DNA:Teodor Gavriş, director la CFR, a intervenit pentru ca firmele lui Didilă să câştige fraudulos contracte

Teodor Gavriş, director la CFR Călători, reţinut joi de DNA în dosarul de corupţie al preşedintelui Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, este acuzat de procurori că a intervenit pe lângă funcţionari aflaţi în subordinea companiei feroviare să încheie contracte, prin fraudarea procedurilor, cu societăţi comerciale controlate de George Didilă.
Iulian Tudor
11 dec. 2014, 15:57
DNA:Teodor Gavriş, director la CFR, a intervenit pentru ca firmele lui Didilă să câştige fraudulos contracte

Teodor Gavriş a fost reţinut joi alături de George Didilă, cel care controlează mai multe societăţi (Ecomet West SRL, Electro Sig Star SRL), Marcel Mihoc, consilier judeţean în Timiş, Gabriel Telu Protopopu, consilier în cadrul Corpului de Control al Directoratului – CFR Călători SA, şi Daniel Ninel Cosmineanu, şef al Biroului Aprovizionare la CFR Călători SA.

Potrivit unui comunicat al DNA, în relaţia cu şefii Depourilor CFR Călători SA, pentru a-i determina pe funcţionarii publici aflaţi în subordinea companiei feroviare să încheie contracte cu societăţile comerciale pe care le controla, George Didilă a invocat în discuţiile pe care le purta, relaţiile apropiate în care se afla cu directorul Teodor Gavriş.

Acesta din urmă era factorul de decizie la nivelul companiei, în ceea ce priveşte aprobarea necesarului de materiale destinate achiziţionării, cât şi pentru alocările de fonduri bugetare, aspecte cunoscute de funcţionarii cu care urmărea să încheie contractele de achiziţie publică.

Mai mult, Teodor Gavriş i-a determinat pe funcţionarii publici din subordine să-şi exercite în mod defectuos atribuţiile de serviciu, în sensul atribuirii către firmele controlate de George Didilă, prin fraudarea procedurilor de achiziţie publică, a unor contracte de furnizare produse.

Şeful CJ Timiş, Titu Bojin, cercetat sub control judiciar

Procurorii mai susţin că preşedintele CJ Timiş, Titu Bojin, şi consilierul judeţean Marcel Mihoc au determinat funcţionari de decizie din cadrul unor instituţii publice, societăţi de stat sau primării, să îşi exercite în mod defectuos atribuţiile de serviciu în sensul atribuirii, prin fraudarea procedurilor de achiziţie publică, a unor contracte în baza cărora firmele controlate de George Didilă (Ecomet West SRL şi Electro Sig Star SRL) să furnizeze produse la preţuri supraevaluate sau care nu erau necesare, în dauna entităţilor respective.

Astfel, în perioada mai – iulie 2014, Titu Bojin a determinat funcţionari din cadrul Administraţiei Bazinale a Apelor Banat să îşi exercite în mod defectuos atribuţiile de serviciu în scopul atribuirii, prin fraudarea procedurilor de achiziţie publică, a trei contracte de furnizare produse către Ecomet West SRL, producându-se astfel o pagubă persoanei juridice achizitoare, întrucât nu era necesară achiziţionarea respectivelor produse, în valoare de 69.901 lei.

În perioada iunie-noiembrie 2014, Titu Bojin şi Marcel Mihoc i-au determinat pe funcţionarii de la Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Timişoara să îşi exercite în mod defectuos atribuţiile de serviciu în scopul atribuirii către Electro Sig Star SRL, prin fraudarea procedurilor de achiziţie publică, a patru contracte de furnizare produse a căror contravaloare nu a fost încă achitată.

În cursul anului 2014, George Didilă, pentru a-i determina pe edilii sau pe directorii instituţiilor de pe raza judeţului Timiş să încheie contracte cu societăţile pe care le controlează, a invocat în discuţiile pe care le-a avut cu aceştia relaţiile apropiate în care se află cu Titu Bojin şi Marcel Mihoc, importanţi factori de decizie la nivel judeţean în ceea ce priveşte alocările de fonduri bugetare, aspecte cunoscute de funcţionarii cu care urmărea încheierea contractelor de achiziţie publică.

