Regele Mihai: Naţiunea română a făcut o alegere democratică capitală. Sper ca domnia legii să fie de neclintit

Regele Mihai afirmă miercuri, în mesajul său de Crăciun adresat românilor, că țara a avut de făcut, la sfârșitul anului, "o importantă alegere democratică" și îți exprimă speranța ca "de aici încolo" să fie "de neclintit domnia legii și respectul față de rostul instituțiilor statului", potrivit Agerpres.
Filip Stan
24 dec. 2014, 12:26
Regele Mihai: Naţiunea română a făcut o alegere democratică capitală. Sper ca domnia legii să fie de neclintit

„Națiunea noastră a avut de făcut la sfârșitul anului o importantă alegere democratică. Neașteptat de mulți oameni și-au exercitat dreptul de vot, ceea ce dă speranță și bucurie. Țara însă trebuie să rămână unită, fiindcă interesele fundamentale ale României sunt deasupra conjuncturii, deasupra puterii vremelnice și a preferințelor politice. Sper ca, de aici încolo, domnia legii și respectul față de rostul instituțiilor Statului să fie de neclintit”, subliniază regele Mihai.

Regele Mihai amintește că acesta este al șaptezeci și cincilea an în care se adresează românilor de Crăciun și afirmă că România anului 2014 este diferită de România anului 1940, dar și diferită față de România anului 1989.

„Anul acesta, Europa a sărbătorit 25 de ani de la căderea dictaturii comuniste. Iar Bucureștiul a fost, pentru două zile, capitala morală a continentului, prin prezența atâtor lideri democratici care au scris istoria ultimului sfert de secol. Să ne plecăm adânc în memoria românilor, atât de mulți la număr, victime ale negrei perioade din 1945 până în 1989”, se arată în mesajul regelui Mihai.

Pe de altă parte, fostul suveran precizează că Familia Regală continuă munca socială începută de regina Elisabeta a României acum un secol și jumătate.

„Proiectele educaționale, culturale, de voluntariat și de răspundere socială sunt continuate cu devotament. Fundația Principesa Margareta a României împlinește 25 de ani. Tot atâția ani împlinește și Principesa Moștenitoare de când a pășit pe pământul țării ei”, se menționează în mesaj.

Regele Mihai salută și inițiativa individuală din România, arătând că sectorul privat s-a străduit să sporească prosperitatea societății, „chiar în condiții descurajante, dând dovadă de creativitate, însuflețire și patriotism”.

Totodată, regele Mihai aduce recunoștință militarilor români despre care spune că au devenit admirați în lumea transatlantică pentru cât de mult realizează „cu resurse financiare atât de modeste”.

Regele Mihai se adresează, în mesajul său, și bătrânilor singuri, copiilor care cresc departe de ai lor, celor de toate vârstele „care nu au cum să-și vadă de sănătate așa cum trebuie”.
„În zilele acestea, ne gândim la lecția de iubire, suferință și modestie a Domnului Nostru Isus Hristos. Nașterea Domnului aduce cu sine un desăvârșit exemplu de bunătate, de altruism, de grijă față de aproapele tău și un neclintit atașament față de familie. Întregii noastre națiuni, trăitoare în țară și în Republica Moldova, precum și tuturor românilor din alte părți ale lumii, iubirea și nădejdea mea! Așa să ne ajute Dumnezeu!”, încheie regele Mihai mesajul adresat românilor.

DailyBusiness
Costul orar al forței de muncă în România a crescut semnificativ în trimestrul IV 2025
Spynews
Chef Horia Manea te învață să gătești cea mai bună fasole gratinată cu conopidă! Rețeta pas cu pas
Fanatik.ro
Peste 90 de milioane de lei ajutor de stat pentru o firmă din Grupul Țiriac, ca să construiască un combinat. După un an nu s-a demarat nicio lucrare
Capital.ro
Călin Georgescu, apel național. Gestul pe care românii trebuie să-l facă sâmbătă, la 12 fix: În curte, la biserică sau la margine de drum
Playtech.ro
Poţi să faci stânga în sensul giratoriu de pe banda din dreapta? Detaliul din Codul Rutier care te scapă de amendă
Adevarul
„Autostrada cu tuneluri” din vest, la jumătate. Finalizarea ei în 2026 devine tot mai incertă
wowbiz.ro
Ea este mama ucisă de propriul fiu chiar de 8 Martie. Povestea femeii care a încercat să-și salveze copilul, dar a sfârșit într-o tragedie cumplită
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
S-a stins din viață Gabriela Ciobanu, purtătoarea de cuvânt a IPJ Bacău
iamsport.ro
Bombă! La ce echipă va merge Mirel Rădoi din vară, după FCSB. Este în primăvara europeană: 'Am o informație'
MediaFlux
Condiția pusă de Putin pentru a salva Europa. Rusia așteaptă un semnal urgent și ferm
stirilekanald.ro
Bărbatul înjunghiat de vecin, în Crevedia, a murit: A făcut...
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj