NINSORI puternice, PERICOL pe drumurile din România. Se acţionează cu utilaje de deszăpezire şi antiderapante

Noi avertizări de vreme rea de la meteorologi: urmează două zile de coşmar în aproape toată ţara. Vom avea parte de ninsori, vânt dar şi ploi de gheaţă peste numai câteva ore. Între timp, adevărate nenorociri au avut loc în ultimele ore pe şoselele din România din cauza poleiului. Cinci oameni au murit în judeţele Suceava şi Harghita şi trei sunt în stare critică în urma unor cumplite accidente de circulaţie.
Roxana Gagiu
30 nov. 2014, 09:20
NINSORI puternice, PERICOL pe drumurile din România. Se acţionează cu utilaje de deszăpezire şi antiderapante

Vremea rea afecteză toată ţara. În ultimele ore am avut parte de ninsori, ploi cu gheaţă şi polei. Pe nenumărate drumuri abia se circulă din cauza gheţii.

Noaptea trecută a adus cu ea prima zăpadă din acest sezon, în judeţele Buzău şi Vrancea. Imediat după lăsarea serii a început să ningă abundent, iar în scurt timp stratul de zăpadă măsura deja câţiva centimetri. Şoferii au circulat cu prudenţă pe şoselele devenite în doar câteva ore, adevărate patinoare.

Pe DN 2 E 85, la ieşirea din municipiul Buzău, este foarte frig si asa cum au prevazut meteorologii, a inceput sa ninga. Deja carosabilul a fost acoperit cu un strat de zapada, iar in continuare exista pericolul ca soseaua sa fie acoperita de polei.

A nins abundent şi în Vrancea. În doar jumătate de oră, stratul de zăpadă măsura patru centimetri.

În Bucureşti, şoferii au pierdut minute bune încercând să înlăture gheţa de pe maşini iar traficul a devenit periculos după ce sâmbătă noaptea a plouat cu gheaţă. Pe străzile secundare din Bucureşti este în continuare un strat serios de gheaţă. Chiar dacă a fost polei pe toate arterele rutiere din Bucureşti, nu au avut loc incidente în trafic.

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România /CNADNR/ a anunţat, duminică, într-un comunicat de presă, că, în această perioadă, acţionează preventiv pe întreaga reţea de drumuri naţionale şi autostrăzi cu utilaje de deszăpezire şi materiale antiderapante împotriva depunerii poleiului şi a zăpezii pe suprafaţa părţii carosabile.

„Urmare datelor furnizate de Administraţia Naţională de Meteorologie care prognozează depunere de polei, azi, 30.11.2014, în intervalul orar 09,00-11,00, pentru judeţul Sibiu, pe drumurile naţionale şi europene, CNADNR SA acţionează preventiv împrăştiind materiale antiderapante pe sectoarele de drumuri naţionale şi autostrăzi pe care există riscul formării lunecuşului şi poleiului. În acelaşi timp, compania de drumuri atenţionează că şoferii că, din cauza ploilor abundente şi a temperaturilor scăzute, poate apărea fenomenul de spălare a materialelor antiderapante împrăştiate pe partea carosabilă a drumurilor naţionale şi a sectoarelor de autostrăzi, în aceste zone existând posibilitatea ca pe anumite sectoare să alterneze suprafeţe lunecoase cu suprafeţe umede”, se arată în comunicatul companiei.

De asemenea, împotriva depunerii poleiului şi a zăpezii pe suprafaţa părţii carosabile se acţionează pe întreaga reţea de drumuri naţionale şi autostrăzi cu utilaje de deszăpezire şi materiale antiderapante (sare, nisip, CaCl2, alte produse chimice cu efecte de degivrare), conform normelor în vigoare.

Potrivit sursei citate, o altă măsură de prevenire a evenimentelor rutiere cauzate de fenomenele meteo menţionate mai sus, se referă la monitorizarea modului în care îşi desfăşoară activitatea firmele angajate de către compania naţională de drumuri pentru întreţinerea pe timp de iarnă a reţelei de drumuri naţionale şi autostrăzi.

În acest context, CNADNR recomandă tuturor participanţilor la trafic să pornească la drum doar cu autovehicule echipate cu pneuri de iarnă, săculeţ cu material antiderapant şi lopată, să aibă o conduită preventivă în trafic, să folosească cât mai mult frâna de motor şi să evite depăşirile acolo unde nu există suficient spaţiu şi suficientă vizibilitate pentru a fi executate în condiţii de maximă siguranţă.

Un grav accident de circulaţie a avut loc duminică dimineaţa în Suceava. Doi tineri şi-au pierdut viaţa pe loc şi unul este în stare critică la spital după ce maşina în care se aflau a derapat, iar şoferul nu a mai putut să o redreseze. A sărit pur şi simplu de pe carosabil şi s-a prăbuşit pe plafon.

Încă o tragedie rutieră a avut loc duminică dimineaţa în apropiere de Vatra Dornei. Un om a murit, iar altul este în stare critică după ce maşina în care se aflau s-a izbit violent de un TIR.

Meteorologii au emis COD GALBEN DE NINSORI. Urmează DOUĂ ZILE de coşmar pentru aproape toată ţara

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis cod galben de precipitaţii mixte, polei, intensificări ale vântului pentru intervalul 30 noiembrie, ora 22 – 1 decembrie, ora 14.

În noaptea de duminică spre luni şi în prima parte a zilei de luni vor fi precipitaţii mixte în Oltenia şi Muntenia, Munţii Banatului şi zona Carpaţilor Meridionali, iar în sudul Banatului vor predomina ploile. Izolat cantităţile de apă vor depăşi 15…20 l/mp. Local se va produce polei. Vântul se va intensifica treptat în sud-vestul şi sudul ţării, atingând viteze de 40…50 km/h, iar în sudul Banatului şi zona montană aferentă vor fi rafale de 70…80 km/h.

În zona municipiului Bucureşti, precipitaţiile vor fi slabe cantitativ, mixte sau predominant sub formă de ninsoare, ce pot favoriza trecător producerea de polei, iar vântul va sufla cu viteze de 30…40 km/h.

 

De asemenea, Administratia Naţională de Meteorologie a emis cod galben de ninsori, strat de zăpadă, intensificări ale vântului pentru intervalul 1 decembrie, ora 14 – 2 decembrie, ora 22.

În intervalul menţionat, temporar vor fi precipitaţii, în general moderate cantitativ, predominant sub formă de ninsoare, pe arii extinse în sudul şi centrul ţării, precum şi în zonele de deal şi de munte, unde local stratul de zăpadă nou depus va depăşi 10…15 cm. Vântul va avea intensificări, cu viteze ce vor depăşi la rafală 50…60 km/h în Oltenia, Muntenia şi Transilvania, iar la munte şi în sudul Banatului va sufla tare, cu peste 80 km/h. Local şi temporar, zăpada va fi viscolită.

Pe arii restrânse în regiunile sudice şi centrale se menţin condiţiile de producere a poleiului.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.

Citeşte şi ZIUA NATIONALA A ROMANIEI. Cum va fi VREMEA de 1 Decembrie

Ca urmare a atenţionărilor COD GALBEN de polei emise de ANM, CNADNR acţionează preventiv împrăştiind materiale antiderapante pe sectoarele de drumuri naţionale şi autostrăzi pe care există riscul formării lunecuşului şi poleiului.

„Atenţionăm participanţii la traficul rutier asupra faptului că, din cauza ploilor abundente şi a temperaturilor scazute, poate apărea fenomenul de spălare a materialelor antiderapante împrăştiate pe partea carosabilă a drumurilor naţionale şi a sectoarelor de autostrăzi, în aceste zone existând posibilitatea ca pe anumite sectoare să alterneze suprafeţe lunecoase cu suprafeţe umede.

De asemenea, împotriva depunerii poleiului şi a zăpezii pe suprafaţa părţii carosabile se acţionează pe întreaga reţea de drumuri naţionale şi autostrăzi cu utilaje de deszăpezire şi materiale antiderapante„, potrivit unui comunicat emis de CNADNR.

Recomandarea pentru şoferi este să pornească la drum doar cu autoturisme echipate cu pneuri de iarnă, săculeţ cu material antiderapant şi lopată, să aibă o conduită preventivă în trafic, să nu bruscheze comenzile autovehiculelor, să folosească cât mai mult frâna de motor şi să evite depăşirile acolo unde nu există suficient spaţiu şi suficientă vizibilitate pentru a fi executate în condiţii de maximă siguranţă.

Participanţii la trafic pot furniza şi obţine informaţii despre starea reţelei de drumuri naţionale  şi autostrăzi la Dispeceratul Comandamentului Central de Iarnă, la numerele de telefon 021/9360, TEL VERDE 0800.80.9360 sau de pe pagina de web a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA www.cnadnr.ro.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Fanatik.ro
Au început negocierile! Dan Nistor e gata să plece de la U Cluj și să semneze cu clubul care vrea să devină o forță în SuperLigă
Capital.ro
Pensiile ar putea crește în 2027, dar majorarea poate fi anulată de inflație. Radu Nechita: Se încadrează în definiția schemelor piramidale
Playtech.ro
Salariul unui profesor care predă la sat. Ce bani poate primi în plus față de un cadru didactic din oraș
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în Spania! Un polițist și-a pierdut viața și altul a fost vătămat în urma exploziei unui rucsac
iamsport.ro
”Cred că o să mor!”. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu Tavi Popescu în episodul cu gaz ilariant. Dezvăluiri cutremurătoare: ”Avea buzele vinete”
MediaFlux
Nicușor Dan susține creșterea pensiilor. Anunțul președintelui și despre taxele din 2027
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România