Hypermarketurile din Ungaria vor fi închise duminica, a decis Viktor Orban

Hypermarketurile din Ungaria vor fi nevoite să-și închidă porțile în zilele de duminică, aceasta fiind cea mai nouă măsură originală a premierului Viktor Orban, ce vine în plus împotriva curentului european de liberalizare a sectorului de retail, scrie marți publicația Financial Times.
Alina Costache
16 dec. 2014, 15:04
Hypermarketurile din Ungaria vor fi închise duminica, a decis Viktor Orban

Hypermarketurile din Ungaria vor fi închise duminica, a decis premierul Viktor Orban, potrivit Agerpres.

Actul normativ prin care Orban își va legifera propunerea va fi dezbătut săptămâna aceasta de Parlamentul de la Budapesta. Însă inițiativa ar putea afecta vânzările marilor lanțuri comerciale, majoritatea aparținând unor companii occidentale precum Tesco, Aldi sau Auchan, în timp ce micile magazine nu vor fi afectate.

Premierul Orban și-a susținut inițiativa cu argumentul că duminica este o sărbătoare creștină când oamenii se odihnesc, amintind că astfel de restricții există și în Germania și Austria. În replică, mediul de afaceri consideră că aplicarea acestei măsuri, ce vine după instituirea de noi taxe și alte decizii ce afectează direct companiile străine, va dăuna consumatorilor și angajaților hypermarketurilor. În prezent, ‘consumatorii pot alege când și unde să-și facă aprovizionarea, iar colegii noștri angajați pot beneficia de ocazia de a-și suplimenta veniturile prin încasarea sporului pentru lucrul de duminică’, afirmă un reprezentant al companiei Tesco.

Și unii miniștri din cabinetului lui Orban au recunoscut că nu prea există fundamente economice pentru propunerea acestuia, iar un responsabil guvernamental a avertizat că măsura nu este sprijinită de populație.

În plus, ideea șefului executivului de la Budapesta merge împotriva actualului curent european de ridicare a restricțiilor în sectorul comercial. De exemplu, ministrul francez al Economiei, Emmanuel Macron, a propus săptămâna trecută ca marile centre comerciale din Franța să fie deschise 14 duminici pe an, în loc de cinci în prezent. Deși inițiativa lui nu a fost agreată de colegii săi din Partidul Socialist, conform unui sondaj ea este sprijinită de trei sferturi dintre locuitorii Parisului.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
Cine este Kimi Antonelli, puștiul de 20 de ani care a spulberat recordurile din Formula 1! Pariul de geniu al lui Toto Wolff a rescris istoria
Capital.ro
Fondul de rulment, obligatoriu la bloc. Ce se întâmplă cu banii și când îi pot primi înapoi proprietarii
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Reacția familiei unui tânăr crescut în Japonia care s-a mutat în București: „Acolo sunt vampiri? E sigur pe stradă? Trenurile întârzie trei ore”
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Propune ca echipele fără drept de promovare să fie interzise în Liga 2: ”Pentru ce joci?!”
MediaFlux
Ce se întâmplă cu pensia ta dacă nu ești acasă când vine poștașul. Cum se pot recupera banii
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT