Trafic de COŞMAR după ninsori şi viscol. SITUAŢIA DRUMURILOR şi unde sunt probleme în trafic

O avalanşă a blocat DN10 care face legătura între Târgu Jiu şi Băile Herculane. Zeci de drumari şi pădurari intervin în aceste momente ca să ridice de pe şosea copacii şi tonele de zăpadă care au căzut de pe munte. Zeci de maşini au rămas blocate ore întregi în trafic şi între Buzău şi Brăila, din cauza unui tir care a derapat şi a blocat ambele sensuri de mers. 
Iulian Tudor
03 dec. 2014, 08:15
Trafic de COŞMAR după ninsori şi viscol. SITUAŢIA DRUMURILOR şi unde sunt probleme în trafic

Pasagerii unui microbuz care se deplasa pe drumul judeţean 670 dinspre Drobeta Turnu Severin către comuna Balta, situată în zona de munte a judeţului Mehedinţi, au solicitat ajutor prin 112 deoarece mijlocul de transport a rămas înzăpezit în perimetrul satului Podeni.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Mehedinţi, Ramona Nistor, a declarat pentru AGERPRES că s-a luat legătura cu administratorul respectivei artere de circulaţie care a trimis în sectorul respectiv un utilaj de deszăpezire.

„Ni s-a raportat că în acel sector zăpada depăşeşte zece centimetri. Este posibil ca microbuzul să nu fi fost dotat corespunzător. S-a intervenit cu promptitudine şi călătorii au putut să-şi continue drumul”, a precizat Nistor.

Circulaţia rutieră a fost blocată de la ora 6.00 pe DN 67D, în zona localităţii Godeanu, judeţul Mehedinţi, la km 64+500, din cauza căderilor de arbori generate de greutatea zăpezii, informează, miercuri, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).

Potrivit Infotrafic, începând cu ora 10.20, a fost reluat traficul rutier pe DN 67D Baia de Aramă – Băile Herculane, la kilometrul 64+200 de metri, în zona Godeanu, unde momentan se circulă pe o bandă, alternativ.

„Precizăm că decizia de închidere temporară a circulaţiei a fost luată de IGSU şi IGPR pentru a preveni posibile evenimente rutiere şi pentru a permite lucrătorilor CNADNR şi Romsilva să acţioneze în vederea degajării carosabilului de copacii căzuţi”, se precizează într-un comunicat al CNADNR, remis AGERPRES.

Circulaţia rutieră este îngreunată şi pe DN 24D între localităţile Vârlezi – Cuca, judeţul Galaţi, din cauza viscolului la sol care generat îngustarea părţii carosabile, informează CNADNR. La km 39+000 – 76+000 se acţionează cu trei autoutilaje şi trei autofreze.

De asemena, mai mulţi oameni au fost blocaţi ore bune în nămeţi la graniţa dintre judeţele Buzău şi Brăila. Printre ei s-a aflat şi un bărbat în scaun cu rotile. Grav este că şi utilajele trimise de autorităţi au rămas înzăpezite. 

Se circulă în condiţii de iarnă pe mai multe drumuri naţionale, mai ales din zonele montane înalte, pe acestea stratul de zăpadă în amestec cu material antiderapant, însă nu sunt semnalate blocaje rutiere. În aceste condiţii, este necesar ca autovehiculele să fie echipate cu anvelope de iarnă.

În județul Timiș, circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone este restricţionată pe DN68A Lugoj – Traian Vuia, între kilometrii 3+190 și 27+500 de metri, din cauza unor alunecări de teren care au afectat corpul drumului. Ruta ocolitoare este DN6 (Centura Lugoj) – autostrada A6 (Lugoj – nodul rutier Balinț) – autostrada A1 (nodul rutier Balinț – intersecţie cu DN68A).

În judeţul Buzău, pe DN10 Buzău-Braşov, în zona Siriu, la kilometrul 81, din cauza unei alunecări mai vechi de teren, se circulă pe o bandă, alternativ, cu restricţie pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone. Există şi restricţie de viteză de 10 km/h. Restricţii similare sunt şi pe viaductul Stânca Teherău (tot pe DN10), din cauza degradării grinzilor.

Rute ocolitoare: DN1B Buzău – Ploieşti, DN1A Ploieşti – Cheia – Săcele; DN10, km 47+100, DJ102B Cislău, Gura Bâscei – Vălenii de Munte, DN1A Vălenii de Munte – Cheia – Săcele.

În judeţul Suceava, pe DN2E Marginea – Clit, la kilometrul 63+392 de metri se circulă pe o bandă, alternativ, cu restricţie pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 10 tone, din cauza surpării unui podeţ.

Rută ocolitoare pentru traficul greu: DN17 Păltinoasa – Suceava, DN2 Suceava – intersecţie cu DN2H, DN2H Milişăuţi – Rădăuţi, DN17A Rădăuţi – Marginea.

Tot în judeţul Suceava, pe DN17B Vatra Dornei – Poiana Teiului, în localitatea Crucea, există restricţie de circulaţie pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 30 de tone la kilometrul 33+897 de metri, pe un pod aflat în lucru. Aici a fost impusă şi restricţie de viteză de 10 km/h, iar distanţa între autovehicule trebuie să fie mai mare de 10 metri.

Pe DN73C, în județele Argeș şi Vâlcea, din cauza unor alunecări de teren, pe tronsonul Curtea de Argeş – Burluşi, între kilometrii 46 și 56, este restricţionată circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 12,5 tone, iar pe tronsonul Burluşi – Piatra, între kilometrii 56 şi 61+434 de metri, nu este permis accesul autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone.

În județul Argeș, pe DN67B Pitești – Drăgășani, la kilometrul 175+900 de metri, la intrarea în localitatea Poiana Lacului dinspre Pitești, a fost restricţionată circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 30 de tone, din cauza unui pod avariat de o viitură.

Pe DN1 Bucureşti – Braşov, restricţia de circulaţie pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, se aplică, pe toată perioada anului, de luni până joi în intervalul orar 6:00 – 22:00, iar de vineri până duminică pe tot parcursul acestor zile (în intervalul orar 0:00 – 24:00).

Probleme au fost şi pe calea ferată. Un tren inter-regio care se deplasa pe magistrala Braşov-Bucureşti a rămas blocat, miercuri dimineaţă, timp de aproximativ trei ore, între Sinaia şi Comarnic, după ce un copac încărcat cu zăpadă a căzut peste sistemul de alimentare cu energie electrică a garniturii. La faţa locului, echipele specializate din cadrul Regionalei CF Bucureşti au intervenit pentru remedierea situaţiei, trenul fiind tractat cu o locomotivă Diesel, în scopul continuării deplasării către Bucureşti.

Probleme în trafic au fost şi noaptea trecută. Traficul auto pe DN 2B a fost închis la ora 21, în dreptul localităţii Cilibia, după ce tirul a derapat şi s-a pus de-a latul şoselei. Remorca TIR-ului a format un baraj, iar zeci de maşini au rămas blocate. După patru ore, tirul a fost tractat, iar şoseaua eliberată. Şoferii sunt nemulţumiţi şi spun că drumurile nu au fost curăţate. 

La câţiva kilometri distanţă, un microbuz care se îndrepta spre Galaţi a derapat tot din cauza poleiului de pe şosea şi a ajuns într-un şanţ. Cei cinci pasageri care se aflau în maşină au fost preluaţi de un alt microbuz.

CNADNR recomandă tuturor participanţilor la trafic să pornească la drum doar cu autoturisme echipate cu pneuri de iarnă, săculeţ cu material antiderapant şi lopată, să aibă o conduită preventivă în trafic, să nu bruscheze comenzile autovehiculelor, să folosească cât mai mult frâna de motor şi să evite depăşirile acolo unde nu există suficient spaţiu şi suficientă vizibilitate pentru a fi executate în condiţii de maximă siguranţă.

În plus, Compania sfătuieşte participanţii la trafic să se informeze înainte de plecarea la drum asupra stării reţelei de drumuri naţionale la Dispeceratul Comandamentului Central de Iarnă sau de pe pagina de web a CNADNR.

DailyBusiness
Nicușor Dan: Voi participa la orice dezbatere cu George Simion
Spynews
Oksana Ionașcu, mesaj subtil pentru Cezar Ionașcu?!: ”Să fii în viața mea este un privilegiu” | VIDEO
Bzi.ro
Câți ani are Ilinca, soția lui George Simion: Nimeni nu se aștepta la asta!
Fanatik.ro
Cele 5 zodii care au parte de belșug și fericire până pe 15 mai. Racii au tras lozul norocos
Capital.ro
România a pierdut cea mai iubită actriță. Românii au adorat-o. Era inteligentă, fermecătoare
Playtech.ro
Ce titulatură va avea partenera lui Nicuşor Dan dacă acesta ajunge preşedinte? Este o situaţie unică în România
DailyBusiness
PNL a decis să îl susțină pe Nicușor Dan în turul doi al alegerilor prezidențiale
Adevarul
PSD e împărțit în două tabere. Cine vrea guvernare cu Simion şi cine e de partea lui Nicușor Dan SURSE
wowbiz.ro
BREAKING! Fostul atacant al „Generației de Aur”, internat în stare critică, după ce a suferit un infarct! Va fi operat de urgență
Spynews
Alertă ANM! Cum ne va afecta furtuna electrică, fenomenul care durează două săptămâni în România! Declarații de ultimă oră
Spynews
Dan Alexa și soția lui divorțează! De ce s-a despărțit concurentul Asia Express de partenera lui, Andrada
Evz.ro
Stațiunea din România bântuită de un secret întunecat. Ascunde tragedii și fenomene inexplicabile
Ego.ro
Motivul pentru care s-au certat Smiley și Pavel Bartoș la Românii au Talent! ”A fost singurul!” EXCLUSIV
Prosport.ro
Campioana olimpică se iubeşte cu colega ei, mai tânără cu 8 ani: „Suntem un cuplu!”
kanald.ro
Mai puțini bani, mai rar! Cum se schimbă voucherele de alimente pentru românii cu venituri mici
Cancan.ro
Noi DETALII în cazul Mariei, tânăra de 20 de ani găsită în stare gravă după o petrecere cu șeicii din Dubai: 'Șchiopăta, iar un paznic era în spatele ei' 😲
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Avertisment pentru cei care țin banii pe card. NU veți mai putea retrage cash. Trebuie să aveți obligatoriu numerar în casă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Donjuanul milionar de 53 de ani se însoară cu iubita cu 21 de ani mai tânără
stirilekanald.ro
Doi români plâng moartea fiului lor. Tânărul de 20 de ani a fost ucis cu sânge rece, pe o stradă din Italia: "De ce l-au omorât pe el? Fiul meu nu se va mai întoarce"
Când se măresc alocațiile copiilor. Ce trebuie să știe toți părinții
MediaFlux
Surpriză pentru pensionari: Statul oferă sume suplimentare lunare. Cine beneficiază și cât se acordă
Shtiu.ro
Ce se întâmplă dacă vreunul dintre candidați moare până la turul al II-lea? Cine ajunge președinte?
Puterea.ro
Alegerile în aer: contestația-bombă care aruncă România într-o criză democratică