Reacţia lui Ludovic Orban după ce Crin Antonescu a spus că Iohannis „gândeşte cât vorbeşte”

Liberalul Ludovic Orban a comentat, miercuri, ultimele declaraţii ale lui Crin Antonescu referitoare la Klaus Iohannis, spunând că el nu crede că fostul lider PNL l-a atacat pe preşedintele ales. Antonescu a spus că "poate" ştie că Iohannis este "un om care vorbeşte puţin şi gândeşte cât vorbeşte".
Ionela Marcu
17 dec. 2014, 08:53
Reacţia lui Ludovic Orban după ce Crin Antonescu a spus că Iohannis

Întrebat la RFI  dacă declaraţiile lui Crin Antonescu, care îl sprijină la şefia formaţiunii nu-i creează un dezavantaj, Orban a răspuns: „Dacă cineva mă sprijină, eu nu pot să cenzurez o persoană care mă sprijină. De altfel, cred că această declaraţie a domnului Antonescu este puţin scoasă din context. Eu am urmărit întreaga expunere a domniei sale referitoare la domnul Iohannis şi nu mi s-a părut că a fost un atac la domnul Iohannis, iar în privinţa exprimării la care vă referiţi, cred că a fost o exprimare care nu a fost înţeleasă, după părerea mea a vrut să spună altceva domnul Antonescu”.

Pe de altă parte, Orban a spus că el are credinţa că Iohannis, ca preşedinte al României, „va reuşi să îndeplinească principalele obiective ale programului său politic şi anume să schimbe felul de a se face politică în România, să reuşească să refacă prestigiul extern al României, de asemenea să genereze o dezvoltare economică care să permită o Românie puternică şi prosperă”.

„Eu sunt partener al lui Klaus Iohannis şi nu am nici un fel de îndoială că are toate calităţile necesare, pentru a putea să realizeze ceea ce a promis”, a spus Orban.

CITEŞTE ŞI Antonescu se gândeşte să se retragă din politică şi din PNL dacă devine coleg de partid cu Traian Băsescu

Fostul preşedinte al PNL, Crin Antonescu, a declarat marţi la Gândul Live că „poate” ştie că preşedintele ales, Klaus Iohannis, este „un om care vorbeşte puţin şi gândeşte cât vorbeşte” şi a vorbit despre faptul că speranţa pusă într-o singură persoană este „nesăbuită şi nedreaptă”.

„Poate că ştiu că este un om care vorbeşte puţin şi gândeşte cât vorbeşte”, a spus fostul lider liberal despre preşedintele ales al României.

„În spatele unui om, dacă această speranţă e pusă într-un singur om, ea e o speranţă nesăbuită şi nedreaptă. Nu va putea rezolva toate problemele societăţii româneşti (…). Când am spus că ştiu mai multe despre el decât majoritatea oamenilor, ştiu că se poate avea încredere în acest om, dar când vorbim despre dificila misiune, în această privinţă nu ştiu. Dacă ne vom aştepta ca Iohannis să rezolve toate problemele, este o aberaţie. Dacă societatea românească va aştepta la rândul ei să rezolve Iohannis toate treburile se va rezolva rău”, a mai spus fostul preşedinte al PNL.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Fanatik.ro
Milioane de euro de la Dan Șucu pentru Rapid! Condiții de top în noua bază de la Ștefănești
Capital.ro
Munca „invizibilă” a femeilor din România ajunge la 19% din PIB. Studiul care arată de ce pensiile femeilor sunt aproape la jumătate față de ale bărbaților
Playtech.ro
Salariul unui profesor care predă la sat. Ce bani poate primi în plus față de un cadru didactic din oraș
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în Spania! Un polițist și-a pierdut viața și altul a fost vătămat în urma exploziei unui rucsac
iamsport.ro
”Cred că o să mor!”. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu Tavi Popescu în episodul cu gaz ilariant. Dezvăluiri cutremurătoare: ”Avea buzele vinete”
MediaFlux
Putin și-a pus la punct planul pentru România și toată Europa. Rolul lui Donald Trump
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România