Klaus Iohannis a promulgat legea prin care Guvernul e abilitat să emită ordonanţe în vacanţa parlamentară

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea privind abilitarea Guvernului de a emite Ordonanţe pe perioada vacanţei parlamentare, potrivit unui comunicat de presă remis de Administraţia Prezidenţială, transmite Agerpres.
Filip Stan
23 dec. 2014, 15:46
Klaus Iohannis a promulgat legea prin care Guvernul e abilitat să emită ordonanţe în vacanţa parlamentară

Proiectul de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe pe perioada vacanţei parlamentare a fost adoptat, vinerea trecută, de Camera Deputaţilor, forul legislativ decizional, cu 177 de voturi ”pentru”, 56 de voturi „împotrivă” şi 4 abţineri.

Potrivit proiectului de lege, Guvernul este abilitat să emită ordonanţe pe perioada vacanţei parlamentare, în domenii ca sănătate, finanţe publice şi economie, dezvoltarea regională şi administraţie publică, muncă, protecţie socială, fonduri europene, justiţie, transporturi şi infrascructură, educaţie, cercetare, agricultură, mediu, dar şi „prorogarea sau modificarea unor termene prevăzute în acte normative cu putere de lege”.

Plenul Senatului a adoptat 8 decembrie, în forma iniţială, fără modificări, proiectul de lege de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe pe perioada vacanţei parlamentare până la momentul convocării noii sesiuni în luna februarie.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Fanatik.ro
Sfatul cel mai de preţ pe care i l-a dat Cristi Chivu lui David Popovici: „Mi se pare fascinant!”
Capital.ro
Munca „invizibilă” a femeilor din România ajunge la 19% din PIB. Studiul care arată de ce pensiile femeilor sunt aproape la jumătate față de ale bărbaților
Playtech.ro
Salariul unui profesor care predă la sat. Ce bani poate primi în plus față de un cadru didactic din oraș
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în Spania! Un polițist și-a pierdut viața și altul a fost vătămat în urma exploziei unui rucsac
iamsport.ro
”Cred că o să mor!”. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu Tavi Popescu în episodul cu gaz ilariant. Dezvăluiri cutremurătoare: ”Avea buzele vinete”
MediaFlux
Putin și-a pus la punct planul pentru România și toată Europa. Rolul lui Donald Trump
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România