Veste SENZAŢIONALĂ despre Lucian Bute. ANUNŢ OFICIAL

Jean Bedard, preşedintele Interbox, a anunţat că Lucian Bute se va reface în scurt timp în urma problemei medicale pe care a suferit-o în Filipine.
Filip Stan
05 dec. 2014, 10:16
Veste SENZAŢIONALĂ despre Lucian Bute. ANUNŢ OFICIAL

Lucian Bute ar fi trebuit să boxeze sâmbătă cu Roberto Bolonti, dar meciul a fost anulat din cauza unei accidentări pe care românul a suferit-o în timp ce se pregătea în Filipine, informează rds.ca.

„Acolo umiditatea era foarte mare şi Lucian era deshidratat tot timpul. Astfel, Lucian bea tot timpul şi rinichii săi au fost mai solicitaţi decât de obicei. Muşchiul din zona rinichilor s-a inflamat şi durerea era pur şi simplu insuportabilă. Era imposibil pentru Lucian să alerge şi să se antreneze. Vestea bună este că nu va dura mult până când se va vindeca”, a spus Bedard.

Bute s-a pregătit în Filipine cu tehnicianul Freddie Roach, alături de campionul mondial Manny Pacquiao.

Pugilistul român în vârstă de 34 de ani a boxat ultima dată la 19 ianuarie, la Montreal, fiind învins atunci la puncte de canadianul Jean Pascal, într-un meci contând pentru centurile WBC Diamond şi NABF la categoria semigrea.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Ultimele imagini cu femeia dispărută după o intervenție chirurgicală! Doi bărbați au târât-o pe jos
Fanatik.ro
Fratele lui Nicușor Bancu, interviu emoționant: „E o minune! S-a apucat de fotbal la 18 ani. Tata ar fi vrut să vadă ziua asta”
Capital.ro
Traian Băsescu îl acuză pe Nicușor Dan că „târăște țara” în instabilitate politică: Este primul responsabil
Playtech.ro
Câți litri de alcool poţi produce în gospodărie fără să încalci legea. Noile limite propuse de Parlament, aşa nu vei plăti accize
Adevarul
Un membru al juriului din R. Moldova explică de ce România a primit doar 3 puncte la Eurovision: „Și juriile lor sunt incompetente?”
wowbiz.ro
Cazul morții medicului Cristian Staicu ia o turnură neașteptată. Ce au descoperit anchetatorii
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Tir făcut bucăți pe un drum din Republica Moldova. Doi români și-au pierdut viața în urma accidentului violent
iamsport.ro
Ilie Dumitrescu, atacat de un fost colaborator: ”Nu trebuia să aleagă FRF. A făcut un gest mârșav și laș”
MediaFlux
Întâlnire între Nicușor Dan și Donald Trump. Ultimele negocieri înaintea discuției din SUA
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi