Premieră mondială, imagini incredibile. Cristiano Ronaldo umblă cu bodyguard-ul după el, pe teren VIDEO

Un fapt nemaiîntâlnit în istoria fotbalului s-a consemnat în weekend, la meciul pe care Real Madrid l-a jucat în Priemera Division, la Almeria.
Daniel Spătaru
15 dec. 2014, 09:34
Premieră mondială, imagini incredibile. Cristiano Ronaldo umblă cu bodyguard-ul după el, pe teren VIDEO

Deranjat adesea de fanii isterici, Cristiano Ronaldo are acum propria sa gardă de corp care  i se alătură pe gazon imediat ce arbitrul fluieră finalul partidelor.

Scena a fost văzută în premieră în etapa de campionat pe care Real Madrid a jucat-o la Almeria (scor 4-1 pentru madrileni, două goluri marcate de Ronaldo). Bărbatul este foarte atent la tot ce se petrece în jurul starului lusitan şi chiar reuşeşte să-i ţină pe suporteri, în mai multe rânduri, departe de fotbalist.

Vezi şi Cel mai frumos gol al tuturor timpurilor a fost încris la FIFA 2015. Reuşita este uluitoare VIDEO

Potrivit Eurosport nu este foarte clar cine se află în spatele acestei iniţiative, dacă a fost vorba de Real Madrid, gruparea adversă sau jucătorul însuşi. Cert este că Ronaldo va avea nu mai puţin de cinci gărzi de corp la Campionatul Mondial al Cluburilor care are loc zilele acestea în Maroc.

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Ce note a luat fiica Ancăi Serea la Bacalaureat. Ce a nemulțumit-o pe vedetă: ”Inuman și nedrept”
Fanatik.ro
Ce salariu amețitor a primit norvegianul Christensen. Acesta este motivul real pentru care a plecat de la Rapid. Exclusiv
Capital.ro
Prețuri carburanți joi, 9 iulie. Cât costă cea mai ieftină benzină și motorină. Lista celor mai mici tarife
Playtech.ro
Ierarhia de admitere la liceu 2026 se publică astăzi. Cum sunt departajați elevii cu aceeași medie la Evaluarea Națională
Adevarul
Cum încearcă Rusia să distrugă rețeaua de sateliți Starlink pentru a opri dronele ucrainene
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident rutier grav în Suceava! Un bărbat și-a pierdut viața după ce a intrat cu mare viteză într-o curbă
iamsport.ro
Unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Gabi Mureșan, devastat: ”M-am tot rugat să nu fie adevărat!”
MediaFlux
EXCLUSIV Banii de CASS opriți din pensie pot fi recuperați. Casa de Pensii clarifică procedura pentru români
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?