Depunerea jurământului de către noii miniştri a fost amânată

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat că depunerea jurământului de către miniştrii cabinetului Ponta IV a fost amânată, de comun acord cu premierul.
Filip Stan
16 dec. 2014, 12:40
Depunerea jurământului de către noii miniştri a fost amânată

„Am convenit cu premierul să o facem mâine dimineaţă (miercuri – n. red.), la ora 9, din inadverteţe de program”, a precizat preşedintele Traian Băsescu.

Cel mai probabil, amânarea se datorează vizitei pe care Victor Ponta, împreună cu vicepremierul Liviu Dragnea, o face la Belgrad pentru a participa la reuniunea prim-miniştrilor din Europa Centrală şi de Est şi China. „Prim-miniştrii vor evalua, la summit-ul de la Belgrad, stadiul implementării propunerilor de cooperare lansate cu un an în urmă la Bucureşti în cadrul ‘Liniilor Directoare pentru cooperarea între China şi Statele din Europa Centrala şi de Est’. De asemenea, vor aborda modalităţile de aprofundare, în continuare, a cooperării în acest format prin proiecte concrete în domenii precum transporturi şi conectivitate, comerţ şi investiţii, energie, finanţe, ştiinţă şi tehnologie, protecţia mediului şi schimburile inter-umane”, se arată într-un comunicat al Guvernului.

Guvernul Ponta IV numără 21 de miniştri, între care un vicepremier şi doi miniştri delegaţi. Iniţial doar opt şi cei nouă noi miniştri propuşi de Victor Ponta au primit avize favorabile, la audierile din comisiile de specialitate ale Parlamentului. După avizarea nefavorabilă primită de Adrian Anghel, propus pentru funcţia de ministru delegat pentru românii de pretutindeni, Victor Ponta a venit cu altă propunere: Angel Tîlvăr. Acesta a fost avizat favorabil de comisiile de specialitate.

Noul Cabinet condus de premierul Victor Ponta a primit votul de încredere al Parlamentului. Au fost 377 de voturi „pentru” noul guvern propus de Victor Ponta şi 134 de voturi „împotrivă”.

„A fost un vot de încredere şi de stabilitate”, a declarat premierul Victor Ponta după ce a primit încrederea Parlamentului. Şeful Executivului a anunţat că noul Cabinet va depune jurământul de învestitură, marţi de la ora 20,30 la Palatul Cotroceni, în faţa preşedintelui Traian Băsescu.

Guvernul Ponta 4 va avea următoarea structură:

VICTOR PONTA – PREMIER

GABRIEL OPREA (UNPR) – vicepremier şi Ministerul Afacerilor Interne

ANDREI GEREA (PLR) – Ministerul Energiei şi Intreprinderilor Mici si Mijlocii si Mediului de Afaceri

GRAŢIELA GAVRILESCU (PLR)- Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor

SORIN CÂMPEANU (PC) – Ministerul Educaţiei şi Cercetării

DANIEL CONSTANTIN (PC) – Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale

MIHAI TUDOSE (PSD) – Ministerul Economiei şi Turismului

LIVIU DRAGNEA (PSD) – Ministerul Dezvoltării Regionale și Administraţiei Publice

SORIN GRINDEANU (PSD) – Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale

DARIUS VÂLCOV (PSD) – Ministrul Finanţelor

IONUŢ VULPESCU (PSD) – Ministerul Culturii

NICOLAE BĂNICIOU (PSD) – Ministerul Sănătăţii

BOGDAN AURESCU (independent)- Ministerul Afacerilor Externe

MIRCEA DUŞA (PSD)- Ministerul Apărării Naţionale

ROBERT MARIUS CAZANCIUC (PSD)- Ministrul Justiţiei

ROVANA PLUMB (PSD)- Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice

IOAN RUS (PSD) – Ministerul Transporturilor

EUGEN ORLANDO TEODOROVICI (PSD)- Ministerul Fondurilor Europene

GABRIELA SZABO (PSD) – Ministerul Tineretului şi Sportului

EUGEN NICOLICEA (UNPR) – Relaţia cu Parlamentul

LIVIU POP (PSD) – Ministru delegat pentru Dialog social

ANGEL TÎLVĂR – Ministru delegat pentru Relaţia cu românii de pretutindeni

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Dezvăluiri despre Ricardo Pădurariu, noul star al FCSB care ”i-a distrus pe Alex Dobre și Macalou în 9 zile!” 
Capital.ro
Prețuri carburanți miercuri, 4 noiembrie. Cât plătesc șoferii pentru un litru de benzină sau motorină
Playtech.ro
Impozitul pentru balcoanele închise, explicat pe înțelesul tuturor. Ce trebuie să știe proprietarii și ce pregătesc primăriile
Adevarul
„Îmi era prea rușine să spun că sunt nepalez”. Cum este văzută România prin ochii lucrătorilor nepalezi și ce probleme înfruntă
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT