Autorităţile române îşi menţin poziţia în negocierile cu FMI: deficit bugetar de 1,4% din PIB în 2015

Negocierile cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) vor continua şi sâmbătă iar autorităţile române îşi menţin poziţia privind un nivel al deficitului bugetar de 1,4% din PIB pentru 2015, potrivit reprezentanţilor MFP, transmite Agerpres.
Filip Stan
05 dec. 2014, 19:14
Autorităţile române îşi menţin poziţia în negocierile cu FMI: deficit bugetar de 1,4% din PIB în 2015

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a solicitat un deficit bugetar de 0,9% din PIB pentru anul 2015.

‘România nu îşi poate permite azi să coboare sub un deficit de 1,4% din PIB (…) Mandatul meu este de a nu coborî sub 1,4%, care oricum este prea mic şi prea apăsător pentru situaţia României de azi. Orice discuţie sub 1,4% este inacceptabilă. Dacă s-ar porni de la o negociere de 0,9% pe cash, ar duce la o îngenunchere definitivă a economiei româneşti’, a declarat vineri ministrul delegat pentru Buget, Darius Vâlcov, la Antena 3.

El a precizat că solicitarea FMI pentru un deficit bugetar mai mic a fost avansată în cursul discuţiilor tehnice, care au avut loc în noaptea de joi spre vineri.

Victor Ponta: Nu cred că acordul cu FMI se va rupe

‘Am fost informat de echipa tehnică de la minister că azi noapte, în cadrul discuţiei tehnice, FMI ar fi introdus în discuţie acest element nou, pe care noi nu-l ştiam, acela de a lua în calcul discrepanţele istorice (dintre deficitul calculat pe cash şi cel calculat pe metodologia ESA – care ia în calcul şi angajamentele de plată – n.r.)’, a spus Vâlcov.

Potrivit ministrului delegat pentru Buget, diferenţa între solicitarea FMI şi nivelul de 1,4% din PIB ar reprezenta circa 3,5 – 4 miliarde lei, care ar trebui tăiaţi din buget, de la investiţii publice.

Pentru 2014, autorităţile române şi Fondul Monetar Internaţional /FMI/ au convenit un deficit bugetar de 2,2% din PIB atât pe metodologia cash, cât şi pe metodologia ESA a Uniunii Europene.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Dezvăluiri despre Ricardo Pădurariu, noul star al FCSB care ”i-a distrus pe Alex Dobre și Macalou în 9 zile!” 
Capital.ro
Decizie oficială pentru proprietarii de locuințe și mașini din București. Ce se întâmplă cu taxele și impozitele în 2027
Playtech.ro
Impozitul pentru balcoanele închise, explicat pe înțelesul tuturor. Ce trebuie să știe proprietarii și ce pregătesc primăriile
Adevarul
„Îmi era prea rușine să spun că sunt nepalez”. Cum este văzută România prin ochii lucrătorilor nepalezi și ce probleme înfruntă
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT