuri ale căror tratamente sau intervenţii chirurgicale nu pot fi efectuate în ţară”, mai precizează comunicatul Asociaţiei MAME.

Potrivit sursei menţionate, în România, în fiecare an, sunt diagnosticaţi cu cancer aproximativ 500 de copii cu vârsta cuprinsă între 3 şi 16 ani. Dintre aceştia, aproximativ 40% pierd lupta cu boala.

DailyBusiness
Tanczos Barna respinge ideea suspendării președintelui Nicușor Dan: „Un foc de paie, nu se va întâmpla”
Spynews
Tavanul unui hotel din Sibiu s-a prăbușit peste oamenii din piscina interioară. Planul roșu a fost activat de urgență
Fanatik.ro
Gigi Becali a vorbit cu Meme Stoica despre Tavi Popescu și Dennis Politic la FCSB. „Dacă nu, la revedere!”
Capital.ro
Nicolae Ceaușescu nu putea scăpa cu viață. Ce a încercat Iliescu să ascundă: La un proces normal, începea să vorbească
Playtech.ro
Când ai voie să speli haine după Crăciun, potrivit tradiției. Ce spun preoții
Adevarul
Gest disperat al unui cabanier: „Plătiți cât vă permiteți. E primul an în care nu am oaspeți de Crăciun”
wowbiz.ro
Boala cu care a fost diagnosticat Ion Drăgan. Artistul ar fi trecut prin mai multe operații dificile
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Cum influențează perioadele necontributive vechimea în muncă la pensie
iamsport.ro
Cum a cucerit-o Banciu pe colega sa de cameră: ”Venea cu alt hăndrălău în fiecare seară, dar apoi am dormit 3 săptămâni în același pat”
MediaFlux
Tradiți și obiceiuri de Sfântul Ștefan. Cui îi spunem la mulți ani pe 27 decembrie și ce este interzis în a treia zi de Crăciun
stirilekanald.ro
Crimă șocantă de Crăciun! Un bărbat de 36 de ani, ucis într-un scandal cu peste 20 de persoane. Victima a fost lovită în zona capului de 4 persoane, inclusiv un minor de 14 ani, pe care nu îi cunoștea
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend