Iohannis: Clasa politică e responsabilă că nu a reuşit să creeze un spaţiu care să reţină cetăţenii în România

Președintele ales al României, Klaus Iohannis, a făcut responsabilă clasa politică pentru că în cei 25 de ani de la Revoluție nu a reușit să creeze în România un spațiu adecvat aspirațiilor poporului, care a fost, astfel, nevoit să plece în străinătate, transmite Agerpres.
Filip Stan
16 dec. 2014, 19:45
Iohannis: Clasa politică e responsabilă că nu a reuşit să creeze un spaţiu care să reţină cetăţenii în România

„Această națiune este una cu aspirații puternice. Dacă nu le-ar fi avut, milioane de români n-ar fi luat drumul străinătății. Toți cei care am făcut sau facem parte din clasa politică, de 25 de ani sau de câteva luni, trebuie să recunoaștem sincer și direct: da, avem o responsabilitate. Clasa politică este responsabilă pentru a nu fi reușit să construiască aici în România un spațiu pentru împlinirea acestor aspirații. Pentru a nu fi performat pe măsura angajamentelor, pentru a fi subestimat dorința de progres și prosperitate a românilor”, a declarat Iohannis.

În opinia sa, marea dezamăgire a oamenilor nu a venit doar din lipsa de rezultate, ci din lipsa de recunoaștere a restanțelor, din faptul că de fiecare dată s-a trecut mai departe ca și cum nu s-a întâmplat nimic și că peste promisiuni neonorate s-au făcut noi promisiuni. El a reproșat clasei politice că nu a înțeles pe deplin că odată cu libertatea vine și responsabilitatea, că odată cu puterea vine și răspunderea în fața oamenilor.

„Efectele acestui lucru se văd peste tot. Relația dintre clasa politică și cetățeni a fost profund deteriorată. Parteneriatul a fost înlocuit de neîncredere. Sunt generații întregi care pleacă în străinătate în căutarea unui loc de muncă și copii care cresc singuri. Sunt tineri care nu știu încotro s-o apuce. Sunt oameni de vârsta mea care își găsesc cu greu locul în societate, deși au trăit deopotrivă apăsarea comunismului și greutățile tranziției. Sunt părinții și bunicii noștri, care abia trăiesc dintr-o pensie și care toată viața au sperat într-o schimbare fără ca ea să vină cu adevărat”, a subliniat Iohannis.

În finalul intervenției sale, Iohannis a declarat că dorește ca în decembrie 2014 să se închidă acest capitol istoric și să începem un nou proiect național.

„Asta a fost până acum. Ceea ce nu înseamnă că de mâine nu putem face lucrurile altfel. Dimpotrivă. Reconstrucția începe cu recunoașterea restanțelor, cu asumarea răspunderii și împăcarea cu trecutul. Va trebui să ne împăcăm cu acest trecut, nu înainte de a-i fi învățat lecțiile și să ne uităm spre viitor. Vreau ca în decembrie 2014 să închidem acest capitol istoric și să începem împreună un nou proiect național. Va trebui să lucrăm consecvent și coerent, pas cu pas”, a spus Iohannis.

El a remarcat faptul că nici românii de acasă, nici cei din străinătate nu vor putea fi lămuriți că lucrurile merg mai bine decât atunci când vor vedea că lucrurile se întâmplă în practică.

„Atunci când vor vedea că există locuri de muncă și salarii decente, că au sisteme sociale de sănătate, de educație comparabile cu cele din țările occidentale. Și mai ales când vor vedea că nu mai acumulăm restanțe și știm ce vrem să facem cu libertatea câștigată. Nu putem fi țara proiectelor mereu începute și mereu neterminate, de la Constituție la autostrăzi. Moștenirea Revoluției ne obligă la o Românie a lucrului bine făcut, la o Românie în care cetățenii sunt respectați și instituțiile sunt în serviciul public, proiectele sunt duse la bun sfârșit, iar valoarea este apreciată și răsplătită”, a precizat Klaus Iohannis.

DailyBusiness
Lavrov acuză declarații „inexacte” ale lui Rubio și cere clarificări privind rolul SUA în soluționarea conflictului din Ucraina
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Ousmane Dembele, hat-trick în 25 de minute în Norvegia – Franța! Balonul de Aur a scris istorie la Campionatul Mondial
Capital.ro
Se renunță la ora de vară. Schimbarea care îi vizează pe toți locuitorii țării. Unde se aplică
Playtech.ro
Cod roșu de caniculă și restricții de trafic în România. Județele unde se vor depăși 40 de grade
Adevarul
Infractor prins după o urmărire spectaculoasă. Un șofer și-a oferit mașina polițistului: „Urcați în spate!”
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Victor Pițurcă, făcut praf de fostul apropiat al lui Gigi Becali: ”E pervers. Nu are principii și caracter!”
MediaFlux
Rusia tună și fulgeră la adresa României. Gestul lui Emil Boc a enervat oamenii lui Putin: ”Este scandalos”
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?