SCHIMBARE. Când va avea loc vânătoarea de la Balc

Pentru prima dată din 2005, tradiţionala vânătoare de mistreţi de pe domeniul cinegetic privat de la Balc va avea loc mai repede, în decembrie, nu în ianuarie, cum era de obicei.
Filip Stan
18 dec. 2014, 17:21
SCHIMBARE. Când va avea loc vânătoarea de la Balc

Directorul Direcţiei Sanitar Veterinare şi Pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Bihor, dr. Remus Moţoc, a precizat joi pentru AGERPRES, că s-a primit solicitarea scrisă din partea omului de afaceri Ion Ţiriac, prin care se cere supravegherea de specialitate sanitar-veterinară a evenimentului ce va avea loc sâmbătă şi duminică, pe 20 şi 21 decembrie.

Ion Ţiriac invită, ca în fiecare an, prieteni şi oameni importanţi din Europa, care sosesc în comuna bihoreană, de regulă, în cursul zilei de vineri. Ei ajung în Balc pe cale rutieră, cu autoturisme de teren, de la aeroportul din Debreţin, Ungaria.

Oaspeţii omului de afaceri evită, din anul 2009, să folosească Aeroportul din Oradea după incidentul în care a fost implicată o aeronavă a acestuia. Din cauza pistei cu gheaţă, aparatul de zbor a ieşit în “decor”, oprindu-se doar cu partea din faţă în pământ.

Pregătirile pentru vânătoare sunt în toi, deşi accesul la informaţii este deosebit de restrictiv. DSVSA Bihor va trimite la faţa locului doi specialişti, care vor verifica carcasele mistreţilor vânaţi şi vor prelua probe pentru laborator în vederea confirmării salubrităţii pentru consum. Carnea animalelor va fi trimisă, ca de obicei, sub formă de donaţii, unor case de bătrâni ori ajutor social.

DailyBusiness
Ciprian Ciucu, declarație misterioasă în timpul votării: „Nu pot să spun de ce mă bucur”
Spynews
Gheorghe Dincă a ajuns pe mâinile medicilor! Ce a pățit monstrul din Caracal, în penitenciar
Fanatik.ro
Dublă pierdere pentru Universitatea Craiova! Un titular a ajuns pe masa de operație, iar altul a lipsit de la antrenament. Update exclusiv
Capital.ro
Călin Georgescu a spus totul în presa străină: Ținta noastră este să deținem controlul! Cea mai mare bogăție a României
Playtech.ro
Calcul impozit apartamente şi case pentru diferite suprafeţe din 2026. Formula simplă
Adevarul
Mesajul dur al unui profesor de Drept: Dacă un neurochirurg de 65 de ani poate opera, și un judecător poate pronunța divorțuri
wowbiz.ro
Vești de ultimă oră despre starea lui Dan Petrescu. Fiicele lui au venit de urgență în țară: „A slăbit 30 de kilograme”
Economica.net
Cea mai nouă ofertă PPC - Scad preţurile la energie electrică
kanald.ro
El este bărbatul găsit carbonizat în mașină, pe un câmp lângă Oradea. Avea 42 de ani și acasă îl aștepta un copil
iamsport.ro
Noi dezvăluiri-șoc după documentarul Recorder! Omul care a pierdut 200 de mil. € în justiție a spus ce făceau unii judecători de la Înalta Curte
MediaFlux
Se dau 200.000 de euro pentru tinerii din România! Iată cum poți obține banii
stirilekanald.ro
Cine e de fapt Mircea, bărbatul găsit carbonizat în mașină! Breaking news
substantial.ro
Matematica devine joacă: 5 jocuri care fac cifrele prietenoase