Ponta: Unul dintre subiectele discutate cu Iohannis a fost sprijinirea parcursului proeuropean al Moldovei

Premierul Victor Ponta a declarat marți că unul dintre subiectele abordate la întâlnirea de la Cotroceni cu președintele Klaus Iohannis a fost cel privind sprijinirea și în 2015 a parcursului european al Republicii Moldova prin continuarea proiectelor bilaterale derulate în domenii precum educație, infrastructură sau IT, potrivit Agerpres. 
Filip Stan
23 dec. 2014, 11:43
Ponta: Unul dintre subiectele discutate cu Iohannis a fost sprijinirea parcursului proeuropean al Moldovei

„Legat de obligațiile noastre internaționale și regionale, încă o dată vreau să transmit un mesaj de sprijin total pentru Republica Moldova, pentru Guvernul proeuropean. A fost unul din subiectele pe care le-am discutat ieri și cu președintele Iohannis. Și anume, că împreună, președinte, noi, Guvernul, toate structurile politice și administrative din România, și în 2015 trebuie să facem ceea ce am făcut și în 2014 sau chiar mai mult pentru Moldova. În așa fel încât parcursul proeuropean, acțiunile Guvernului Leancă să meargă în aceeași direcție. Pentru noi este cel mai important obiectiv”, a declarat premierul în ședința de guvern.
Ponta le-a cerut în context miniștrilor de linie să continue proiectele bilaterale începute în domenii precum educația sau infrastructura cu Guvernul de la Chișinău.

Prima consultare instituțională cu președintele Klaus Iohannis a fost una „extrem de utilă, serioasă și eficientă”, a apreciat premierul Victor Ponta luni pe contul său de pe o rețea de socializare la finalul întâlnirii de la Cotroceni cu șeful statului.

Întâlnirea dintre președintele Klaus Iohannis și premierul Victor Ponta care a avut loc luni la Palatul Cotroceni s-a încheiat după mai mult de o oră de discuții.

DailyBusiness
Cea mai ieftină chirie din România este de 500 de lei/ lunar. În ce oraș se află garsoniera
Spynews
Bogdan de la Ploiești suferă după Cristina Pucean?! Mesajul care îi trădează artistului sentimentele
Fanatik.ro
Mirel Rădoi, băgat în ședință de galeria Craiovei: “Poate atât ne e valoarea”. Rotaru a plătit 4,5 milioane de euro pe transferurile din vară
Capital.ro
Doliu în lumea filmului! O frumoasă actriță a murit prea devreme. A fost o luptătoare
Playtech.ro
Poți vinde o casă dobândită prin uzucapiune? Ce spun specialiștii despre condițiile legale în 2025
Adevarul
La cât va ajunge prețul aurului la finalul lui 2026. „Pentru cei care economisesc în aur, inflația practic nu există”
wowbiz.ro
Membru AUR, mort în accidentul din Drăgușeni! Vasile și-a dus prietenul bolnav de cancer la tratament ul cu citostatice
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
Prosport.ro
FOTO. Manuela are 45 de ani și are probleme pentru că e „prea atrăgătoare”
kanald.ro
Cine sunt cei doi turiști care au murit, după ce au căzut în gol sute de metri în Munții Făgăraș! O a treia persoană a fost salvată în ultima clipă
Cancan.ro
Ce a făcut mulțimea când Principesa Margareta și Principele Radu au ajuns la sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului
iamsport.ro
”Îi trimit dracii ca să mă ispitească”. Gigi Becali, implicat în mijlocul unui scandal chiar în fața palatului său!
MediaFlux
„Calculele apocaliptice” ale lui Isaac Newton. Un eveniment va schimba lumea în 2060
stirilekanald.ro
VIDEO Imagini terifiante în Catedrala Neamului! A căzut de la 60 de metri înălțime, lângă intrare
substantial.ro
Igiena blănii la pisica senior – Ce schimbări apar şi cum le gestionezi