Anchetatorii mai susţin că, de multe ori, menţionarea în cadrul discuţiilor a acestor relaţii apropiate, precum şi tonul agresiv adoptat de către George Didilă, îi determina pe funcţionari să acţioneze cu rapiditate în sensul dorit de acesta.

În unele cazuri, Titu Bojin şi Marcel Mihoc au fost cei care i-au determinat pe respectivii funcţionari publici să îşi exercite în mod defectuos atribuţiile de serviciu, în sensul atribuirii, prin fraudarea procedurilor de achiziţie publică, a contractelor către firmele administrate de George Didilă.

George Didilă a mai beneficiat şi de sprijinul lui Gabriel Protopopu (consilier în cadrul Corpului de Control al Directoratului – CFR Călători) şi Daniel Cosmineanu (şeful Biroului Aprovizionare din cadrul Depoului Cluj), care, în plus, i-au permis acestuia accesul la informaţii ce nu erau destinate publicităţii, la acel moment.

Informaţiile reprezentau intenţia unei alte societăţi comerciale de a participa la o procedură de achiziţie cu atribuire directă, precum şi ofertele financiare ale respectivei societăţii în legătură cu achiziţia publică.

La data de 14 august 2014, pentru un astfel de ‘ajutor’, George Didilă a oferit lui Daniel Cosmineanu cu titlu de mită suma de 2.000 lei, pentru ca acesta din urmă să atribuie un contract de furnizare produse către una din firmele controlate de Didilă.

De asemenea, o altă acţiune realizată de George Didilă pe lângă şefii Depourilor a constat în impunerea unei sume minime, în valoare de 20.000 lei, pentru care trebuia efectuate comenzi, acesta nefiind de acord cu comenzile având valori mai mici decât suma respectivă.

Totodată, în unele situaţii, George Didilă a instigat funcţionarii publici şi cu privire la achiziţionarea unor produse care nu se aflau în necesarul de bunuri al Depourilor respective la acel moment, impunând cumpărarea acestora pentru a creşte valoarea facturii până la suma de 20.000 lei.

Ca mod de operare, George Didilă transmitea trei oferte de la societăţi distincte şi de pe adrese de e-mail diferite, pentru a oferi funcţionarilor publici posibilitatea ca aceştia să creeze o aparenţă de legalitate în derularea procedurii de achiziţie publică.

DNA mai arată că acest mod de operare al lui Didilă, de a instiga funcţionarii publici să săvârşească infracţiuni de abuz în serviciu, este folosit cu ocazia încheierii tuturor contractelor de achiziţie publică la nivelul judeţului Timiş şi în unele cazuri chiar şi la nivelul Depourilor SN CFR, contracte în valoare totală de 754.777 lei (167.728 euro).

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
„Toată lumea de la Rapid voia să scape de Marian Aioani! Eu, Marius Șumudică, am insistat și mi-am asumat să rămână!” Dezvăluire uluitoare în direct
Capital.ro
Reluarea turului 2, ca și garantată. Călin Georgescu e sigur că vor să-l elimine pentru asta: Sunt certitudini, nu speranțe!
Playtech.ro
Ce salarii oferă Umbrărescu angajaţilor săi: Condiţiile de pe şantierele ”regelui asfaltului”
Adevarul
Aurul ascuns în Carpați: peste 2.000 de tone scoase în ultimele două milenii. Unde s-au aflat cele mai mari zăcăminte
wowbiz.ro
Codruța Filip, „săgeată” pentru Valentin Sanfira? Mesajul cu subînțeles postat de artistă după ce a confirmat divorțul: „Nimeni nu joacă mai bine rolul de victimă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
(P) Rolul farmacistului în consilierea pacientului cu probleme ale părului
iamsport.ro
Gică Hagi e contestat: ”Nu merită să devină selecționerul României. E o pierdere de timp”
MediaFlux
PAPARAZZI Patrice Cărăușan de la Survivor se ascunde prin București! Vedeta Antena 1, încă în concurs, camuflată alături de iubit FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj