Traian Băsescu a semnat Decretul privind promulgarea legii pentru abrogarea Art.276 din Codul Penal

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, miercuri, Decretul privind promulgarea Legii pentru abrogarea Art. 276 din Legea nr. 286 /2009 privind Codul Penal, informează Departamentul de Comunicare Publică al Administraţiei Prezidenţiale.
Ionela Marcu
03 dec. 2014, 13:29
Traian Băsescu a semnat Decretul privind promulgarea legii pentru abrogarea Art.276 din Codul Penal

Şeful statului a sesizat Curtea Constituţională, la începutul lunii octombrie, în legătură cu Legea pentru abrogarea articolului 276 din Legea 286/2009 privind Codul penal, prin care se elimină infracţiunea ‘presiuni asupra justiţiei’.

CCR a decis, la 4 noiembrie, că este constituţională abrogarea infracţiunii ‘presiuni asupra justiţiei”, după ce a respins sesizarea preşedintelui Traian Băsescu. Sesizarea a fost respinsă cu unanimitate de voturi, urmând ca legea să fie promulgată de şeful statului.

În sesizare, preşedintele Traian Băsescu preciza că infracţiunea ‘presiuni asupra justiţiei’ face parte din categoria infracţiunilor contra înfăptuirii justiţiei şi instituie o protecţie atât pentru judecător, cât şi pentru organele de urmărire penală.

‘Principiile imparţialităţii justiţiei şi independenţei judecătorilor sunt consfinţite de art. 124 alin. (2) şi (3) din Constituţia României, republicată. Prin abrogarea infracţiunii menţionate, aceste principii pot fi afectate, ceea ce se răsfrânge negativ şi asupra bunului mers al justiţiei. Astfel, persoana care, pe parcursul procedurilor judiciare, va face declaraţii publice ce nu sunt reale, care privesc săvârşirea de către judecător sau de organele de urmărire penală, a unei infracţiuni sau a unei abateri disciplinare grave legată de instrumentarea respectivei cauze, având drept scop să influenţeze soluţia sau să intimideze pe cei care sunt răspunzători pentru soluţia pronunţată, nu va mai răspunde penal, potrivit noii legi’, se arăta în scrisoarea adresată CCR de şeful statului.

Băsescu considera că, prin abrogarea infracţiunii în discuţie, este eliminată protecţia ce se acordă justiţiei, necesară pentru ca aceasta să fie imparţială şi înfăptuită de judecători independenţi. Totodată, preşedintele amintea că existenţa statului de drept implică acţiuni din partea statului prin care să se garanteze buna funcţionare a autorităţilor publice, inclusiv a autorităţii judecătoreşti.

‘În consecinţă, împiedicarea justiţiei de a-şi îndeplini rolul său în societate, în condiţii de imparţialitate şi independenţă, se impune a fi sancţionată, iar Codul penal reprezintă instrumentul juridic adecvat pentru a respecta exigenţele statului de drept’, se mai preciza în document.

De asemenea, şeful statului susţinea că incriminarea anumitor fapte ‘ce au rolul de a influenţa sau intimida magistratul’ este în acord cu recomandarea Comisiei Europene referitoare la introducerea unui cadru clar privind interdicţia de a critica hotărâri judecătoreşti şi de a submina activitatea magistraţilor sau de a face presiuni asupra acestora.

‘Considerăm că prin abrogarea infracţiunii de ‘presiuni asupra justiţiei’ se aduce atingere limitelor în interiorul cărora trebuie să se exercite libertatea de exprimare. Această libertate nu poate fi absolută, ci se subscrie unor limitări. Astfel, dispoziţiile constituţionale interzic acele exprimări care prejudiciază demnitatea, onoarea, dreptul la propria imagine. Or, infracţiunea de presiuni asupra justiţiei reprezenta modalitatea prin care se asigura respectarea acestor prevederi constituţionale şi se asigura sancţionarea abuzului în exercitarea libertăţii de exprimare cu privire la înfăptuirea justiţiei’, menţiona preşedintele.

Legea pentru abrogarea articolului 276 din Codul Penal a fost iniţiată, ca propunere legislativă, de PNL şi adoptată de Parlament în luna februarie a acestui an, însă Traian Băsescu a cerut forului legislativ, pe 18 martie, reexaminarea legii trimise spre promulgare pe motiv că abrogarea articolului ‘ar putea afecta bunul mers al justiţiei’.

Ulterior, în luna septembrie, cele două Camere ale Parlamentului au respins, în şedinţe separate de plen, cererea şefului statului, adoptând din nou legea în cauză.

DailyBusiness
Rusia își intensifică atacurile asupra Europei. Riscul unui pas greșit crește în fiecare zi
Spynews
O adolescentă de 16 ani, salvată de polițiști în Capitală. Ce au găsit agenții când au ajuns la locuință
Fanatik.ro
Marcel Pușcaș: Azi, după 30 de ani, dezvăluie cum l-a adus pe Laurențiu Reghecampf la Steaua în 1997: primele impresii și debutul spectaculos
Capital.ro
PSD scoate la iveală cifrele din sondajul intern. Diferență uriașă față de datele prezentate de USR
Playtech.ro
La ce distanță trebuie ținut câinele față de gardul vecinului. Ce spune legea în România
Adevarul
Armatele fantomă ale istoriei. Oameni, nisip și ceață: trei mari tragedii militare pentru care încă se caută explicații
wowbiz.ro
Presimțire sumbră?! Ce a postat mama Mădălinei Apostol pe rețelele sociale chiar înainte de moartea fiicei sale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un copilaș de doi ani și-a pierdut viața într-o locuință cuprinsă de foc, în județul Sălaj
iamsport.ro
Acuzații dure la adresa Academiei Farului: ”Ați lăsat copiii pe drumuri. Acum le puneți piedici pentru 5.000 de euro!”
MediaFlux
Horoscop 21 septembrie 2026. Început de săptămână cu schimbări importante! Banii intră în prim-plan, iar unele zodii primesc o veste care le dă planurile peste cap
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte