Stelian Gheorghe vrea să-i fie ridicat sechestrul pe terenuri pus de procurori în dosarul retrocedărilor

Stelian Gheorghe, personajul-cheie al dosarului în care a fost arestată fosta şefă a DIICOT, Alina Bica, vrea să scape de sechestru. În jurul său au căzut capete după declaraţiile date la DNA, dar "Stelu", apropiatul lui Dorin Cocoş şi al Elenei Udrea, îşi face griji pentru cele 32 de terenuri ajunse acum în atenţia procurorilor.
Filip Stan
03 dec. 2014, 09:02
Stelian Gheorghe vrea să-i fie ridicat sechestrul pe terenuri pus de procurori în dosarul retrocedărilor

Fosta preşedintă a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, Crinuţa Dumitrean a făcut parte, alături de Alina Bica, actualii deputaţi Cătălin Florin Teodorescu şi Marko Attila, precum şi de Remus Baciu, Oana Vasilescu, Lăcrămioara Alexandru şi Dragoş Bogdan, din comisia care în martie 2011 a aprobat să-i plătească omului de afaceri Stelian Gheorghe suma de 377.282.300 lei, reprezentând despăgubiri pentru un teren de 13,0535 ha, situat în Bucureşti, zona Plumbuita, deşi, în realitate, acel teren valora mult mai puţin.

În ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale a reieşit că „la data de 15.03.2011, inculpata Dumitrean Crinuţa-Nicoleta, în calitate de preşedinte al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, împreună cu ceilalţi membri ai comisiei, prin exercitarea abuzivă a atribuţiilor de serviciu, a aprobat, în unanimitate, raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator Nuţiu Emil, prin care a fost stabilită valoarea de 377.282.300 lei pentru un teren în suprafaţă de 13 hectare, situat în Bucureşti, prin supraevaluarea acestuia, ceea ce a condus la un prejudiciu de 263.327.559 lei, (echivalentul a 62.548.113 euro, reprezentând supraevaluarea), concomitent cu obținerea unor foloase necuvenite pentru beneficiarii drepturilor litigioase”.

„Membrii Comisiei, luând la cunoştinţă de concluziile raportului de evaluare a terenului, puteau constata că expertul a folosit, în cadrul metodei comparaţiei vânzărilor, variabile (terenuri) care nu erau asemănătoare cu terenul supus evaluării, din punct de vedere al suprafeţei, locului amplasării şi datei evaluării.

Aprobarea raportului de evaluare întocmit de expert, corespunzător dosarului nr. 22714/FFCC, de către membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. 7 din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, care prevăd că, în baza raportului de evaluare, Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare. Membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor au realizat faptul că valoarea terenului era supraevaluată, aspect care reiese şi din faptul că, în şedinţa din 24.02.2011, când dosarul nr. 22714/FFCC mai fusese analizat, s-a dispus amânarea luării unei decizii pentru următoarea şedinţă, fiind solicitată participarea evaluatorului şi întocmirea unui scurt istoric al dosarului”, se mai arată în comunicatul DNA.

În referatul întocmit de procurorii DNA, există declaraţia unui martor care susţine că Alina Bica şi Crinuţa Dumitrean au acţionat concertat pentru a rezolva dosarul de despăgubire al cărui beneficiar era Stelian Gheorghe.

„De dosarul de despăgubire privindu-l pe Gheorghe Stelian s-a interesat şi preşedintele Crinuţa Dumitrean (…) la nivelul CCSD, Crinuţa Dumitrean şi Bica Alina, reprezentanta MJ, acţionau concertat, iar în situaţia în care una dintre ele nu era de acord cu vreun dosar, era susţinută de cealaltă (…) dosarul 2271A/FFCC, ştiu că acesta a fost introdus în comisia din 26.02.2011. Raportul de evaluare a fost introdus pe mapa şedinţei, dar întrucât valoarea foarte mare de aproximativ 380 milioane lei a ridicat suspiciuni membrilor CCSD, s-a hotărât convocarea evaluatorului. Astfel, Alina Bica, reprezentanta MJ, a făcut această solicitare care a fost aprobată de CCSD. Alături de acest dosar, au fost solicitate clarificări şi pentru alte dosare fără relevanţă, doar pentru a crea o aparenţă de exercitare cu responsabilitate a atribuţiilor ce îi reveneau. La şedinţa din 15.03.2011 a fost prezent şi evaluatorul care a întocmit raportul de evaluare. În cadrul acestei şedinţe, Bica Alina a făcut un elogiu profesionalismului evaluatorului, considerând că raportul de evaluare este corect întocmit, iar suma stabilită era justificată”, a declarat martorul.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Brigitte Pastramă a spus adevărul despre relația cu Florin Pastramă! Cum se înțeleg cei doi în prezent
Fanatik.ro
Iosif Rotariu, revoltat că riscă să rămână fără indemnizația de merit pentru Supercupa Europei: „E dureros! Am jucat și o finală de Cupa Campionilor, am fost la Mondialul din ’90”
Capital.ro
Anca Alexandrescu și George Simion, în război deschis: A făcut jocuri și l-a păcălit pe Călin Georgescu. Victor Ponta a intrat în dispută: Ce-ai de faci așa?
Playtech.ro
Cât costă să cumperi lemne de foc de la Romsilva în 2026. Cât plătește o familie pentru 5, 10 sau 15 metri cubi
Adevarul
Orașul european în care o româncă de 25 de ani nu găsește chirie din cauza cățelușei sale: „Aș prefera să dorm pe stradă decât s-o las”
wowbiz.ro
Fotografie șocantă în ancheta morții Valentinei Tănăsie. Ce a primit avocatul familiei victimei și ce spune despre Vlad Băltățeanu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
NEWS ALERT O nouă țintă aeriană detectată la granița României! Două avioane F-16 au fost ridicate de la sol
iamsport.ro
Uluitor! Românul care a fost rezervă pentru Bayern Munchen la meciul cu Viking, în Champions League
MediaFlux
Primele indicii despre cum ar putea arăta Guvernul Niculescu. Lista numelor vehiculate pentru fiecare minister (Surse)
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT