Premiera medicală: Braţe robotice controlate prin puterea gândului VIDEO

O premieră medicală a avut loc în Statele Unite. Cercetătorii au reuşit să-i ataşeze unui bărbat invalid două braţe robotice pe care şi le poate controla doar cu puterea gândului.
Alina Costache
19 dec. 2014, 15:42
Premiera medicală: Braţe robotice controlate prin puterea gândului VIDEO

Americanul care şi-a pierdut braţele acum 40 de ani, după ce a fost electrocutat, scrie istorie. Oamenii de ştiinţă au reuşit să-i ataşeze două braţe robotice pe care şi le poate controla în acelaşi timp. După numai 10 zile de exerciţii, bărbatul a putut să mişte un pahar de pe un raft pe celălalt doar cu puterea gândului.

„După ce am terminat antrenamentul, m-au lăsat să fiu eu computerul şi să-mi controlez practic braţele. Am ajuns parcă într-o altă lume”, a declarat bărbatul.

Procedura a presupus identificarea nervilor care îi controlau cândva mâinile şi braţele. Apoi, cercetătorii au înregistrat semnalele emise de creier pentru mişcarea fiecărui muşchi. Americanul a fost conectat iniţial la un calculator unde îşi putea mişca virtual braţele, apoi i-au ataşat şi braţele robotice.

„Cred că suntem doar la început. Suntem ca în primele zile ale internetului. Există în faţa noastră un potenţial extraordinar. Cred că următorii 5-10 ani vor aduce un progres fenomenal.”, a declarat Mike McLoighlin, şeful programului.

Oamenii de ştiinţă au lucrat timp de 10 ani pentru dezvoltarea acestei tehnologii.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Avertismentul lui Alexandru Țiriac pentru români. Ce îi sfătuiește să facă în următorii 2 ani
Capital.ro
Robotaxiurile intră în Europa: unde vor fi lansate primele curse
Playtech.ro
Cât costă şezlongurile la Nisipurile de Aur în 2026. Preţuri actualizate pentru românii care merg în Bulgaria: „La banii ăștia le cumpăr”
Adevarul
Zelenski și-a schimbat aeroportul de plecare pentru vizitele externe. Liderul ucrainean a utilizat pentru prima dată aeroportul din Chișinău nu pe cel din Polonia
wowbiz.ro
Ce se întâmpla în viața medicului rezident găsit mort la Spitalul Floreasca! Lovitura pe care o primise cu două săptămâni înainte de moarte
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
Fostul finanțator din Liga 1, atac necruțător: ”Rapid e un club de diletanți gonflați, încrezuți și superficiali! Șucu nu înțelege fotbalul, Pancu e bombardier și scandalagiu”
MediaFlux
Planul președintelui Nicușor Dan în cazul în care Guvernul Tomac nu e învestit! S-a aflat acum!
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți