RADU MAZĂRE, un nou dosar la DNA. Edilul Constanţei este acuzat de conflict de interese

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) pentru cercetarea lui Radu Mazăre, primarul municipiului Constanţa, cu privire la posibila săvârşire a infracţiunii de conflict de interese.
Iulian Tudor
08 dec. 2014, 14:03
RADU MAZĂRE, un nou dosar la DNA. Edilul Constanţei este acuzat de conflict de interese

ANI îl acuză pe primarul Constanţei că, în calitate de reprezentant al municipiului, a semnat cinci contracte şi un acord cadru (cu cinci contracte subsecvente), încheiate între Primărie şi două societăţi comerciale, respectiv SC Conpress Holding SRL şi SC Soti Cable Neptun SRL, care îl au ca asociat pe Sorin Gabriel Strutinsky, cu care Radu Mazăre se află în relaţii comerciale în alte opt firme.

‘Mai mult, în calitatea sa de primar, Radu Mazăre a aprobat în urma procedurii de selecţie a ofertelor raportul de atribuire a contractului de finanţare din fonduri nerambursabile necesare susţinerii spectacolelor ce au fost organizate cu ocazia evenimentului ‘Sărbători de Iarnă – Orăşelul Copiilor 2013′, încheiat între Primăria Constanţa şi SC Soti Cable Neptun SRL, societate care îl are ca asociat pe Strutinsky Sorin Gabriel, persoană cu care Radu Mazăre se află în relaţii comerciale în alte opt societăţi comerciale’, se arată într-un comunicat al ANI transmis luni Agerpres.

Sursa citată precizează că valoarea totală a contractelor acordate celor două societăţi comerciale este de peste 20,6 milioane lei, fără TVA (aproximativ 4,6 milioane euro).

CITEŞTE ŞI Radu Mazăre: „Nu ştiu ce Guvern va fi, nu sunt Mafalda. Ce, sunt oracol?”

‘Astfel, Radu Mazăre a încălcat dispoziţiile art. 301 din Codul penal, coroborate cu prevederile art. 12 lit. b) din Legea 78/2000’, precizează ANI.

Potrivit art. 301, ‘fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, (…) pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică’.

De asemenea, potrivit art. 12 lit. b) din legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, ‘sunt pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani următoarele fapte, dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite: b) folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii’.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT