PNL cere retragerea proiectului privind incompatibilităţile şi demiterea ministrului Eugen Nicolicea

PNL cere majorităţii parlamentare retragerea proiectului iniţiat de ministrul pentru relaţia cu Parlamentul, Eugen Nicolicea, şi de alţi parlamentari privind incompatibilităţile şi conflictele de interese vechi şi demiterea lui Nicolicea, a declarat miercuri prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu.
Iulian Tudor
03 dec. 2014, 13:42
PNL cere retragerea proiectului privind incompatibilităţile şi demiterea ministrului Eugen Nicolicea

‘Din păcate trebuie să mai constatăm încă o faptă rea a majorităţii, sub ochii binevoitori ai domnului Ponta, respectiv iniţiativa legislativă a domnului Nicolicea, care este ministru pentru relaţia cu Parlamentul şi care nu înţelege că atingerea şi subminarea cadrului privind integritatea în funcţiile publice şi a cadrului juridic anticorupţie reprezintă o încălcare a obligaţiilor internaţionale ale României în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare. Cerem Guvernului Ponta, majorităţii pe care o conduce să retragă această iniţiativă şi nu credem că este exagerat să-l demită pe domnul Nicolicea pentru că nu poate sta în Guvernul României o persoană care în mod repetat atentează la interese strategice ale României’, a susţinut Predoiu într-o conferinţă de presă.

El a subliniat că ‘MCV este un interes major pe care România îl are nu numai în relaţie cu UE, ci în relaţie cu propriii cetăţeni’.

Proiect legislativ pentru modificarea LEGII INCOMPATIBILITĂŢII. Vezi ce schimbări propun iniţiatorii

Ministrul pentru relaţia cu Parlamentul, Eugen Nicolicea, a anunţat marţi că a iniţiat, împreună cu mai mulţi colegi parlamentari, un proiect de lege în care incompatibilităţile şi conflictele de interese vechi, care nu aparţin actualului mandat ale deputaţilor şi senatorilor, se transformă în interdicţia de a ocupa funcţii publice timp de trei ani, iar aceasta duce la pierderea mandatului de parlamentar.

‘În momentul de faţă nu există posibilitatea să înceteze mandatul pe baza unei interdicţii. Articolul 25 (din legea ANI – n.r.) spune că nu poţi să ocupi o funcţie publică timp de trei ani. În cazul deputaţilor sau senatorilor, în Constituţie nu există prevedere prin care încetează mandatul în caz de interdicţie iar legea este lipsită de efect. Propunerea pe care o facem noi rezolvă blocajul şi spunem că respectivul care are o incompatibilitate sau conflict de interese mai vechi nu mai poate să ocupe funcţia de parlamentar timp de trei ani, fiind incompatibil cu această funcţie. În caz de interdicţie, nu există lege ca să-i înceteze cuiva mandatul, iar noi am rezolvat această situaţie spunând că cel care are interdicţie este incompatibil, iar în baza incompatibilităţii îi poate înceta mandatul’, a declarat Nicolicea pentru Agerpres.

El a explicat că prin acest proiect de lege se transformă interdicţia de a ocupa funcţii publice în incompatibilitate, iar parlamentarii incompatibili îşi pierd mandatul din acest motiv.

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Cristina Pucean, gest sfâșietor de 1 Iunie la mormântul nepoțelului. Cele mai emoționante imagini
Fanatik.ro
Naomi Osaka, strălucitoare la Roland Garros. Ținuta sportivei a împărțit lumea în două tabere
Capital.ro
UPDATE: Nicușor Dan amână propunerea de premier (SURSE). Cine este favoritul președintelui? Trei nume sunt analizate la Cotroceni
Playtech.ro
Cât costă să montezi un aparat de aer condiționat în 2026. Prețurile au crescut înainte de sezonul cald
Adevarul
Imagini șocante cu un student care a murit încătușat de polițiști în timp ce făptașul era lăsat liber: „Nu cred că ai fost înjunghiat, amice”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Un an fără Teodora Marcu. Imaginile care sfâșie sufletul de la mormântul tinerei ucise. Ce a făcut familia în locul în care timpul pare că s-a oprit
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O familie din Moldova, spulberată în drum spre o nuntă. Cinci persoane și-au pierdut viața, printre care și doi copii
iamsport.ro
Cum arată Mircea Sandu după ce s-a confruntat cu noi probleme de sănătate. Apariție la Tribunalul București: ”Burleanu și FRF au deschis o acțiune împotriva mea”
MediaFlux
Avertisment privind El Niño! Vin fenomene meteo extreme în perioada următoare
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți